Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Obsedat de Onegin


După spectacolul cu Evgheni Oneghin de la ONB am rămas cu înregistrările. Am realizat că foarte mare parte din muzica la care am asistat la Festivalul George Enescu era rusească. Și peste asta, la vreo două săptămâni după festival am fost la un concert oferit de Camera de Comerț Româno-Rusă… Nu vreau să scriu propriu zis o cronică a cestui concert. E suficient să spun că soprana Anna Aglatova, din trupa Bolșoi-ului a cântat bine, cu o voce bună, dar o rspirație mai puțin bună în ariile occidentale (Brindisi-ul din Traviata), că Ekaterina Sergheeva, mezzosoprană, a fost poate cel mai bun solist al serii, și în același timp o frumoasă, că baritonul Evgheni Akimov, de la Mariinsky, deși a captat simpatia publicului, pe mine nu m-a impresionat, o voce mai degrabă „făcută” decât înnăscută, iar tenorul Vladimir Moroz s-a chinuit vizibil în mai toate ariile, mai puțin una, care, cel puțin pentru mine, a însemnat practic momentul serii – da, e vorba de aria lui Lensky, „Kuda, kuda” din opera lui Ceaikovsky. De ce? Pentru că a cântat-o în tradiția marilor tenori ruși de la Bolșoi-ul începutului secolului XX…

Aria este celebrissimă și poate aduce succesul unui tenor liric cu ușurință. Ce se cântă azi, pe marile scene de operă ale lumii, nu  are nimic de-a face cu povestea, drama, opera din operă, pe care o spuneau Ivan Kozlovsky sau Serghei Lemeșev pe scena operei moscovite. Să-l vedem pe Kozlovsky… Cei care l-au văzut pe viu în rol povestesc că vocea i se transforma într-o șoaptă și în liniștea care se așternea în sală acea șoaptă se auzea până în ultimul rând…

Toată romanța, toată stepa rusească plină de melancolie, toată tristețea vieții lui Ceaikovsky peste care ani și ani de Conservator au așezat chiar drama lui Pușkin, mort în duel, la fel ca Lensky, la 38 de ani, toate sunt acolo și nimeni alții, în afară de geniile lor, nu pot să cânte așa. Pentru asta, criticii occidentali au inventat cuvântul „idiomatic” ca să relativizeze ceea ce pare a fi acel „ceva” pe care tenorii ruși îl au în plus față de oricare 3 tenori luați la întâmplare, când vine vorba să interpreteze vreo arie rusească. E „idiomatic” și gata! să trecem la „adevărata” artă.

Câteva înregistrări audio ar fi, în puține cuvinte, următoarele:

1937 – Alexander Melik-Pașaev, Bolșoi

1937 – Melik-Pașaev

Elizaveta Antonova (Tatiana), Ivan Kozlovsky (Lensky), Elena Kruglikova (Olga), Maxim Mikhailov (Onegin), Panteleimon Nortsov (Gremin), etc.

Restaurarea audio este excepțională, Kozlovsky, la apogeu, e personajul principal, atât de atins de geniu încât restul apropae că nu mai contează. I-am ascultat toate scenele la infinit.

1956 – Boris Khaikin, Bolșoi

1956 – Khaikin

Galina Vishnevskaya (Tatiana), Evgeni Belov (Onegin), Sergei Lemesev (Lensky), Ivan Petrov (Gremin), Valentina Petrova (Olga), etc.

Aici e rândul Galinei Vișnevskaya, surprinsă în cea mai bună perioadă a carierei ei, să eclipseze pe absolut toată lumea din jur, chiar și pe marele Sergei Lemeșev (superb Lensky la rândul său, reluând pe disc rolul după ce-l mai cântase tocmai în 1936!), rivalul lui Kozlovsky. Galina, cu o voce pe rând angelică dar foarte puternică, cu o infinitate de culori, ideală în a portretiza metamorfoza copilei îndrăgostite într-o tânără femeie, pe lângă o adevărată lecție despre cum se interpretează perfect „Scena scrisorii”, aproape că face inutilă reluarea rolului și de către altcineva. Într-adevăr, nici chiar ea, mai târziu, în 1970, la Paris, prefigurând lungul exil alături de Mstislav Rostropovici, nu-și poate egala reușita de aici. Nimic nu e desuet în rolul ei, nici un tribut nu e acordat manierismelor vremii, ai spune că e înregistrată azi.

1986 – Vladimir Fedoseyev, Orchestra Radioteleviziunii URSS

1986 – Fedoseyev

Lydia Chernykh (Olga), Yuri Mazurok (Onegin), Alexander Fedin (Lensky), Alexandr Vedernikov (Gremin), etc.

Un efort de modernizare a viziunii oficiale asupra operei lui Ceaikovsky, acest disc propune în primul rând o viziune orchestrală diferită. Tempourile sunt largi astfel încât corurile sunt puse în evidență cu o abundență de detalii neașteptate. Autenticitatea ar putea părea uitată uneori, dar e lăsat locul unei subtilități de negăsit în altă parte. Mazurok e regal, Fedin elegant, alături de Lydia Cernyk se apropie de o distribuție ideal echilibrată și de imensă calitate. Idiomatică, bineînțeles🙂

1974 – Georg Solti, Covent Garden

1974 – Solti

Teresa Kubiak (Tatiana), Bernd Weikl (Onegin), Stuart Burrows (Lensky), Nicolai Ghiaurov (Gremin), Anna Reynolds (Larina), Julia Hamari (Olga), etc.

Este poate cel mai celebru disc occidental cu Evegheni Oneghin, și cel mai apreciat (drept urmare este și cel mai sump). Într-adevăr orchestra este excelentă sub Solti, iar vocile sunt foarte bine alese. E drept, le lipsește nativul. E o înregistrare care în ansamblu e de un nivel deosebit, chiar dacă orice urmă de autenticitate e pierdută. Ca să prefigurez o a doua parte a acestui articol, depre videografia lui Evgheni Oneghin, voi spune și că muzica de aici a fost folosită pentru filmul operă „Eugene Onegin” din 1988 în regia lui Peter Weigl.

Sigur, mai există și alte discuri mai mult sau mai puțin remarcabile sau remarcate, cum e cel al lui James Levine din 1987 cu Thomas Allen și Mirella Freni sau cel al lui Bîșkov din 1998 cu Dmitri Hvorostovsky și Nucia Foccile, cel mai mare regret pare să fie acela că Valeri Gergiev încă nu a înregistrat în studio această capodoperă.

7 comments on “Obsedat de Onegin

  1. OperaOnline
    Octombrie 21, 2011

    Burrows este unul dintre tenorii mei preferati. Mai ales in Mozart..

    Apreciază

    • despredemnitate
      Octombrie 21, 2011

      Și în Haendel și Haydn, în general în preclasicul religios, oratorii, cantate, în special sub Gardiner, da, așa este, un tenor foarte potrivit cu acel tip de muzică.
      Dar Mozart nu e Ceaikovsky iar Kozlovsky… ei bine, e atât de diferit de orice altceva…

      Apreciază

  2. Dan
    Octombrie 21, 2011

    Nu e nimic în spatele coperţilor…

    Apreciază

  3. Spectator-de-Opera
    Octombrie 22, 2011

    Mai adaug o inregistrare autentic ruseasca:

    Tatyana – T.Milashkina
    Onegin – Y.Mazurok
    Lensky – V.Atlantov
    Gremin – Y.Nesterenko

    Am luat aceasta inregistrare de la Moscova prin anii ’70, pe discuri vinil. Nu stiu daca a fost reeditata pe CD. A fost pentru mine prima auditie a acestei opere si am fost foarte placut impresionat.

    Apreciază

    • despredemnitate
      Octombrie 22, 2011

      De reținut, n-o știu.
      Mai e o înregistraredin 1948 cu Kozlovsky, dar n-am ascultat-o nici pe aceea.

      Apreciază

  4. Andrei
    Decembrie 13, 2011

    Incearca si varianta tenorului Corneliu Fanatean.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Information

This entry was posted on Octombrie 21, 2011 by in Muzica and tagged , , , , , , .

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3,540 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Facebook

%d blogeri au apreciat asta: