Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Memoria unui loc: Casa Enescu de la Tescani


Articol scris pentru site-ul Festivalului Enescu și publicat pe 18 martie 2015

„Hai cu noi”, mi-au zis, „o să vezi că e altceva!”.

Era într-o vară, într-o epocă ce-și propunea să ne țină mereu într-un continuu noiembrie ploios și rece, cândva, să fi fost, cred, în1986.

La Casa Enescu din Tescani se ajunge pe un drum de țară, ieșind din șosea. Casa și domeniul se află pe un deal. De jos nu poți vedea decât o pantă perfectă de plan înclinat, aleea încadrată de niște plopi care au crescut foarte înalți între timp, care se văd distinct între o mulțime de alți copaci de pădure tipică de deal.

Conacul

Conacul

Era altceva. Un conac alb, destul de simplu, amintind vag de o casă americană. „Lume bună” plimbându-se prin grădina casei, dar și înăuntru. Zgomote de pahare ciocnite. Râsete. Taioare de activiste de partid încercând zadarnic să dea aparență de amforă unor butoaie cu coc în vârf. Râsete tot mai zgomotoase și mai „sănătoase”, pe măsură ce mă apropii de intrarea în casă. Un mic muzeu, cu piese de mobilier care aparținuseră lui George Enescu. O vitrină din marginea unei încăperi mari îmi arată discret niște discuri de patefon cu etichetă roșie, din care, la vârsta aceea, nu rețineam decât marca studioului de înregistrări: „His Master’s Voice”.

Aleea

Aleea

Ies în curte. Râsetele deveniseră insuportabile. Până la concert mai e vreo jumătate de oră. Două femei îmbrăcate în niște rochii de seară, cu spatele dezgolit, orbitor de frumoase, în mijlocul acelei lumi de provinvicie, o iau grăbite pe o alee care duce în spatele conacului. Eram prea adolescent ca să nu mă iau după ele. Aripile conacului se prelungeau în spatele clădirii, formând un fel de curte încadrată de trei pereți. Latura rămasă liberă era plină de scaune, era clar că acolo urma să fie concertul. Cele două femei erau soprane și aveau să cânte în acel amurg, mi-am dat seama de asta pentru că s-au îndreptat spre spațiul din acea curte destinat muzicienilor. Au început să-și încălzească vocea, făcând vocalize. Nu cântau ceva anume, doar game, pe rând. Zgomotul de fond al sindrofiei mi-a dispărut din urechi. După prima rundă de note, câteva păsări au început să ciripească neliniștite la început, apoi alăturându-se vocilor acelor femei. În momentul în care sopranele au început să cânte cu adevărat, toate acele păsărele încercau parcă să le imite, cântând la unison cu ele, dar și într-un contrapunct neobișnuit. Le-am văzut zâmbind apoi, atunci când au observat și ele că nu erau deloc singure, amuzându-se de acele sunete venite din pădure. Au început să se joace amuzate cu păsările, emițând note la care așteptau un răspuns. Și răspunsul venea de fiecare dată! Era ceva supranatural în acest concert inedit și cred că doamnele acelea care cântau odată cu păsările trebuie să se fi simțit ca niște zâne, măcar pentru o clipă. Uneori poveștile sunt mai aprope de noi decât credem.

Locul

Locul

Nu mai țin minte numele lor și nici ce au cântat exact la concert, erau niște lieduri de Enescu. Se lăsase seara, iar păsările au tăcut politicoase la concert. În partea a doua, Orchestra Filarmonicii din Bacău a cântat Simfonia a VIII-a de Beethoven. Dirijor era Emanoil Elenescu. Era deja destul de în vârstă și avea o manieră de a conduce foarte temperată și eficientă. Toul era plin de măsură și orice accent pe care-l dorea ieșea în evidență foarte clar, dar niciodată strident. Epifaniei publicului aplaudând frenetic la final i-a răspuns cu umilință și cu un zâmbet patern și modest, în același timp. Părinții mei erau fericiți, aplaudând emoționați. Un prieten de-al lor cânta în orchestră și s-au dus să-l felicite: „V-a ieșit extraordinar de bine! Felicitări! Cum așa?”. Clarinetistul râse ușor: „Așa repetiții n-am avut niciodată! Ne-a explicat tot, ca să înțelegem ce vrea de la noi. Iar când reușeam să-i satisfacem cerințele legate de o măsură anume, știți ce făcea? Avea o ciocolată în buzunar și o scotea și îi servea pe șefii de partidă drept mulțumire! Așa gest n-am mai întâlnit până acum…”

Concertul

Concertul

Ani de zile mai târziu, am revenit într-o vară la Tescani, special pentru a-l reîntâlni pe Horia Roman Patapievici, care ținea o școală de vară în acel loc incredibil. În mod clar, oricine ajungea la acel conac împrumuta, fie și vremelnic, o parte din aura locului, o serenitate de negăsit în altă parte, cu atât mai puțin în București. Am vrut să mai vizitez încă o dată muzeul. Vitrina cu discurile „His Master’s Voice” era tot acolo. M-am apropiat, curios să văd ce era înregistrat pe ele. Erau discurile cu Mozart și concertele lui pentru vioară, cântate de un Yehudi Menuhin de numai 16 ani și dirijate de George Enescu. Mă uitam la eticheta cu imaginea celebră a cățelului care ascultă lângă o pâlnie de patefon, în timp ce în minte îmi reveneau acordurile de vioară ale lui Menuhin: timide, tremurate și nesigure, dar cu atât mai emoționante în inocența lor, în timp ce Enescu dirija de parcă i-ar fi arătat un drum, pe care-l îndemna să pășească fără frică. O baghetă care făcea ca sunetele în forță ale orchestrei să nu-l acopere niciodată pe violonist, iar acompaniamentul să pară ca un căuș de palme care-l țineau pe tânăr, ridicându-l mereu, tot mai sus.

Enescu și Menuhin

Enescu și Menuhin

Când am ieșit, i-am și văzut, vă jur!, stând acolo pe scări. Un puști în pantaloni scurți privindu-și maestrul, aplecat ușor înspre el, zâmbind, încurajându-l, în timp ce-i explica din nou că totul pe lumea asta e un drum, de care nu trebuie să te temi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Information

This entry was posted on Iulie 13, 2015 by in Muzica, Nou și interesant and tagged , , .

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3,541 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Facebook

%d blogeri au apreciat asta: