Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Emoția zilei: Patru cântece


Vineri, 28 martie, la Sala Radio
Piotr Ilici CeaikovskiFurtuna, opus 18
Richard StraussUltimele patru lieduri
Piotr Ilici CeaikovskiSimfonia a VI-a în si minor, op. 74, Patetica
Irina Iordăchescu (soprană), Cristian Măcelaru (dirijor), Orchestra Națională Radio

Dimineață a plouat. Iar programul acestui concert a început cu o Furtună de Ceaikovski dezlănțuită cu rigoare de tânărul dirijor Cristian Măcelaru. Un nume de care am mai auzit, dar pe care abia acum l-am văzut pentru prima dată. Și n-am fost dezamăgit. Ceaikovski a revenit și după pauză, cele patru cântece ale lui Strauss prelungindu-se în Simfonia Patetica, unde Cristian Măcelaru și-a demonstrat din nou capacitatea de a lega un discurs, într-un mod care mi-a amintit de o tradiție din care face parte și Christian Badea. A rezultat o interpretare densă, în ciuda unor corzi ale Orchestrei Radio, cărora le lipsește vibrația.

Despre ultimele patru lieduri ale lui Richard Strauss am mai scris, atunci când am văzut concertul Irinei Iordăchescu la Ateneu. Nu voi repeta povestea acestei compoziții, dar nu mă pot împiedica să-mi amintesc că Strauss a compus aceste piese extraordinare în primăvara anului de dinaintea celui în care a plecat dintre noi, odată cu lumea lui. Avea 84 de ani și cred că iarna anului 1948 i s-a părut grea. Cum o fi așteptat el PrimăvaraÎn sumbrele cripte am visat multă vreme, la pomii tăi în floare, la cerul tău albastru, la parfumul tău și la cântecul păsărilor tale. Cel puțin muzica lui și versurile lui Hermann Hesse așa încep, cu această așteptare. Iar aseară, vocea Irinei Iordăchescu a spus această chemare a primăverii cum nu se poate mai frumos: Și-acum îmi apari împodobită toată, scăldată-n lumină, ca o minune, drept înaintea mea. Bătrânul geniu nu se putea despărți nici măcar acum de senzualitatea acestei personificări, atât de inspirată… Mă recunoști, mă atragi tandru, iar eu tremur tot în prezența ta binecuvântată. Știați aceste versuri? Probabil că nu. Majoritatea publicului prezent în sală nu părea familiarizat cu această lucrare, aplaudând timid și inoportun după fiecare dintre cele patru lieduri.

Nu știu când se va ivi o nouă ocazie pentru a asculta pe viu acest adio pe care Strauss a ales să-l spună așa. În luna Septembrie a anului următor, 1949, despărțirea fizică de această lume avea să se producă. Soprana și-a ridicat privirea după primele picături de sunete ale viorilor și mi-a povestit cu o voce duioasă cum Grădina s-a îndoliat, ploaia aruncă picături reci peste flori, un frison a cuprins vara, așteptându-și tăcută sfârșitul. Și-atunci am început să văd cu ochii minții acest tablou. Din salcâmul înalt cade aur, frunză după frunză, și în visul grădinii muribunde, vara surâde șăgalnic și mirată. Și multă vreme apoi, tânjind după odihnă, întârziind o clipă lângă trandafiri, închise ochii mari și obosiți… Exact așa, prelungind pe retină această imagine serenă cu solo-ul unui corn, cu sunet de bronz, care parcă dădea semnalul unei stingeri.

Irina Iordăchescu

Irina Iordăchescu

Strauss n-a apucat să-și asculte interpretată ultima capodoperă. A auzit-o doar în mintea lui, imaginându-și o voce de femeie, ideală, care-l mângâie cu o infinită tandrețe, în timp ce el făcea pace cu lumea din jurul său. Inclusiv cu Herman Hesse, ale cărui cuvinte l-au inspirat, deși cei doi nici nu se mai salutau din cauza războiului. Sărutat de trilul unei soprane, înainte de Vremea de culcare, bătrânul închidea ochii fericit, nu înainte de a-i înmâna manuscrisul celor patru cântece lui Kirsten Flagstad, una dintre cele mai mari artiste din toate timpurile. I-a cerut doar să găsească un dirijor bun, care să înțeleagă ce a scris, așa cum era sigur că Brunhilda pentru toate timpurile care a fost Flagstad înțelesese deja. Acum, când ziua s-a sfârșit ostenindu-mă, dorința mea fierbinte e să primesc îmbrățișarea nopții înstelate ca un copil somnoros. Mâinilor, opriți-vă! Frunte, nu te mai gândi! Toate simțurile mele acum nu vor decât să se cufunde-n somn. Un somn – un abis, pe care Irina Iordăchescu l-a scrutat cu emoție însoțită de solo-ul de vioară cel mai duios imaginat vreodată. Fiorul dramei din operă s-a simțit în vocea ei, temperat însă de înțelegerea liedului, ca artă ce înnobilează nu atât cuvântul, cât versul, poezia, visarea, făcând din contemplație o artă. Una a hedonismului alăturat perspectivei filosofice asupra vieții. De unde știe ea, o tânără, purtată de valurile romantismului Violettei Valéry sau ale lui Mimi, să țină în frâu această complexitate? Cum de nu s-a lăsat dusă de val? Există un răspuns și tare mi-ar plăcea să cred că l-am ghicit. L-a auzit aievea pe Strauss spunându-i că Sufletul meu vrea să-și ia liber zborul, neîngrădit, spre sfera magică a nopții, spre mii de alte vieți profunde.

Vier letzte Lieder au sedus prin profunzimea lor toate sopranele pe care le-am iubit, cu toții. Și fiecare dintre aceste voci uimitoare a încercat să facă din aceste lieduri un moment al unei confesiuni, aceea a dragostei lor pentru muzica bătrânului. Cine a avut curiozitatea să parcurgă măcar o parte din discografia fluviu a acestei lucrări nu se poate să nu fi observat amintirile unei fete cu alură adolescentină, care-și rememorează bunicul, așa cum a făcut-o atât de simplu Lisa della Casa. Sau imaginea atotcuprinzătoare a soarelui În amurg care îmbrățișează o lume întreagă, odată cu ultima peregrinare a compozitorului, așa cum au făcut multe soprane posedând simțul eternității wagneriene, ca Jessye Norman. Cât despre Irina Iordăchescu, soprana noastră a ales calea unei emoții simple și directe, cu rezonanțe operistice, care mi-au amintit de înregistrarea lui Monsterrat Caballé din 1976. Sunt convins, răspund abia acum întrebării retorice de mai sus, că nu avea cum să știe decât de la tatăl ei ce capacitate extraordinară de a emoționa are un lied, cu atât mai mult cu cât tocmai moderația îl face să sclipească mai tare. Dan Iordăchescu, înainte de a fi fost un mare bariton al scenei lirice românești, a fost marele promotor al liedului în țara noastră, vreme de zeci de ani. În emoția Irinei Iordăchescu am văzut un omagiu adus de o fiică tatălui ei, un venerabil domn aflat la înălțimea unei vârste identice cu cea a lui Strauss când a compus Vier lezte Lieder. Așa că nu ar trebui să mă mir de performanța sopranei, ci mai degrabă de stăpânirea ei. Și întrebarea se schimbă: Cum de a avut forța să cânte aceste lieduri? Un singur răspuns: numai din dragoste. Însoțită aseară și de preludiul Amurgului realizat extraordinar de Cristian Măcelaru – abia atunci am remarcat cât de mult a contat orchestra în toată această emoție.

Pentru toți bătrânii pe care-i iubim și care mai sunt sau nu alături de noi: Prin bucurie și tristețe am mers ținându-ne de mână. Și-acum, ne odihnim senin, ajunși la capătul de drum. Pentru ceea ce ne-au învățat bunicii, întotdeauna cu blândețe, arătându-ne splendoarea lumii și a vieții: Deasupra văilor rotunde, cerul s-a întunecat. Doar două ciocârlii se-nalță visând, în aerul înmiresmat. Pentru cei care ne-au inspirat și ne-au făcut să vrem să fim ca ei: Vino și lasă-le să zboare, acum e timpul să dormim. Să nu ne pierdem drumul nostru, însingurării să-i fugim! Pentru cei care continuă să ne vegheze de dincolo, după ce ne-au învățat să mergem singuri: O, vastă și tăcută pace, atât de-adâncă-n asfințit! Drumul cât ne-a istovit – poate că-nseamnă… moartea?

Altă definiție a emoției nu-mi vine în minte acum. Poate că emoția nici nu are nevoie de o definiție. Ci doar de niște muzică. Și de vreo patru cântece.

 Notă: Pentru cei care au reușit să citească tot articolul și s-au întrebat (sau nu s-au prins) ce înseamnă textele boldate și italice – ele reprezintă traducerea făcută de mine la versurile lui Hermann Hesse și Joseph von Eichendorff, folosite de Richard Strauss în ultima sa compoziție.

2 comments on “Emoția zilei: Patru cântece

  1. Pingback: Cântecele de leagăn ale amurgului | Despre Opera

  2. Pingback: Cântecele de leagăn ale amurgului | Je suis Enesco

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3,542 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Facebook

%d blogeri au apreciat asta: