Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Extremul Orient vienez


Giacomo Puccini: MADAMA BUTTERFLY
16 februarie 2013, sâmbătă, Wiener Staatsoper
Dirijor: Stefan Soltesz, Regia: Josef Gielen
Micaela Carosi (Cio-Cio-San), Jorge de Leon (B.F. Pinkerton), Boaz Daniel (Sharpless), Monica Bohinec (Suzuki) etc.

La Viena, pentru Simon Boccanegra al lui Domingo. The long good bye… La Staatsoper o grămadă de indivizi vorbind rusește (sunt mulți turiști ruși zilele astea în oraș) îți oferă bilete la Madama Butterfly din seara asta. La casă prind ultimele tichete la o lojă foarte bună. Îmi doream foarte mult să prind două opere în acest week-end. You are lucky, îmi spune vânzătorul de la casă pe care l-am admirat vorbind fluent cinci limbi: spaniolă, italiană, franceză, germană și engleză. Aproape că mi-a părut rău că nu l-am întrebat direct în limba română…

Scenografia este semnată de un japonez, Tsugouharu Foujita și este autentică până în cele mai mici detalii: actul întâi în grădina casei pe care o cumpără Pinkerton, actele doi și trei în interior, lăsând să se vadă prin ușa glisantă grădina amintită, într-un efect foarte convingător. Regia este una destul de rigidă, soliștii nu par a interacționa foarte mult. Sau poate nu pot cei din seara aceasta?

Madama Butterfly - Act 1, Viena

Madama Butterfly – Act 1, Viena

Trebuie să mărturisesc un păcat: nu am mai văzut până acum nici o Madama Butterfly live. Am ascultat o grămadă de înregistrări. Am văzut multe DVD-uri (deși videografia acestei opere este, de departe, mult prea săracă), dar niciodată pe scena vreunui teatru. Știu, e de nescuzat. Nu m-a atras această operă, nu pentru că nu ar fi bună, Doamne ferește!, ci pentru că nu pot accepta pe nici o soprană în actul întâi. Quindici netti, netti… mi se pare insurmontabil. Ceea ce urmează în actele doi și trei justifică orice voce, orice talent. Dar inefabilul sosirii lui Cio-Cio-San pe pod, cu acel Gran ventura… exclude orice dramă vocală, lăsând locul inocenței celei mai pure să îngrozească de-a dreptul spectatorul. Poate de Los Angeles (cu Di Stefano și Gobbi, mai mult decât versiunea cu Bjorling), poate Steber să se fi apropiat. Poate Angela Gheorghiu, cât de cât. Callas, cu toate că era cea mai nepotrivită, poate să dea o perspectivă prin maimuțăreală, dar altfel nu se poate, dar la Callas e doar în mintea ei, în imensa ei cultură muzicală ceea ce face minunea, pentru că vocal e inacceptabil…

Pe Mariana Carosi am văzut-o acum câțiva ani, pe Mezzo TV într-o înregistrare extraordinară de la Paris, în Andrea Chenier. O operă care, iarăși, nu prea are o videografie consistentă. La vremea aceea nu știam decât versiunea cu Franco Corelli, din 1972, prea târzie, prea din carton, insuficientă pentru a transmite cea mai mică emoție. La Paris era prima dată când opera lui Giordano era acceptată pe scena unui teatru, incredibil, abia în 2009. Iar Carosi a strălucit în Maddalena di Coigny… Greu de imaginat cei 15 ani ai lui Butterfly pentru o voce făcută totuși din oțel. Bun, Aida, înțeleg, e plauzibilă (ar fi trebuit s-o cânte la Metropolitan, dar a fost Monastyrska până la urmă), dar Butterfly? Sigur, actul I a fost ciudat. Toate prejudecățile mele au rămas intacte. Ba chiar mai mult, un vibrato de soprană dramatică, dacă nu chiar wagneriană a strivit orice miniatură nupțială. Din fericire, actele următoare au reglat totul foarte bine, Un bel di vedremo care n-a reușit să fie momentul serii, dar actul III aproape perfect. E adevărat, orchestra lui Stefan Soltesz a fost poate rațiunea de a fi a acestui spectacol. Geniul lui Puccini s-a văzut mai mult în fosă.

Asta și pentru că Jorge de Leon a fost un tenor lipsit totuși de orice anvergură. S-a străduit dar vocea e încă mică, deziluzia este însă clară. Doar Sharpless și Suzuki au fost impecabili. Boaz Daniel cu o compasiune în voce care nu poate fi trecută cu vederea, el e Puccini, comentatorul dezaprobator al lui Pinkerton, E un facile vangelo… continuat apoi cu secvența scrisorii din actul doi, de o empatie și o exasperare în fața naivității, de neoprit. Iar Monica Bohinec plină de o căldură maternă, exact ce trebuie, în rolul lui Suzuki, a luminat scenele în care a apărut.

Și totuși, un spectacol bun, în ciuda tuturor rezervelor. În fond, e tot povestea lui Mimi, dusă în Extremul Orient, parcă mai tragică, mais, qui fait pleurer Margot și cum o Margot există în fiecare dintre noi…

4 comments on “Extremul Orient vienez

  1. Dr.Marius Rimbasiu
    Februarie 18, 2013

    Ca deobicei, o cronica binevenita , presarata cu impresii personale ale momentului artistic.Din partea sopranei Micaela Carosio nu ma asteptam la ceva deosebit intrucit pina in prezent in tot ce-am vazut-o pe viu(Aida, Adriana Lecouvreur,Tosca) prestatia acesteia a fost de fiecare data corecta si nimic mai mult.Doream sa-l vad insa pe tenorul de Leon care apare din ce in ce mai mult in rolurile lirico-spinte pe scene de prestigiu. Dirijorul Stefan Soltesz imi este foarte cunoscut , fiind de 14 ani (pina la sfirsitul sezonului actual) Intendantul Operei si prim -dirijor al Filarmonicii din satul meu ( Essen )unde s-a impus ca un foarte apreciat muzician.
    Din multimea inregistrarilor existente , trei soprane mi-au atras atentia in rolul M-mei Butterfly :Maria Callas, Renata Scotto si Mirela Freni , acesta din urma in doua inregistrari ale sale, ambele dirijate de catre H.von Karajan (una avindu-l ca si partener in una pe marele Pavarotti, in cealalta pe tenorul de cursa lunga Domingo).De notat faptul ca atunci cind inregistrase aceasta opera (1955), Maria inca nu cintase pe scena rolul.O va face citeva luni mai tirziu la Chicago, tot sub bagheta lui Karajan.
    Dintre numeroasele productii pe care le-am vazut pe viu , imi ramin in memorie interpretarile Anei Rosza si Lucia Stanescu de la Cluj, a japonezei Watanabe la Berlin si Köln precum si Rainei Kabaivanska la Arena din Verona si Köln.
    In rolul lui Pinkerton ,n-am avut sansa sa vad vreun tenor care sa ma faca sa uit splendoarea vocal-artistica oferita de Ion Piso,Emil Gherman, Ion Buzea sau Virgilius Noreika.

    Apreciază

    • despredemnitate
      Februarie 18, 2013

      De Leon nu m-a impresionat așa tare. Vocea e cam mică și seacă. Poate în timp…
      De fapt s-a văzut clar diferența a doua zi, când Di Biasio a fost un Adorno excelent. Sper să vă placă și cronica de la Simon…

      Apreciază

  2. Gheorghiu Madalina
    Februarie 18, 2013

    frumos, mi-ar fi placut sa fiu acolo :-))

    Apreciază

  3. Dr.Marius Rimbasiu
    Februarie 18, 2013

    Dupa cum spuneam,pe de Leon nu l-am vazut si nici nu l-am ascultat niciodata.In schimb am fost entuziasmat cind in urma cu trei ani l-am „descoperit” pe Di Biasio in Roberto Devereux alaturi de Nelly Miricoiu la Trieste . Un alt tenor caruia ii prevad un viitor extraordinar si pe care l-am vazut in Puritanii si Rigoletto este ALBELO CELSO . Retineti numele!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3,541 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Facebook

%d blogeri au apreciat asta: