Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

România la Scala


Teatro alla Scala este, într-un fel, centrul universului operei, chiar dacă în ultima vreme dificultățile financiare nu mai plasează în vârful ierarhiei mondiale această instituție. Nu voi relua aici istoria și poveștile acestei opere, am făcut-o mai demult, într-o serie de articole dedicate deschiderii stagiunii pe 7 decembrie, de Sfântul Ambrozie. Voi adăuga doar faptul că acesta este locul unde Maria Callas a cântat cele mai bune spectacole ale ei și că Teatro alla Scala este punctul de referință al operei italiene, un gen predilect pentru artiștii români.

Sigur, toți și-au dorit să cânte aici. Destul de puțini au și reușit, pentru că pe această scenă nu prea ajungi dacă nu ești deja consacrat într-un rol. Desigur, există și excepții de la regulă.

O mențiune necesară: baza de date a arhivei de la Teatro alla Scala conține informații despre concerte și spectacole de operă de după 1950, astfel încât o serie de artiști lipsesc, sau au date incomplete (Lucia Bercescu Țurcanu, Haricleea Darclée, Petre Munteanu etc.). Iată lista, în care am calculat aparițiile în spectacole de operă, dar și totalul cu tot cu concerte sau recitaluri:

1. Mariana Nicolesco – 36 (8) – Leonora (La vera storia) -6, Donna Anna (Il convitato di pietra) -8, Donna Elvira -6, Protagonista (Un re in ascolta) -5, Euridice (L’Orfeo) -6, , Cinna (Lucio Silla) -5, Climene (Fetonte) -5, Requiem polonez -1, Recital -3, Concert -4

Mariana Nicolesco este liderul acestui clasament. Ea nu a fost cea mai reprezentativă soprană româncă, dar a găsit nișa potrivită, aceea a lucrărilor de muzică contemporană, rar cântată de marile staruri. Practic, din cele 36 de apariții, doar 6 sunt într-un rol foarte cunoscut, Donna Elvira din opera Don Giovanni de Mozart. Performanța rămâne însă și este greu de depășit, cel puțin deocamdată.

2. Doina Dimitriu – 35 (7) Bianca (Ugo, conte di Parigi) -3, Mimi -6 (4+2), Signorina Buerstner, Lavandia, Leni (Il Processo) -4, Leonora (Oberto) – 2, Violetta Valery -1, Marchesa del Poggio (Un giorno di regno) -4, Voce di donna (Dialogues des carmelites) -8, Coro misto (Peter Grimes) – 7, Concert -7

3. Viorica Cortez – 33 – Giocasta (Oedipus Rex) -1+5, Azucena -2, Eboli -2, Conception -6, Adalgisa -3, Amneris -5, Ulrica -4, Carmen -3, Dalila -2

Viorica Cortez, un repertoriu consistent și de reținut că a deschis o stagiune la Scala în rolul Azucenei din Il trovatore.

4. Adina Nițescu – 27 – Cio-Cio-San -6, Donna Anna -4, Phenice (Armide) -7, Prima Dama (Zauberflote) – 10

Surprinzător, pe poziția a treia se află Adina Nițescu, în plus, ea a cântat de două ori și de Sant’Ambrogio (Armide și Zauberflote), chiar dacă roluri secundare.

5.-6. Elena Moșuc – 24 – Violetta – 4, Gilda -3+4+7=14, Luisa Miller -6 și Virginia Zeani – 24 – Cio-Cio-San -11, Stella/Olimpia/Giulietta/Antonia – 4, Blanche – 5, Cleopatra -4

Elena Moșuc, foarte apreciată, mai ales în rolurile care o reprezintă cel mai bine: Violetta și Gilda. De remarcat faptul că cele 4 apariții în La traviata au avut loc în 2007, într-o stagiune în care opera lui Verdi s-a cântat în total de 12 ori și 3 soprane românce și-au împărțit rolul în mod egal: Angela Gheorghiu, Elena Moșuc și basarabeanca Irina Lungu, fiecare cu câte 4 apariții.

Virginia Zeani, legendară, cu cele 11 reprezentații consecutive în Madama Butterfly, o anduranță uimitoare, dar și cu premiera operei Dialogurile carmelitelor de Poulenc. Din păcate, nici o Traviata, umbra lui Callas la Scala stăruie și azi, cu atât mai apăsătoare era în anii ’50-’60…

7. Ileana Cotrubaș – 20 (3) Mimi – 8+6+4+2, Concert -3

Ileana Cotrubaș a cântat un singur rol la Scala, Mimi din La bohème. Dar l-a cântat în 4 stagiuni diferite, iar una dintre aceste reprezentații este legendară (când a dirijat Carlos Kleiber, iar Rodolfo era Pavarotti).

8. Nicolae Herlea – 14 – Valentin -5, Figaro – 6, Rodrigo -3

Nicolae Herlea – un deschizător de drumuri și de speranțe pentru soliștii români din timpul comunismului. După un obsedant deceniu de izolare, la începutul anilor ’60 Herlea este primul român care reușește să cânte cu succes în lumea mare, chiar dacă nu de foarte multe ori. Figaro și Rodrigo – roluri emblematice pentru marele bariton român.

9. – 11.  Eduard Tumagian – 13 (1) – Monforte -4, Concert -1, Francesco Foscari -2, Giorgio di Clarence (Riccardo III) – 5, Nabucco -2, Alexandru Agache – 13 – Sharpless -4, Rodrigo -2, Enrico -4, Belcore -3, Simona Mihai – 13 – Pousette (Manon) – 6, Second Niece (Peter Grimes) – 7

Doi baritoni importanți, Tumagian și Agache, acesta din urmă a cântat practic peste tot.

12. Petre Munteanu – 12 (8) – Pedrillo -4, Tiburno (Il credulo) -4, Andres (Wozzeck) -4, Concert -8

Petre Munteanu, unul dintre cei mai talentați tenori români, dar și nedifuzat în România din cauză că a rămas în Occident imediat după război. Și totuși, pe lângă o carieră admirabilă în special în muzica vocal-simfonică și lied (8 apariții scaligere sunt în concert), el este probabil singurul cântăreț român care a cântat împreună cu Maria Callas! S-a întâmplat chiar la Scala, în Răpirea din Serai… Au fost 4 spectacole, în 1952, dirijate toate de Ionel Perlea.

13. – 14. Leontina Văduva – 8 – Blanche -5, Manon -3 și Ion Marin – 8 Manon

115. – 17. Angela Gheorghiu – 7 (1) – Mimi – 3, Violetta – 4, Concert -1, Tatiana Lisnic – 7 (1) – Susanna -7, Concert -1, Julia Varady – 7 – Elettra (Idomeneo) -2, Contesa Almaviva -5 

18. – 20. Eugenia Moldoveanu – 6 (4) – Contessa Almaviva – 5, Tatiana -1, Concert -4, Carmen Oprișanu – 6 (4) – Pierotto (Linda di Camounix) -6, Concert -4, Nelly Miricioiu – 6 Adrianna Lecouvreur -4, Lucia di Lammermoor – 2 

21. – 25. Ionel Perlea – 4 (7) – Răpirea din Serai – 4, Concerte -7, Irina Lungu – 4 – Violetta – 4, George Emil Crăsnaru – 4 – Un frate – 4, Valentina Năforniță – 4 – Gilda -4, Anita Hartig – 4 Mimi -3, Marcellina (Fidelio) -1

26. – 30. Irina Iordacehscu – 2 (4) – Zeyno Kari (Teneke) -2, Concert -4, Ludovic Spiess – 2 – Calaf – 2, Dan Paul Dumitrescu – 2 Emiro di Ramia (Jerusalem) -2, Alexandru Moisiuc – 2 – Le Legat (Jerusalem) -2, Anamaria Popescu – 2 – Pierotto (Linda di Chamounix) -2

31. – 32. Corneliu Murgu – 1 – Radames, Elena Cernei – 1 – Amneris

33. Stefan Pop – (1) – Operalia.

Concluzii, într-un articol viitor.

 

6 comments on “România la Scala

  1. Gelu
    Iunie 4, 2014

    Angela stiu ca a avut doua concerte la Scala, unul in 2007 (aparut si pe cd) si unul anul acesta .

    Apreciază

  2. Doina Dimitriu
    August 26, 2014

    Doina Dimitriu:Marchesa del Poggio-2 reprezentatii.Total spectacole:33.Va rog sa rectificati in articol

    Apreciază

  3. Doina Dimitriu
    August 26, 2014

    Rectificand in continuare:dupa calculele efectuate(adunand numarul reprezentatiilor scrise de dumneavoastra),numarul total al aparitiilor sopranei Doina Dimitriu este de 39,nu 32.Adaugand.o si pe cea care lipseste(precizata in comentariul anterior),rezultatul este de 40.Fara a mai adauga si cele 3 reprezentatii cu Ugo,Conte di Parigi,care lipsesc…Imi pare rau…dar daca e sa fim corecti ,s.o facem.Cel putin in ceea ce ma priveste:)

    Apreciază

    • despredemnitate
      August 26, 2014

      Modific, desigur. Nu e nici o rea intenție, așa am găsit datele în baza de date de la Teatro alla Scala

      Apreciază

  4. Doina Dimitriu
    August 26, 2014

    Multumesc,asteptand rectificarile dumneavoastra.Mentionez ca,printre altele,interpretarea rolului Violetta Valery a fost o premiera pentru o romanca pe scena scaligera.:)

    Apreciază

    • despredemnitate
      August 28, 2014

      Am modificat, de fapt sunt chiar 4 reprezentații pentru „Un giorno di regno”, cu rolul Marchesa del Poggio. Observați că între paranteze este trecut numărul de prezențe din concerte sau recitaluri. Astefl sunt 35 de spectacole de operă și 7 concerte/recitaluri ceea ce în total înseamnă 42 de prezențe.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3,541 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Facebook

%d blogeri au apreciat asta: