Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Andrei Șerban: Interviu


Prima dată când am vorbit cu Andrei Șerban a fost la Iași, la premiera Indiilor galante. Gâtuit de emoție, l-am felicitat pentru spectacol, uitând să-i mai cer autograful pe cartea lui, O biografie. Apoi l-am întâlnit la Troienele, tot la Iași, când se transformase într-un ușier al propriului lui spectacol, îndrumând spectatorii prin culise, cu gesturi calme și zâmbind, ca o gazdă care ne invita în casa lui. De fapt, ne invita pe toți în viața lui: teatrul în forma lui cea mai pură, cel al lui Euripide, teatrul antic, teatrul ideal. Nebun, l-am mai salutat o dată, ca pe o cunoștință veche, la premiera Boemei puse în scenă de prietenul lui, Nicky Wolcz, tot la Iași, uimit fiind de ce se întâmpla în acest teatru, într-un timp atât de scurt. M-am gândit de multe ori să încerc un interviu. Nu știam ce să-l întreb. Ce să întrebi după ce ai văzut o producție de operă semnată de el? Ce poți întreba după Troienele? Mi se părea că orice aș fi spus ar fi sunat stupid.

M-am trezit brusc față în față cu Andrei Șerban, simțindu-mă nepregătit. Primisem acceptul său cu o zi înainte și tot ceea ce-mi propusesem să-l întreb mi se părea ridicol. Tocmai ieșisem de la Lucia lui, un spectacol după care îți trebuie o plimbare bună, în aerul rece al nopții, ca să-ți recapeți suflul, ca să poți articula un cuvânt, impregnat de tensiunea celei mai adevărate povești din lumea celui mai sublimat gen, belcanto-ul, unde până și cea mai sfâșietoare tragedie devine pe loc o caricatură dacă nu e cântată de Maria Callas. Iar Andrei Șerban o poate înlocui pe Maria Callas. În locul în care ea punea un accent vocal, transformând sunetul în durere vie, el pune un gest care îți dilată pupilele de emoție. În locul în care ea îți cânta o frază care îți oprește respirația, el îți arată o imagine care te gâtuie de emoție. Ce mai poți întreba? Timpul acordat pentru discuție era de doar 10 minute…

Cred că mă recunoscuse de-acum, întrebându-se probabil amuzat cine o fi tipul ăsta care îl tot salută. În fața mea era un om care nu-și arată deloc vârsta de 71 de ani, pare un adolescent care a obosit atât de mult, încât a îmbătrânit cu 50 de ani. Și o privire calmă. Mă aștepta răbdător să îl întreb ceva. Mi s-a părut că m-a așteptat o eternitate până când am început să debitez tot felul de lucruri, aproape incapabil să mă opresc din vorbit.

Conform obiceiului, transcriu fidel convorbirea. Pulsul de 200 de bătăi pe minut nu-l pot transcrie însă…

Andrei Serban

Despre Opera: Deci prima întrebare este referința la doctorul Charcot. În cartea dvs, O autobiografie, îl menționați drept o referință în legătură cu premiera de la Paris, din 1995. Eu am citit acolo ceea ce spuneați dvs într-o cheie politicoasă, reverențioasă față de civilizația franceză, faptul că dumneavoastră urma să faceți o producție neobișnuită pentru vremea respectivă. Trimiterea către pacientele doctorului Charcot – de fapt, eu cred că se supralicitează un pic povestea cu Charcot în România zilele astea, cu spitalul… Cred că locul în care Charcot se vede cel mai bine este tocmai în personajul Luciei, în criza ei de nebunie, și legat de isteria pacientelor doctorului Charcot. Ce puteți să îmi ziceți despre acest doctor Charcot, legat de Lucia di Lammermoor? Am ghicit bine?

Andrei Șerban: Da, ideea a venit ca o reacție la felul în care s-a jucat și continuă să se joace Lucia în operele din lume, pentru că să spui: „Hai să facem o Lucia tradițională….” Ce înseamnă asta? E să acoperi faptul că este o poveste extrem de dură.

Despre Opera: Da!

Andrei Șerban: Extrem de dureroasă, despre o fată care și-a pierdut mințile din cauza presiunii societății și a familiei. Doctorul Charcot, sau doctorul Freud, sau orice doctor din ziua de azi este ultima sursă la care apelăm din nevoia de a ne însănătoși. Aș vrea să cred că Lucia este la început o fată sănătoasă la minte, cu dorințe sănătoase, cu speranțe normale, ca orice fată care vrea să iubească și să se căsătorească cu cel iubit. Și tot ce se împotrivește ține de natura bolii societății în care trăim. Trăim cu toții azi într-o societate bolnavă, total coruptă, total irațională și dementă și periculoasă. Deci nu e vina Luciei, e vina noastră. Sau suntem, ca și ea, victime. Și muzica aceasta considerată pe nedrept ca sentimentală și romantică a stilului belcanto este un clișeu.

Despre Opera (mai tare decât prima dată): Da!!

Andrei Șerban: Un clișeu pe care azi trebuie să îl re-examinăm. Și îl re-examinăm din punct de vedere al timpului în care trăim. Iar opera trebuie să reprezinte viața omului contemporan, în care legătura cu tradiția, puntea cu tradiția trebuie să fie tot timpul examinată din perspectiva noastră de acum. Nu trebuie să o negăm, dar trebuie să o re-examinăm. Iar ceea ce facem în acest spectacol este simplu – de a vedea o fată care dezvoltă probleme psihotice. Mulți au probleme de genul ăsta, ascunse sau declarate, foarte puțini sunt azi absolut sănătoși. Suntem o colectivitate de bolnavi și poate că această muzică reprezintă o fotografie a interiorului nostru, al fiecăruia. Deci, ceea ce am făcut, nu am făcut din dorința de a fi original, de a fi șocant, de a crea controverse, cum au fost controversele din Paris, acum 20 de ani, când, într-adevăr, era un fel de bătălie în sală între cei care detestau adevărul crud spus pe scenă cu această Lucia și cei care găseau asta extraordinar. Acum nu mai e cazul, nici la Paris, dar sigur nu în România și muzica aceasta care sună cu totul altfel decât romantic te înfioară. Și la final recunoști că aria nebuniei e în noi înșine și privind-o, ascultând-o, ne putem elibera, ca și Lucia, de anumite angoase. Muzica, se spune, vindecă.

Despre Opera: Dar ați spus la un moment dat că Lucia este un Woyzeck feminin și ați citat piesa de teatru, Woyzeck. Știți că există și o operă, Wozzeck

Andrei Șerban: De Alban Berg.

Despre Opera: Bun, deci când puneți în scenă Wozzeck adevărat? Vă întreb așa,
ultimativ…

Andrei Șerban: Wozzeck, opera lui Alban Berg, este o operă modernissimă, în special pentru România, unde nu a fost făcută, cred, niciodată, cu o forță extraordinară și cu un stil foarte șocant, pe care nu știu dacă România este pregătită să îl primească. Deja făcând Lucia altfel decât în stilul romantic, al belcantoului, simt că e la limită. Deși publicul ieșean a ovaționat această montare, mă întreb dacă suntem pregătiți pentru Alban Berg. Wozzeck al lui Alban Berg este extraordinar de dur și tulburător. Aș fi foarte încântat dacă cineva mi-ar oferi să fac Wozzeck, dar deocamdată…

Despre Opera: Și a propos de Wozzek, putem să cităm și numele unui psihiatru român – Ion Vianu, care vorbește despre persecuțiile politice de pe vremea lui Ceaușescu, presiunile, instituționalizarea dizidenților în spitale de psihiatrie, diagnosticați cu boli imaginare, doar pentru că se exprimau vocal împotriva lui Ceaușescu, cum s-a dovedit pe urmă, s-a făcut o comisie în acest sens, care a studiat aceste cazuri. Îl cunoașteți pe Ion Vianu? Bănuiesc că îl cunoașteți chiar personal. (Andrei Șerban îmi face semn din cap că-l cunoaște foarte bine.)

S-a dovedit că mulți dintre cei care erau instituționalizați pentru a fi izolați de societate nu erau anormali, nu aveau nici o tulburare psihică. Era o mică parte dintre ei care erau afectați de această poveste, dar mulți dintre ei erau oameni perfect sănătoși. Și atunci, făcând legătura între Lucia de la Paris și doctorul Charcot, care este francez și care ar putea, să zicem, capta o oarecare bunăvoință a publicului franțuzesc vis a vis de o producție radicală, mă gândeam… Ion Vianu și Wozzeck, într-o producție modernă, la București… Și eventual într-un spațiu neconvențional, să zicem la Fortul 13 Jilava!

Andrei Șerban: Aveți idei foarte avangardiste și vă felicit. E adevărat. Problema e de unde obținem banii? Pentru că așa ceva costă. O producție a lui Wozzeck cu o orchestră wagneriană imensă ca număr și ca loc într-o fosă, cu o scenă monumental de vastă, nici Jilava nu are, iar Ministerul Culturii e complet indiferent chiar față de Lucia de la Iași, pentru că nu a venit nimeni să vadă. Politicienii au un dispreț total pentru artă și mă întreb dacă ideea aceasta de a face Wozzek la Jilava va fi posibilă în secolul XXI. Poate trebuie să așteptăm un secol XXII, dar nici unul dintre noi nu vom mai fi aici.

Mulțumesc!

Despre Opera: Mulțumesc și eu. Mi-a făcut mare plăcere.
M-am uitat la ceas. Trecuseră exact 10 minute. Stupefiat, am uitat încă o dată de autograf… Mi-am adus aminte și l-am ajuns din urmă, iarăși emoționat. A zâmbit iarăși, parcă amuzat de sfiala mea, și mi-a cerut caietul program al unei seri pe care n-o voi uita. Pentru blog… am îngăimat. Și… iată-l:
Autograf

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Information

This entry was posted on Septembrie 30, 2014 by in Interviu, Muzica and tagged , , , , , , .

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3,542 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Facebook

%d blogeri au apreciat asta: