Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Muzică la Fortul 13


Pe o vreme caniculară (36 grade) am ajuns la Fortul 13 Jilava, fosta închisoare politică. Nu știu care este cel mai potrivit moment pentru o vizită aici, dar faptul în sine că răcoarea zidurilor te pune la adăpost de pârjolul unei veri din Bărăgan te face să te simți vinovat de impietate. Nu e locul unde să te simți confortabil, ca un turist. Probabil că locul devine cumplit atunci când afară sunt mai puțin de 15 grade. Altfel, umezeala și răcoarea se simt și dincolo de ziduri, chiar și când afară e secetă.

La Fortul 13 am întâlnit-o pe Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu, violonistă și profesor la Conservatorul din București. A scris recent mai multe cărți despre muzicienii români în arhivele securității, câte un volum despre Constantin Silvestri și despre Sergiu Celibidache. Dar nu e vorba numai despre muzică. Tatăl violonistei, Toma Arnăuțoiu, a fost unul dintre cei mai eroici luptători anticomuniști din munții României, care a fost capturat de către securitate după un deceniu de urmărire. Ioana s-a născut în munți, mama ei, Maria Plop, fiind una dintre femeile extraordinare ale rezistenței anticomuniste.

Maria Plop nu a supraviețuit represiunii, murind în închisoarea de la Miercurea Ciuc în 1962. Ea nu a povestit niciodată cum a fost în munți timp de 10 ani, sau cum a fost viața ei de dinainte de asta. Declarațiile ei din anchetă sunt lapidare și aproape sigur contrafăcute. Declarațiile martorilor care au cunoscut-o sunt și ele, inevitabil, subiective. Interpretarea oficială a autorităților statului român este odioasă și revoltătoare. Se cunoaște că a venit din Moldova, dintr-un sat de lângă Iași, alungată de război și de foamete. Că a lucrat ca argat în curtea familiei Arnăuțoiu. Că a plecat alături de cei doi frați în munți, unde a fost văzută adesea cu arma în mână. Că a participat la acțiunile grupului, în special la cele cu caracter politic, distrugând portretele tovarășilor din conducerea PCR afișate ostentativ în locurile cele mai nepotrivite: într-o cabană turistică din Munții Făgăraș sau în incinta unor magazii forestiere, de-a dreptul ridicol! Și se mai știe că a avut o fetiță împreună cu Toma Arnăuțoiu. Aparent, un personaj enigmatic, ar fi putut fi uitată ușor. Soarta n-a vrut să lase lucrurile așa.

În care aflăm că Maria Grimaldi există

Simon Boccanegra este una dintre cele mai bune opere scrise de Giuseppe Verdi, chiar dacă nu e atât de populară precum La traviata. Libretul operei amestecă istoria primului doge al Genovei cu inevitabila poveste romantică a iubirii dintre Amelia Grimaldi și Gabriele Adorno. Dar Amelia Grimaldi este fiica pierdută a lui Simon. Mama ei, Maria, a murit pe când copila era mică, iar fata s-a pierdut pe la 3-4 ani. A fost înfiată de Fiesco, un nobil, personajul din operă fiind însă considerat autoportretul muzical al lui Verdi. Maria nu apare nici o clipă pe scenă, nu există nici măcar o notă scrisă pentru ea dar, cu toate astea, opera este străbătută de la un capăt la altul de amintirea ei. Maria Boccanegra este moartă deja chiar de la începutul operei. Dar ea trăiește în sufletele celorlalți prin fiica ei, pe parcursul întregii drame. O fiică pierdută, înfiată și care-și descoperă originile abia peste 20 de ani. Și cum toate lucrurile nespuse, neștiute și neînțelese pot fi înlocuite de muzică, tăcerea Mariei Plop poate fi înțeleasă și așa, doar prin sunetele unui preludiu-uvertură sau ale duetului final al iertării…

Fetița care a fost internată într-un orfelinat și apoi înfiată a aflat cine este în realitate. Este meritul acestei fetițe că astăzi se știu atât de multe despre povestea acestui grup, cel mai longeviv ca activitate din istoria rezistenței din munți. Mai mult decât istoria propriu-zisă mă simt mai impresionat de povestea acestei căutări. A acestui drum al recuperării memoriei. Oricât de incredibil ar părea, Maria Grimaldi există și, în realitate, ea se numește Ioana Arnăuțoiu.

Tatăl Ioanei a fost executat la Jilava, în Valea Piersicilor, despre care puteți citi în articolul de pe blogul „Despre demnitate”. Am întrebat-o cum a aflat cine este. Mi-a spus că nu are nici un fel de amintiri nici din pădure și nici din orfelinat, dar că pe certificatul ei de naștere era trecut numele mamei, Maria Plop. După 1989 a aflat cine a fost Maria Plop și care este adevărata ei poveste. În fond, și Amelia Grimaldi află că tatăl ei este chiar Simon, tocmai la sfârșit…

Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu venise la Jilava pentru a-și alege o sală de concert dintre celulele închisorii. Între 21 și 24 August va avea loc la București Congresul Internațional al foștilor deținuți politici din Europa de Est. Programul congresului include și o vizită la Fortul 13, unde va avea loc și un concert cu muzică de Bach și Enescu. Cum ar putea suna o sonată pentru vioară de Bach în spațiile carcerale nu știu și emoția mă împiedică să-mi imaginez. Pentru simplul fapt că Valea Piersicilor e atât de aproape…

Sala de concert din muzică de Bach la Jilava

Sala de concert din muzică de Bach la Jilava

În care aflăm că Fidelio există

Acum câteva săptămâni propuneam pe acest blog o idee, pentru producția unui Fidelio la Fortul 13 Jilava. Inevitabil, ajuns aici, am căutat un spațiu care ar putea permite un asemenea proiect. Desigur, l-am găsit.

Fac cunoștință cu arhitectul Vlad Mitric-Ciupe. Ele este autorul unei cărți, „Arhitecții români și detenția politică, 1944-1964”cred că este prima analiză a represiunii comuniste privite prin prisma unei categorii profesionale. Rigoarea științifică a volumului este pur și simplu uimitoare, iar stilul este dens și concis, fără a fi însă arid. Ascultând poveștile mele despre operă, Vlad îmi relatează câteva episoade din cartea sa, niște exemple de solidaritate umană ieșite din comun. Este vorba de cazul arhitectului Ioan Pușchilă (1913-1997), închis la Canal, dar trecut prin mai multe pușcării comuniste, inclusiv și, inevitabil, pe la Jilava, între anii 1949-1956.

Citez din cartea lui Vlad Mitric: În plan personal trebuie remarcate calitatea de victimă a familiei, precum și noblețea și tăria de caracter a doamnei arhitect Marcela Pușchilă, care nu numai că nu s-a dezis de el, dar a crescut singură trei copii, vreme de 7 ani, în așteptarea reîntregirii familiei. În timpul cât Ioan Pușchilă s-a aflat închis la Canal, soția a reușit să se angajeze la Constanța pentru a fi mai aproape de acesta, dar a fost forțată repede să plece de către alți colegi arhitecți: „Te-ai strecurat aici ca să fii aproape de banditul de bărbată-tu!”.

Sunt mut. Leonora lui Beethoven există. Din păcate nu a existat Rocco. Există însă muzica și îmi răsună în cap de câteva zile încoace.

Opera JIlava

Opera Jilava

5 comments on “Muzică la Fortul 13

  1. Phantom of the Opera
    August 7, 2014

    O relatare plina de fiori de ghiata! Nimic mai potrivit pentru zile de canicula bucuresteana! Foarte tragic! Iata subiecte de opera care ar putea inspira compozitorii romani!

    Apreciază

  2. bibliotecidebucuresti
    August 7, 2014

    Parfois la musique et la douleur ont beaucoup en commun.

    Apreciază

  3. Georgr-Emil Crasnaru
    August 9, 2014

    Aceste relatari sunt -Fragmente reale din istoria tragica si sbuciumata a Romaniei si ar fi bine sa fie cunoscute de TOTI romanii.Sa se predea la scoli in orele de istoria sau religie !Au existat si alte Momente dramatice in aceasta istorie zbuciumata care ar trebui sa fie facute cunoscute .Poate ca mai exista oameni care au trait aceste Momente, dar care trebuie sa dispara !-ca sa se faca cunoscute unele episoade care Astazi sunt „indigeste” pentru anumite persoane .
    Propunerea de concerte in asemenea „locuri blestemaste”-este interesanta pentru amatorii de senzational !.Eu prefer sa-l ascult pe Bach intr-o sala de concert sau intr-o Catedrala.Fiecare act artistic isi are locul pentru care a fost creeat.
    Marele Beethowen a creeat opera FIDELIO pentru o sala de teatru , unde orchestra isi poate exercita rolulin mod optimal,iar scena ofera actorilor CINTARETI locul potrivit pentru a-si desvolta ARTA .Cu lumini si decoruri adequate. Deasemenea ACUSTICA Stimuleaza vocile umane care pot sa exprime sentimente, sa culori sunete si sensibilitati pe care microfonul citeodata le distruge,sau le egalizeaza.La o inregistrare SPECIALA pierderea de calitate este mult diminuata pri amplasamentul microfoanelor sau maiestria inginerului de sunet ! Totusi este ceva artificial .Din pacate aceasta capodopera muzicala ,are o dramaturgie „nu prea fericita”.fapt care a dus la un succes limitat.

    Apreciază

  4. Pingback: Fidelio alla Scala | Despre Opera

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3,541 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Facebook

%d blogeri au apreciat asta: