Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Andrea Chénier, după 30 de ani


Umberto Giordano: Andrea Chénier
marți, 20 ianuarie, Royal Opera House of Covent Garden, premieră
Dirijor: Antonio Pappano, Regia: David McVicar
Decoruri: Robert Jones, costume: Jenny Tiramani, lumini: Adam Silverman, mișcare scenică: Andrew George
Jonas Kaufmann (Andrea Chénier), Eva-Maria Westbroek (Maddalena de Coigny), Željko Lučić (Carlo Gérard), Denyce Graves (Bersi), Elena Zilio (Madelon), Rosalind Plowright (Contessa de Coigny), Roland Wood (Roucher), Peter Coleman-Wright (Pietro Fléville), Eddie Wade (Fouquier-Tinville), Adrian Clarke (Mathieu), Carlo Bosi (The Incredible), Peter Hoare (Abbé), Jeremy White (Schmidt), John Cunningham (Major Domo), Yuriy Yurchuk (Dumas)
Orchestra of the Royal Opera House, Royal Opera Chorus

Patria este afară, unde se moare cu spada în mână, nu în tribunale ca acesta, în care ne ucidem poeții.

André Marie Chénier a fost un soldat, un diplomat, un revoluționar, dar mai ales un poet francez care a fost decapitat în timpul Marii Terori a Revoluției franceze. Nu poezia i-a atras condamnarea la moarte, ci jurnalismul său. Însă nu imprecația l-a ucis, ci tot poezia, căci pamfletele pe care le scria erau în versuri. Avea 31 de ani. Pamfletul-poezie nu e deloc departe de caricatură și îmi este imposibil să mă detașez de prezentul anului 2015, în care se poate muri pentru niște desene.

Marea operă a lui Umberto Giordano e un paradox. Libretul lui Luigi Ilica este impecabil, păstrând un echilibru perfect între elanul politic și melodrama à la Tosca din triunghiul Chénier-Maddalena-Gérard. Și totuși succesul operei n-a fost niciodată debordant, mai degrabă s-a datorat  unor artiști cu voci supranaturale (del Monaco sau Corelli). Astfel încât, odată cu instalarea crizei de voci spinto-dramatice, capodopera lui Giordano a fost din ce în ce mai puțin reprezentată. Un exemplu: Covent Garden, unde nu s-a mai cântat de peste 30 de ani, de pe vremea lui Plácido Domingo. Poate de aceea, o producție clasică pare a fi inevitabilă, deși tentațiile modernismului sunt imense, pentru că revoluțiile, bune sau rele, seamănă foarte mult între ele, tot așa cum Lenin seamănă cu Robespierre sau Maiakovsky cu Chénier. Sau Radu Gyr. Sau Charlie. Fără nici o moderație.

În momentul în care s-a ridicat cortina acestei premiere de la Royal Opera House, am avut o tresărire: totul părea familiar. Nu în sensul reprezentărilor clasice ale operei, cunoscute de pe DVD-urile mitologice ale trecutului, ci în sensul prezentului unei școli de teatru britanice. Atmosfera era destul de asemănătoare cu aceea din La traviata de la București, a lui Paul Curran: mobilier, lumini etc. Diferența constă mai degrabă în dimensiunile bugetului. Până la transmisiunea HD vă las să vă imaginați restul.

Un hiatus de 30 de ani produce nu numai așteptare, asta e doar evidența. Între timp, lumea operei s-a schimbat destul de mult. Se mai poate cânta rolul lui Andrea Chénier precum o trâmbiță umană? Romantismul deșănțat mai poate stârni vreo emoție în publicul secolului XXI? Dacă producția este clasică (deși există suficient de multe rafinamente și simboluri inexistente acum 30 de ani), poate veni vreo noutate din modul în care se cântă azi? Cred că da, mai mult, diferența trebuie să existe. Între lipsa de măsură a unui del Monaco, oricât de superb ar fi fost el, sau idealizarea romantică a lui Corelli și recursul la autenticitate și la istorie practicat astăzi, ar trebui să existe un amendament, o ajustare, o temperare a marilor exagerări, în ciuda gloriei lor.

IMG_1108

Jonas Kaufmann a debutat în rolul tânărului poet devorat de revoluție, așteptat în anul 2015 ca un fel de preambul al anunțatului Otello din 2017. Personajul său a fost mai degrabă intelectualul Chénier decât poetul exaltat. Pentru că, ar trebui să admitem, ca să existe articole de ziar în versuri iambice, ai nevoie de mai mult decât un poet. Or, Kaufmann l-a readus pe Chénier la dimensiuni omenești, dar nu mai puțin admirabile. A renunțat aproape complet la slancio-ul atât de abuzat din marile arii, înlocuindu-l cu un discurs mai rafinat, în care s-a întâlnit mai des și mai convingător cu maniera pucciniană a lui Pappano. Un Chénier mai aproape de Rodolfo decât de Cavaradossi. Și un pianissimo de neuitat în actul doi: O soave, sublime ora d’amore! – suspendat în aer, interminabil, care a întrerupt toate respirațiile din sală.

Eva-Maria Westbroek anunța o Maddalena di Coigny dramatică și puternică și așa a și fost. Dar fără să sacrifice inocența și maturizarea prin suferință. Pe măsură ce vocea i s-a încălzit, temperând vibrato-ul destul de abrupt din primul act, soprana a scos la suprafață o sensibilitate greu de anticipat, cum a fost de exemplu scena regăsirii din al doilea act. Acest echilibru între dramă și lirism a atins apogeul în La mamma morta.

Željko Lučić a arătat ce înseamnă un bariton verdian în rolul complex al lui Gérard. O voce plină și rotundă, care a potențat superb latura generoasă a personajului, dar și o forță, mereu controlată, care nu i-a diminuat dimensiunea politică, nici o clipă. O interpretare solidă, un asset.

Pappano? Egal cu el însuși. Astă seară a fost momentul în care verismul lui Giordano a abdicat pe undeva, în favoarea intimismului lui Giacomo Puccini. Și cine suntem noi să spunem că nu ar fi așa? Stridența discursului orchestral a fost atenuată, pentru ca violoncelul care însoțește La mamma morta să nu pară un moment izolat și artificial, ci doar o consecință logică a muzicii de până la acel moment.

Și o cortină tricoloră, înmuiată în sânge, un amestec de idealuri și de oroare, așa cum moartea vine odată cu aurora.

IMG_1103

 Galerie Foto – © ROH, 2015, Bill Cooper 

2 comments on “Andrea Chénier, după 30 de ani

  1. despredemnitate
    Ianuarie 22, 2015

    🙂 Cred că „în sfârșit” e o exagerare.

    Apreciază

  2. despredemnitate
    Februarie 4, 2015

    Da!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3,541 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Facebook

%d blogeri au apreciat asta: