Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Ce surpriză!


Gioacchino Rossini: IL BARBIERE DI SIVIGLIA
29.11.2012, joi, la Opera Națională București
Dirijor: Ciprian Teodorașcu, regia: George Teodorescu
Ionuț Augustin Hotea (Il Conte di Almaviva), Antonela Bârnat (Rosina), Șerban Vasile (Figaro), Ștefan Schuller (Don Bartolo), Marius Boloș (Don Basilio), Adrian Strezea (Fiorello), Ana Maria Comșa (Berta), Ionuț Gavrilă (Un sergente) etc.

Mi s-a părut util să las toate precauțiile la o parte, ca să văd la ONB un Il Barbiere di Siviglia al cărui raison d’être a fost, fără nici un dubiu, tenorul Ionuț Hotea.

Sărăcăciosul program al Operei Naționale București trece în revistă, în paginile 2-3 (dintr-un total de 17), marile glorii ale scenei lirice românești care au cântat în Il barbiere di Siviglia, ceea ce este absolut lăudabil. Magda Ianculescu a fost o Rosina excelentă, dar mai ales Herlea este cel considerat unanim în România drept cel mai bun Figaro pe care l-am avut vreodată. Subscriu și eu la această apreciere.  Însă textul susține că, deși ceea ce vom vedea pe scenă nu e o copie fidelă a producției din 1955, ar trebui să fie ceva tot pe-acolo, de mare „prospețime” și „vitalitate”. Hmm.

Decorul este confecționat dintr-o feronerie completată cu piese din lemn care ar trebui să fie multifuncțional, în funcție de context să devină ori interiorul casei lui Don Bartolo, ori piațeta din fața aceleiași locuințe, unde să se producă acțiunea din primul act. Ramele din metal care ar părea că delimitează pereții sau ferestrele sunt acoperite cu niște jaluzele, dintre care unora le mai lipsesc câteva lamele. Impresia de sărăcie și de improvizație este foarte dureroasă. Sărăcia e mereu vulgară, așa că ceea ce din punct de vedere regizoral ar trebui să însemne „vitalitate” sau umor ajunge în multe momente să nu fie altceva decât prost gust. Capul bombat al lui Don Basilio este grotesc și foarte vizibil fals, peruca lui Don Bartolo este dezgustătoare și în general mai toate giumbușlucurile pe care sunt obligați să le execute soliștii seamănă cu un vodevil de proastă calitate, de care nu numai televiziunile românești, dar și teatrele sunt pline. Costumele sunt rezonabile, din fericire, foarte literale, ancorate în clișeul Bărbierului anilor ’50, dus la perfecțiune de Ponelle în 1972.

N-aș fi insistat atât asupra limitelor acestei producții decât cu un motiv. Capodopera lui Rossini conține enorm de mult umor deja în muzica sa, la fel și în libret. Poți să râzi cu poftă doar ascultând, cu libretul în față, un disc cu Tito Gobbi și Maria Callas din 1957. Pe scenă însă, exagerările, foarte la îndemână, pot duce la ratarea comediei. Ceea ce se întâmplă și în cazul producției de la ONB.

Don Bartolo e un personaj umplut de făină, Ștefan Schuller l-a maimuțărit până la un nivel în care își pierdea orice consistență. Șerban Vasile s-a folosit în avantajul său de această parodiere pentru a substitui maniera neglijentă de a cânta, cu o voce mare pe alocuri, recunosc, cu țopăială excesivă pe scenă. A rezultat un Figaro truculent, factotum-ul s-a dâmbovițenizat urât, arătând mai evident limitele personajului decât farmecul său. Ceva mai bine a fost în ultimul act, recunosc, și asta nu pentru că mă obișnuisem cu dezagreabilul. Cavatina a fost fizică și mișcare dar deloc fulminantă vocal. Antonela Bârnat a cântat foarte bine o partitură care părea să-i fi fost indicată a fi interpretată foarte prost. Una voce poco fa a părut forțată, cu accente nefericit puse, toată detașarea de maniera în care cânta Maria Callas nu e de aruncat, dar amestecul de nevinovăție, cochetărie și venin al acestei arii a părut un cocktail ratat. Vorbesc, să ne înțelegem, de manieră, vocea a fost bună, pentru că mai târziu, Contro un cor che accende amore a fost excelentă. Don Basilio al lui Marius Boloș a fost de-a dreptul neinteresant, o arie a calomniei cu un crescendo anemic, bietul popă, stâlcit de un machiaj odios, caricaturizat până la neantizare, a ieșit prost din toată afacerea.

Dacă mi-a plăcut ceva din această producție, a fost sugestia unei relații între Don Bartolo și Berta, care lipsește la Rossini (în piesa lui Beaumarchais personajul se numește Marceline), dar este explicită în Le Nozze di Figaro a lui Mozart. De altfel, Ana Maria Comșa a cântat foarte bine micul său rol, iar țigareta pe care o fuma în primul act a fost o găselniță bună.

Orchestra condusă de Ciprian Teodorașcu a cântat bine în majoritatea timpului, fără mare anvergură, de n-ar fi fost iarăși cornul acela absolut imposibil, care a cântat a nu știu câta oară atât de fals în uvertură.

Hotea1

Ionuț Hotea – Il Conte Almaviva – (c) Laurentiu Ilie

Singurul care s-a sustras atmosferei generale de circ a fost Ionuț Hotea. O adevărată surpriză. În primul rând, n-a marșat la maimuțăreală, păstrând intactă comedia din scenele în care Almaviva se travestește în soldat și  apoi în călugăr. Poate și tinerețea l-a ajutat, deși cred că mai degrabă instinctul de artist. La numai 22 de ani, după ce a erupt pur și simplu în lumea operei din România, acest tenor depășește orice închipuire. E greu de înțeles cum a reușit să sară practic peste statutul de „speranță” direct la cel de mare cântăreț. Hotea are un metal rar în voce, pe care l-am mai auzit strălucind demult la Luigi Alva și mai recent la Juan Diego Florez. Tot ce a cântat aseară a fost perfect. De la Ecco ridende il cielo  și până la trio-ul Ah! qual colpo inaspettato! nici o ezitare, nici o naivitate, ci numai frumusețe și farmec. Recunosc, am fost uimit, cum n-am mai fost de la Tosca aceea a Celiei Costea încoace, de o asemenea apariție pe scena de la București. Ba chiar am avut plăcerea și surpriza unui Cessa di piu resistere, o arie grea, de obicei tăiată din operă atât în cazul înregistrărilor cât și al spectacolelor live. Pe bună dreptate, cortina lăsată în spatele lui după ce a terminat această arie, pentru clipa lui de glorie, a fost ceea ce merita, din plin.

Hotea 2

Ionuț Hotea – Il Conte Almaviva – (c) Laurentiu Ilie

Vă îndemn, încercând să respect la rândul meu această chemare, să mergeți să-l vedeți. Nu se știe cât îl vom mai prinde pe aceste meleaguri, lumea poate fi a lui, toată, poate chiar curând. Bravo!

Notă: fotografiile au fost preluate de pe site-ul http://www.laurentiuilie.ro, de la o reprezentație anterioară a „Bărbierului din Sevilla” (16.11.2012)

O altă cronică a aceluiași spectacol se găsește și pe blogul Opera Online: Bărbierul, faza pe capitală

25 comments on “Ce surpriză!

  1. Sorin
    Decembrie 2, 2012

    In mare, subscriu. Inclusiv la caracterizarea interventiei pline de venin a unui pseudo-bas, caruia ii lipsesc cele mai elementare notiuni de tehnica vocala, Cat despre prezenta scenica nici nu merita vorbit – e absenta cu desavarsire.
    Acolo unde eu as face niste diferente [accept ca subiectivismul ne defineste] ar fi:
    1. Serban Vasile poate ca nu e un interpret ideal, dar incearca ceva ce altii lasa la o parte, inclusiv executia dificilelor pasaje de virtuozitate deseori fusharite de ceilalti. Nu i-a iesit totul, a fost uneori pe langa nota, a exagerat de mai multe ori, dar nu a fost banal si nici caricatural.
    2. Antonela Barnat era vizibil racita si abia putea sa cante. E laudabil efortul, dar mi-e teama de consecintele pe care le poate avea asupra vocii. As dori sa o aud intr-o forma buna.
    3. Ionut Hotea e intr-adevar un baiat bine dotat. Vocal. Dar, cam atat. Ceea ce unora li se pare retinere, mie mi se pare rigiditate si lipsa de expresie. Scenic mi se pare anost, plictisitor. Vocal – da, are un metal nobil in voce, dar nu mi se pare finisat corespunzator. Daca la Donizetti, Mozart sau Puccini [roluri cantate deja] imperfectiunile tehnice sunt mai putin vizibile, la Rossini e altceva. Vocea e inerta, se lupta cu o partitura care il depaseste vizibil, iar executia virtuozitatilor a fost, in cel mai bun caz, aproximativa. Nu neg ca e un cantaret de VIITOR. Dar in prezent, saltul peste statutul de „speranta” direct la cel de „vedeta” mi se pare ca ii face mai mult rau decat bine. Daca la 22-23 de ani e deja TENOR [din cam toate punctele de vedere], atunci nu prea vreau sa ma gandesc ce va fi peste vreo 10 ani. Eu ii doresc numai bine.

    Apreciază

    • despredemnitate
      Decembrie 2, 2012

      Mulțumesc pentru comentariu, care adaugă un plus de malițiozitate la cele scrise în articol🙂
      Cred că Ionuț Hotea își va rafina arta foarte repede, odată ce va cânta la un teatru de primă mână. Important este că are un instrument formidabil. Timpul va arăta cel mai clar unde va ajunge. Eu îi doresc să ajungă departe.

      P.S. L-am văzut pe Polenzani în Elisir, acum puțină vreme. Tehnica lui e perfectă, cântă un vis, nu o arie, în „Una furtiva lagrima”. În schimb vocea lui e mult sub cea a lui Hotea.

      Apreciază

      • Gogu
        Decembrie 3, 2012

        Eu l-am vazut in spectacolul de pe 16.11 pe Hotea. Cessa di piu resistere a fost cantata extrem de slab. A fost extrem de greoi, note ratate( chiar si in prima fraza), vocea complet lipsita de „core” si copilaroasa, deloc bogata in armonici. In registrul grav nu se auzea mai deloc.

        Apreciază

      • despredemnitate
        Decembrie 3, 2012

        Chiar așa? Totul a fost „extrem de”?

        Apreciază

  2. anonim
    Decembrie 2, 2012

    Ce mirare e ca in tara unde nimic (dar absolut nimic) nu are un ‘asa cum trebuie’, o stare de normalitate, de buna mediocritate, ce uimire sa mai ai, zic, ca si opera e ingropata in acelasi noroi de penibila si trista calitate ? Nici una. Te bucuri cand mai auzi sau mai vezi ceva din aria Indiilor galante, iti zici ca e doar exceptia care ne confirma mizeria si mergi mai departe. Astfel ca umorile d. Bolos (indiferent daca autorul blogului e sau nu balos – oh, dulce ironie) sunt doar ranile resentimentare ale prostului lovit in prostie. Stam prost domnule, oriunde, in arte cu atat mai mult, fiindca daca ele ridica o comunitate umana, tot ele sunt si cele care decad cel mai puternic in timpuri dominate de prostie si suficienta. In Romania spectacolele cunosc doar aplauzele de apreciere a efortului : s-a cantat prost, s-a jucat prost, dar macar s-a facut ceva : APLAUZE! Sunteti, enunt asta fara dubiu, implicat intr-o masura in opera/arta romaneasca, cel putin emotional, daca nu efectiv, insa aveti o implicare edulcorata de cine stie ce fantasme. Va sta, intr-un mod orgolios, propria umbra in fata si sunteti incapabil sa vedeti ca ‘despreopera.wordpress’ e singurul blog romanesc care vorbeste despre opera et alii, mai mult chiar, daca ar mai fi si alte bloguri cu siguranta acesta ar fi cel mai bun, si chiar si mai mult, sunt sigur ca un englez/francez/turc/etiopian atras de opera ar gasi blogul la fel de util, interesant, de bun-pur-si-simplu.
    Trebuie sa mai sanctionez inca doua greseli in comentariul imbecil de mai sus, care este o greseala in sine. Ce legatura are predatul de canto cu experienta scenica? Cu ce scade asta din valoarea oricarui articol de pe blog? Pentru a face o asemenea conexiune, si pentru a obtine din asta o deficienta, e nevoie de un haos al sinapselor (fiindca vorbim de prostie la nivel fizic) greu de intuit. „si cred ca au avut parte de o parere subiectiva” – fix de asta sunt si suntem aici, domnule. Nimeni nu mai pretinde obiectivitate in secolul 21, decat daca are inlocuita mintea cu o tumoare anacronica (asta banuiesc ca ati vrut sa scrieti : obiectiva, si nu subiectiva). Macar asa la nivel de loc comun : totul e relativ, fiindca nici nu are rost sa vorbim de revolutia copernicana in gandire facuta de Kant, de principiul de incertitudine din fizica moderna – cu aplicatie analogica pe arte, de imperiul de autoreferentialitate din arta moderna, in fine, de parerismul cronic al fiintei umane, si al romanului in special, care poate atinge si cote inalte, vezi de pilda incercarile (essai) lui Montaigne. Si apropo un om il poti cunoaste din felul in care scrie o propozitie, o pagina – la rigoare, ne mai fiind nevoie de contact imediat. Astfel se intampla ca citindu-l pe Montaigne sa-l cunosti mai bine decat cel care-i tesala calul, sa-l cunosti mai amplu, mai liber de prejudecati, pe cel care are un blog despre opera citindu-i articolele in care a pus timp si energie, decat cel care l-a intalnit si-i reduce fiinta la capacitatea de a fi balos. Sincer, nu am inteles fenomenologia faptului-de-a-fi-balos. Ar putea fi o degradare a uimirii pe care o resimti in fata operei de arta? A mirarii care, apud Plato, incepe filozofia? Se poate, si daca e asa, atunci sa fim cu totii un pic mai balosi in fiecare zi, decat blocuri de granit cu invectiva pe buze.

    Nu stiu cat din comentariu am scris pentru d. Bolos. As tinde sa cred ca am scris pentru autorul blogului, fiindca ar fi ridicol ca dansul sa se apere in fata unei asemenea manifestari ca cea a d-lui de mai sus. Si am considerat ca sunt dator sa scriu asta aici dupa acele ore de bucurie pe care le-am descoperit prin intermediul blogului. De asemenea nu as vrea ca dupa o asemenea reactie, autorul blogului sa-si zica in sinesi „lua-v-ar naiba ca sunteti prosti” si sa inchida blogul. E o atitudine meritata, desigur. Existand in Romania, in spatiul real sau virtual delimitat de utilizarea limbii romane, o intrebare perpetuua te chinuie : ce tot mai caut pe aici? – si cum perpetuumul mobile nu este posibil in natura, intrebarea se hraneste din energia celui care se intreaba, energie ce eventual se va sfarsi. E de sperat, totusi, ca puterea de a rezista in fata valului de obscenitate publica este revigorata din cand in cand.

    Apreciază

    • despredemnitate
      Decembrie 2, 2012

      Mulțumesc. Nu vă faceți griji, nu am de gând să închid blogul. Din contra, faptul că un solist de la ONB s-a supărat, scriind un comentariu urât, îmi demonstrează faptul că articolele sunt citite nu numai de către public, dar și de către artiști. E un motiv suficient ca să continui să vă povestesc impresiile mele de la un concert sau de la un spectacol.
      Momentul în care voi închide blogul va fi acela în care cotidienele „quality” vor scrie cronici competente, dar mai ales frecvente, urmărind cu adevărat viața culturală și în special muzicală din România, un moment ce pare, deocamdată, cam îndepărtat. Ceea ce ar trebui să mă descurajeze este în realitate motivația blogului.
      Ceea ce nu știe un artist morocănos este faptul că dacă omul obisnuit, chinuit de grijile vieții din România, trece pe lângă clădirea Operei crezând că e vreun cavou comunist, fără să-și imagineze că dincolo de zidurile delabrate poate găsi o lume întreagă, ei bine, fără un povestitor care să-l facă, măcar pentru o clipă, curios, arta lirică de la noi VA MURI.

      Apreciază

    • melomanul
      Decembrie 15, 2012

      „cainii latra, ursul trece”, iar invidiosii dispar ca „magarii-n ceata”. – Pa!

      Apreciază

  3. Sorin
    Decembrie 2, 2012

    Vazut live? sau la cinema?
    Eu l-am vazut acum vreo 3 sau 4 ani [cu putin noroc il mai vad si la anul] si as zice ca e un pic invers. Vocea lui Polenzani suna destul de prost in inregistrari fata de ceea ce se aude in sala, lucru valabil si pentru altii – de exemplu Siragusa.
    Sper ca Hotea sa-si gaseasca un indrumator adecvat si sa nu se iroseasca precum nenumarati altii inaintea lui.

    Apreciază

  4. Rodica Ciobanu
    Decembrie 3, 2012

    L-am vazut pe Ionut Hotea .Si,l-am ascultat. Este o speranta. E talentat ,dar,mai are de invatat,mai trebuie sa cistige siguranta…Bine condus,laudat mai cu masura ,ar putea ajunge la virf. Eu ii doresc din inima ,acest lucru,Mai avem citiva tenori tineri ,plecati pe afara,au succes,dar niciunul nu imi pare…un prinț al Operei . .Ionut , cum mai spuneam,bine condus ,exersind mult cu un profesor de marca,ar putea deveni.. O revelatie romaneasca adevarata ,n-am mai avut de la Spiess si de la Florin Georgescu,acesta din urma,ratind lamentabil….Trebuie si inteligenta,si nu puțina,pentru opera…..

    Apreciază

    • despredemnitate
      Decembrie 3, 2012

      Decât Spiess și (mai ales) Florin Georgescu… De ce nu ne aducem aminte de un mare tenor român care chiar a avut succes, Vasile Moldoveanu?

      https://despreopera.wordpress.com/2012/09/01/moldoveanu/

      Cât despre foarte tânărul tenor Ionuț Augustin Hotea, sunt de părere că trebuie lăudat de fiecare dată când cântă bine și crticat atunci când cântă prost. Joi a cântat foarte bine, laudele sunt meritate și necesare.

      Sunt puțin surprins de atâția „da, dar…” din aceste comentarii, când vine vorba de un tenor atât de tânăr.

      Apreciază

  5. despredemnitate
    Decembrie 3, 2012

    Cineva din sală (nu eu) a înregistrat spectacolul despre care am comentat. Ascultați-l și discutăm în continuare🙂

    https://dl.transfer.ro/Barbiere-ONB-29nov2012-transfer_ro-01dec-4e6a6e.rar

    Apreciază

    • gogu
      Decembrie 4, 2012

      Si pe inregistrarea asta sunt note care-s mancate in aria de la sfarsit. Multe decalaje, greoi pe cadentele de la sfarsitul non piu mestaish. Referinta : http://www.youtube.com/watch?v=3Ln2qwKYiQk 🙂

      Apreciază

      • despredemnitate
        Decembrie 4, 2012

        De la „extrem de slab” până la „a mâncat 2 note la silaba 14” e o distanță🙂
        E o arie foarte grea cântată de un tenor foarte tânăr, totuși. O arie pe care puțini tenori o cântă.
        Iar pentru spectator e un bonus.

        Apreciază

      • Gogu
        Decembrie 4, 2012

        O astfel de arie in opinia mea se canta ori foarte bine ori e dezamagitoare🙂.

        Apreciază

  6. Operalover
    Decembrie 3, 2012

    Nu-mi vine să cred! Avem în România o dezbatere între opera afficionados despre un spectacol de la Opera Naționala din București!!! Felicitări tuturor celor care s-au exprimat mai sus! Voi merge și eu pe 19 decembrie să văd Il Barbiere cu Ionuț Hotea. Ne auzim după🙂

    Apreciază

  7. Dr.Marius Rimbasiu
    Decembrie 3, 2012

    O critica muzicala nu trebuie niciodata sa devina un mar al discordiei , Artistii , oricit de criticati ar fi ei , este de dorit sa se abtina de la comentarii . Pentru raspunsul la atacurilor pe care le considera nejuste le sta la dispozitie scena , singurul loc unde ne putem da seama de adevarata valoare artistica a unui cintaret liric.O critica muzicala ramine totusi parerea unei persoane si nu o evaluare exacta electronica .Ca si orice parere trebuie respectata si atacata daca este cazul „la obiect ” si nu prin simple raspunsuri jignitoare.Astept cu mare placere noi impresii critice „cu demnitate” cit si noi succese din partea artistilor .

    Apreciază

  8. miciuritter
    Decembrie 4, 2012

    daaaa, frumoase comentarii (cel al anonimului cred ca este peste puterea filozofica de interpretare a basului operei bucurestene ) dar e bine ca se ia atitudine la spectacole ale operei care a avut si are si acum adevarate valori dar pe scena se vad numai rebuturile. <Cand oare – ca si la Cluj – directorul care nu este de meseria va face loc unui profesionist care sa poata sa judece si sa impuna un anumit nivel interpretativ. Aud ca se va face Aida cu "celebra" Marianne Cornetti in Amneris. Vai . vai, vai

    Apreciază

  9. marian gaja
    Decembrie 6, 2012

    Frumoasa voce, acest Ionut Hotea. Un timbru special insa mai are mult, foarte mult pana sa ofere un personaj veridic atat din punct de vedere vizual cat si vocal. Succes!

    Apreciază

  10. Sorin
    Decembrie 11, 2012

    Eu m-as lega tocmai de acea „lume intreaga”. Aici e tocmai datoria morala a artistului sa intervina si sa creeze aceasta lume. Incercarile nu se pun, doar reusitele. Publicul vine la spectacol tocmai pentru a se desprinde de „chinul grijilor din Romania” si de oriunde, de a se arunca intr-o lume noua, diferita de cea cotidiana, unde vrea sa gaseasca si sa regaseasca o poveste scrisa si rescrisa in fiecare seara, Un artist adevarat si care isi indeplineste crezul si menirea va reusi sa creeze acea lume, unul indiferent si ratat nu. E greu, e foarte greu, dar atunci cand faci acest lucru cu pasiune si daruire devine usor si plin de satisfactii; daca faci acest lucru ca pe o lupta atunci e ca urcusul pe Everest. Dar pe spectator nu efortul il intereseaza, ci rezultatele. Desigur, poate aprecia un tanar debutant la inceput de cariera si sa-i acorde o oarecare indulgenta, dar cand apari pe scena Operei cu statut de invitat si se vand bilete la pret de Eveniment, atunci exigentele sunt egale pentru toti. Si ne putem raporta la standarde deja stabilite. Atunci cand coboram stacheta nu facem decat sa ne apropiem noi insine de mocirla si sa ne autodegradam.
    In acest context, as spune despre spectacolul de mai sus ca intr-un marasm general am gasit si cateva pepite valoroase, majoritatea inca nefinisate. Dar diferenta intre pepita din mina si bijuteria din vitrina Cartier sta tocmai in finisaj si in prelucrare. Pepitele si diamantele brute costa putin si nu prea au folosinta; cele scumpe se obtin dupa multe ore de muca grea. Acelasi lucru se intampla si cu artistii, mai ales cei lirici – voci bune sunt cata frunza si iarba, dar numai cativa reusesc sa scoata la iveala nestematele si sa ajunga pe listele de celebritati; inca si mai putini reusesc sa ramana acolo.
    Asa ca sa nu ne imbatam cu apa rece. Pe scena am vazut 3 tineri talentati care au incercat sa faca ceva si care s-au luptat cu o partitura dificila si in mare parte insuficient pregatita, fiecare reusind intr-o masura mai mare sau mai mica, dar niciunul nefiind perfect sau macar de ridicat in slavile gloriei. Eu personal consider o greseala cantarea acestei arii care nu a fost bine pregatita si care i-a pus multe probleme. Nici macar Florez nu a cantat-o de la inceput, ci dupa mai multi ani de cariera si la o varsta mult mai matura, si vorbim de o voce special antrenata pentru cantul rossinian, cu maestri priceputi, si rodat pe scene importante. Nu e de laudat efortul care poate sa-i rupa gatul, mai ales ca el are alt tip de voce, iar virtuozitatea nu e naturala, ci trebuie construita pas cu pas. E prea mic sa-si dea seama, dar greselile de acum ar putea sa-l coste scump mai tarziu. Iar cine a pus inregistrarea pe youtube as zice ca i-a facut mai mult un deserviciu decat un serviciu, pentru multi defectele ies mai repede in evidenta decat calitatile.

    Si apropos de o postare anterioara, n-am inteles ce legatura are cu … Marianne Cornetti, o voce care poate nu mai este ce a fost candva, dar inca este mult peste cam tot ce s-a vazut la ONB in ultimii 20-30 de ani si care este o interpreta exceptionala. Pacat ca nu vor reusi sa-i aduca si o echipa care sa-i creeze un echilibru de forte.

    Apreciază

    • despredemnitate
      Decembrie 11, 2012

      Un lucru e cert: dl. Hotea are o voce bună, numai faptul în sine că sârnește atâtea comentarii e o dovadă. Eu am ales calea, prea puțin bătută în România, de a-i lăuda talentul. Este evident că vocea acestui tenor are cel puțin calitatea distincției, timbrul său e repede observabil și e plăcut. Ce va face un tenor foarte tânăr cu darul său mai departe… asta nimeni nu poate ști, nici măcar tenorul însuși, dar eu m-aș bucura foarte mult dacă ar reuși să-l cuantifice la valori maxime în glorie și bani, ambele greu de găsit în România. Noi nu putem fi decât spectatori, admirativi sau degrabă stâmbători din nas la orice eroare.

      Cât despre comentariul dvs. eu cred că exagerați. E o remarcă valabilă pentru mai multe comentarii care s-au făcut pe această temă, a prestației d-lui Hotea, vă rog să n-o luați personal.

      Nu numai că se exagerează, dar se și (de)cade în păcatul de a da sfaturi cântăreților de operă: „E o greșeală că ai cântat aria aia” sau „Ești prea mic” sau „Greșelile de acum ar putea să te coste scump mai târziu” etc.
      Presupunând că am fi niște uber-profesori de canto (ceea ce nu suntem), ultimul loc în care s-ar da sfaturi e rubrica de comentarii a unui blog🙂

      Viața nu e numai supărare și tristețe, nu?

      Apreciază

      • Sorin
        Decembrie 16, 2012

        Poate exagerez, dar incerc sa temperez tonul dulce-festivist al laudelor fara limite. Sunt de acord ca un artist tanar trebuie laudat si stimulat, dar in asa fel incat sa-i creasca dorinta de a face ceva si de a persevera, nu sa-i creasca ego-ul, deja urias, la cote stratosferice. Laudam calitatile si realizarile, dar aratam si greselile, incercam sa pastram un echilibru, altfel cadem in acelasi pacat ca si cei ce aplaudau acum 20-si-ceva-de-ani pe la congrese. Iar artistului nu-i facem niciun bine. Sfaturi? Nu prea e cazul. Impresii personale? Da, pentru asta exista blogurile. Si e bine sa facem diferenta intre curaj si prostie. Sau, hai sa-i zicem elegant nesabuinta. Sunt prea multi cei ce au platit-o scump.

        Apreciază

      • despredemnitate
        Decembrie 17, 2012

        Am înțeles: acum am ajuns aplaudac comunist. E bine așa.🙂
        Sigur exagerați.

        Apreciază

  11. Augustin Hotea
    Decembrie 23, 2012

    Dragii mei critici🙂 – consider această dezbatere, axată în special asupra prestației mele în capodopera rossiniana ,,Il barbiere di Siviglia”, constructivă. Bineînțeles, nu pot sa fiu întru totul de acord cu toate îndemnurile, observațiile și părerile voastre dar, le respect ca fiind un punct de vedere propriu al unui iubitor de operă amator sau inițiat. Am suspiciuni, în primul rand, în ce masură este înteleasă categoria vocală, tipul de tenor, vârsta și etapele maturizării mele vocale. Nu știu nici eu cu certitudine înspre ce se îndreaptă vocea mea, dar sunt conștient că repertoriul de tip tenor lirico leggiero nu poate decât să-mi păstreze prospețime, luminozitate și strălucire vocală, pentru reperoriul pur liric pe care îl am în perspectivă, în urmatoarea etapă fiind unul pe care îl simt mai adecvat tipului meu de voce ,,dar”, în viitor. Comparația care era inevitabilă cu predecesorul meu în rolul Almaviva o consider inutilă din start, având două categorii diferite de voci și timbralitate. Nu vreau sa pară o laudă, dar sunt de părere că genul meu de voce se pretează pe o paletă mai largă de repertoriu, având rigurozitate și întelepciune în ordinea abordării lor. Așadar dacă am privilegiul de a putea aborda, poate și datorită tinereții, roluri de tenore di grazia am să o fac, deoarece este vitală sănătatea, evoluția și longevitatea vocii mele.
    În concluzie: sunt sigur că voi fi apreciat de spectatorii care pun accent pe voce, timbrallitate, frazare, legato dar și de aceia care stau să numere notele care lipsesc dintr-un pasaj sau cadență.😉

    Apreciază

  12. Pingback: Lise Davidsen și Ioan Hotea la Operalia 2015 – Cum a fost? | Despre Opera

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3,542 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Facebook

%d blogeri au apreciat asta: