Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Et in Arcadia ego…


Giacomo Puccini: LA BOHÈME
01.10.2012, într-o luni, la Teatro alla Scala, dirijor: Daniele Rustioni, regia: Franco Zeffirelli.
Angela Gheorghiu  Anita Hartig (Mimi), Piotr Beczala (Rodolfo), Fabio Capitanucci (Marcello), Ellie Dehn (Musetta) etc.

Prima dată la Milano, prima dată la Teatro alla Scala – pentru La bohème –  „opera calicilor”, cum mă tachinează un prieten. Cine a fost student ar trebui să se regăsească în opera lui Puccini, într-un fel e povestea oricăruia dintre noi.

Milano este un oraș poate prea sobru pentru preferințele mele, dar un oraș plin de istorie și de lucruri de văzut. Actul I din La bohème începe la hotelul de 3 stele de pe Corso Garibaldi, meschin și destul de trist, deși curat. Mobila ieftină și nefuncțională mi-a adus aminte perfect de o cameră de cămin studențesc sau de locuința lui Rodolfo & Co. Dacă megalomania catolică a Domului, o capodoperă a răbdării, te poate strivi, alături, în Palazzo Reale e antidotul perfect, expoziția Picasso de la Paris aflată în turneu, la Milano. Cu o zi înainte de începerea anului universitar, la miezul nopții, orașul e plin de tineri studenți, fiecare terasă din centrul orașului este o replică a lui Café Momus – suntem în plin act II chiar de a doua zi, în orașul în care mai toți bărbații se îmbracă la cămașă și sacou cambrat…

Mai e foarte puțin până la începerea spectacolului. Teatro alla Scala este chiar mai mic decât credeam, știind deja că e mai mic decât pare în fotografii. E posibil ca tocmai dimensiunea redusă să-l facă și mai exclusivist. Oricum, mi s-a părut mai frumos decât ce știam din fotografii sau filme. Și este mai frumos chiar și decât ar părea din textele  scrise pe acest blog, despre La Scala. Programul este practic o carte de sute de pagini în care se găsește orice informație care ar avea o cât de mică tangență cu La bohème, mergând până la publicarea unor fotografii din anii ’20 din Paris, a unor clădiri în care Henri Murger (autorul romanului Scènes de la vie de bohème, din care se inspiră libretul operei) și-a imaginat că ar fi locuit cu chirie Rodolphe. Și o surpriză, Angela Gheorghiu nu va cânta, în această seară acuzând o indispoziție, Mimi va fi Anita Hartig. Cine o fi Anita Hartig?

Publicul oftează a dezamăgire, numai că La bohème nu înseamnă numai Mimi.

Pentru această imens de populară operă, un simbol al artei lirice italiene post Giuseppe Verdi, cea mai reprezentată lucrare pe aproape toate scenele lumii, Teatro alla Scala folosește o producție care datează din stagiunea 1962-1963. Da, da, 50 de ani în care Franco Zeffirelli a uimit pe fiecare meloman cu actul II de la Café Momus, inegalabil, de o atmosferă formidabilă, în care iarna, orașul, veselia și dragostea sunt acolo pe scenă, în fața ta, dar sunt în același timp în sufletul tău, cel care fredonezi, poate fără să știi de ce, valsul Musettei.

La boheme – Scala, act II

Zăpada din jurul Barierei „de l’Enfer” cu tot duetul Rodolfo – Mimi, atât de sfâșietor, nu are cum să-ți ningă decât în suflet, oricât de clișeu ar părea, magia, deși demult dezvăluită, funcționează miraculos.

Chiar dacă știam imaginea acestei producții de pe superbele DVD-uri de la Scala, plin de monștri sacri, Karajan și Freni (1967) sau Pavarotti și Cotrubaș (1979), tot am rămas cu gura căscată de uimire. Pentru că dacă nu aș fi fost fermecat eu anul ăsta, atunci la anul am avea parte cu toții de o producție semnată Loy sau Poutney în decor industrial…. Pentru La bohème, prefer tradiția, nu știu de ce.

Orchestra condusă de Daniele Rustioni a fost pur și simplu extraordinară. Am auzit păreri cum că ar fi fost prea tare și că ar fi acoperit uneori soliștii. Când vine vorba de Puccini, totuși, simfonia care însoțește drama de pe scenă este o capodoperă în sine. Splendoarea acestei compoziții aș spune chiar că trebuie savurată separat de muzica vocală de pe scenă. Cappriccio Simfonic, nu? Așa se numea lucrarea de diplomă a studentului Giacomo, ale cărei prime arpegii și apoggiaturi servesc și preludiului din La bohème. Orchestra e un personaj în sine, care trebuie să cânte odată cu soliștii. Iar dacă Piotr Beczala are o voce care se gâtuie puțin în registrul acut (dar altfel, o voce foarte frumoasă), cu atât mai rău pentru el, muzica merge înainte cu sau fără tenor. Nu suntem în La Traviata, trebuie să cânți mereu peste orchestră la Puccini. Totuși, să nu fiu rău cu tenorul polonez, anii de Mozart, cu Tamino, Don Ottavio etc. se văd în eleganța frazei sale, în muzicalitatea timbrului său, recunosc că l-am preferat pe el lui Grigolo când mi-am ales ziua în care să merg la spectacol.

Mai rău a fost Cappitanucci, cu o voce mică și mai degrabă inexpresivă de bariton, într-un rol, e adevărat, marcat de monștri sacri, Rolando Panerai în două rânduri (1956 – alături de cea mai senzuală Musetta, Anna Moffo, și în 1974 – în superba înregistrare din studio a lui Pavarotti) fiind un exemplu de canto electrizant, care trebuie să dea foc scenei la finalul actului II cel puțin. Nu e cazul lui Capitanucci, care cântă corect, egal și aproape monoton o partitură în care se putea mai mult. Ellie Dehn a fost o Musetta corectă, fără prea multă seducție, cochetăria nu s-a lipit de ea, dar voce bună.

În fine, Anita Hartig a știut să profite de absența divei, spre lauda ei. Si, mi chiamano Mimi a fost cântată foarte frumos, cu emoție (să fi fost trac?), un vibrato în registrul median, de o înduioșătoare desuetudine, amintind de înregistrările audio ale epocii gramofonului, și un registru acut impecabil, foarte distinct, puternic și perfect controlat. Culoarea instrumentului ei, eminamente liric, amintește, de departe, de flautul din vocea marii soprane Gundula Janowitz, intrată în legendă. Sigur, mai sunt mici probleme legate de dicție, registrul mediu nu foarte clar, o anume oboseală în actul III, după o jumătate de operă cântată aproape impecabil. A terminat bine actul IV, emoționant, așa cum trebuie. Aplauze multe și generoase la sfârșit pentru ea, la fel de multe ca ale lui Beczala.

Desigur, ajuns înapoi în hotelul lui Benoît, unde am căutat pe Internet mai multe informații de folos pentru acest articol, am aflat că Anita Hartig este o tânără soprană din România (din Bistrița, a terminat Conservatorul din Cluj în 2006) și este la începutul unei cariere internaționale importante după succesul său în același rol, al lui Mimi, la Welsh National Opera.

Așa că urmează o mulțime de La bohème cu ea în rolul pricipal, la Royal Opera House, Teatro alla Scala, Metropolitan Opera ș.a.m.d. după cum spune articolul din The Telegraph. A star is born. O nouă soprană apare din România, după Angela Gheorghiu și sper ca toate visele să i se împlinească. Cât despre Angela, n-a fost să fie acum, sper s-o văd altădată la un mare teatru de operă sau, cine știe?, poate chiar în România…

Matteo Peirone (Alcindoro), Marco Voleri, Piotr Beczala (Rodolfo), Anita Hartig (Mimi), Fabio Capitanucci (Marcello) (c) Marco Voleri

5 comments on “Et in Arcadia ego…

  1. OperaOnline
    Octombrie 3, 2012

    Asta cu Gundula…sper ca soprana sa citeasca pentru ca i-ai facut un mare compliment. Gundula este una dintre preferatele mele si nu stiu s-o egaleze cineva (dupa ea) in Mozart!

    Apreciază

    • despredemnitate
      Octombrie 3, 2012

      Am scris „amintește de departe” e o aluzie, nu un semn de egalitate. Apoi, aici e vorba de Puccini, nu de Mozart. Am remarcat fără efort că Anita are o culoare metalică, discretă în voce, ar putea să-i aducă mult succes acest lucru.

      Apreciază

      • OperaOnline
        Octombrie 3, 2012

        Da, se vorbeste despre ea, posibil sa faca o cariera frumoasa. Deja are angajamente bune…

        Apreciază

  2. Sorin
    Mai 13, 2013

    Vaaaaaaaaaiiiiiii!!!!!!!!!!!! Rushinica!!!!!!!!! Sa nu stii nimic despre Anita, poate cea mai promitatoare „stea” in devenire a liricii cu origini carpatine……………..Si dupa ce a facut premiera bucuresteana a Boemei in regia profesorului ei……………………………… O voce de o calitate deosebita, cu o culoare superba si o expresie neobisnuit de matura pentru varsta ei. Opera de Stat din Viena a angajat-o imediat cum a descoperit-o.oferindu-i contract permanent si cateva roluri destul de generoase [Micaela, Musetta, Marzelline, Susanna, Despina, in curand Pamina]. Dupa debutul cu succes la Scala Met’ul a ales-o sa faca spectacolul „Live in HD” cu Boema, succedandu-i in aceasta postura compatrioatei ei Angela Gheorghiu, cu care a impartit rolul si la Scala. Revazand-o in aceasta primavara, dupa cativa ani de la debutul ei bucurestean [spectacol de absolvire al masterclass-ului cu „Cosi fan tutte”] constat ca are datele necesare pentru a ajunge in esalonul fruntas al cantaretilor de opera.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3,541 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Facebook

%d blogeri au apreciat asta: