Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Off topic: „Omul nou” nu are buric.


Articol publicat pe site-ul revistei Dilema, la 13 Mai 2015. Este cronica unui film bulgăresc, „Viktoria”, prezentat în cadrul Festivalulului Filmului European de la București (7 – 14 mai 2015), Craiova (15 – 17 mai), Iași (22 – 24 mai), Tîrgu Mureș (22 – 24 mai) la Hunedoara (29 – 31 mai). L-am scris acceptând provocarea lui Călin Hera de a încerca să abordez și alte subiecte, din afara muzicii.

„Viktoria” de Maya Vitkova, Bulgaria, 2014

„Viktoria” de Maya Vitkova, Bulgaria, 2014

Istoria recentă, nu a înregistrat la noi momente precum Budapesta ’56, Praga ’68 sau Solidarność, ceea ce a generat o serie de complexe de inferioritate în perioada postcomunistă. Nu suntem singurii. Nici bulgarii nu au avut. Nici măcar ceva similar Timișoarei din 1989, ceea ce a generat în țara vecină  aceleași complexe de inferioritate.

Poate că și acesta este unul dintre motivele care fac din filmul Viktoria al regizoarei Maya Vitkova o peliculă care seamănă foarte mult cu cele ale „noului val” românesc. Povestea e simplă și foarte tăcută: Boryana (superb jucată de Irmena Chichikova, a cărei privire tristă face cât sute de replici inexistente în scenariu) nu vrea facă un copil pe care să-l crească în Bulgaria comunistă. Nu reușește să-și convingă soțul să fugă din țară. Încercările empirice de avort eșuează, drept consecință copilul se naște fără buric. Autoritățile văd în această malformație un miracol, confiscat propagandistic, dar cu o fervoare ce ține mai degrabă de misticism. Lipsa cordonului ombilical este interpretată de Todor Jivkov drept un semn divin: nașterea omului nou, „rupt de trecut”. Mă opresc aici din a povesti mai multe din scenariul care plasează acțiunea în anii ‘80. Viktoria nu este o reconstituire realistă a atmosferei anilor ’80, deși sunt multe comparații de făcut cu 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile al lui Cristian Mungiu. Mai degrabă, prin latura sa onirică, mi-a adus aminte de Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii, al lui Cătălin Mitulescu, ambele pelicule fiind prezentate la festivalul de film independent Sundance. E multă fantezie în genul lui Marquez (Toamna patriarhului) în filmul Mayei Vitkova, dar și absurd kafkian, dar și foarte mult umor. Și aici, chiar aș putea spune că e un umor mai bun și mai sănătos decât cel al Povestirilor din Epoca de Aur, pentru că râzând de comunism și de aberațiile lui, ridiculizând dictatorii mereu prea serioși și obtuzi, de fapt învingem comunismul și ne debarasăm de mentalitatea lui hidoasă.

Și în Bulgaria, la fel ca în România, a existat o politică de creștere a natalității. Decretul care reglementa avorturile din Bulgaria semăna destul de mult cu edictul ceaușit al „decrețeilor”, dar punerea lui în aplicare n-a fost atât de înspăimântătoare ca în România. Asemănarea istoriei celor două țări (care au intrat simultan în UE, deloc întâmplător) face ca perspectiva asupra maternității pe care o au personajele fimului Viktoria să nu difere cu nimic de cea românească. De unde și impresia permanentă de film românesc vorbit într-o limbă slavă.

Simbolul absurd al „ruperii de trecut” (o sintagmă pe care noi o asociem cu fenomenul reeducării de la Pitești) reprezentat prin absența cordonului ombilical este o găselniță genială. Dincolo de umor, e vorba de o confiscare a vieții private de către propaganda ideologică în exces a oricărui totalitarism. Și nazismul avea obsesii demografice, iar comunismul le-a preluat cu nerușinare. Viețile Boryanei, ale familiei ei, sunt confiscate. Nașterea fetiței fără buric, botezată Viktoria cu lipsa de imaginație tipică a comuniștilor, este de fapt începutul disoluției unei familii. Tot așa cum absurditatea semnificației pe care sistemul o dă unei malformații congenitale nu este altceva decât începutul sfârșitului pentru comunismul din Bulgaria. Filmul are două ore și jumătate și este împărțit în două jumătăți perfecte ce cuprind viața înainte și după 1989. Destrămarea familiei începută în 1979, când apare pe lume Viktoria, continuă implacabil, arătându-și efectele, abia după căderea comunismului. Și poate că nimic nu este mai important pe lumea asta decât soarta viitorului, reprezentată de destinul copiilor născuți într-un sistem și maturizându-se într-altul. Orice totalitarism a încercat să submineze ideea de familie. În ciuda afirmării propagandistice a „celulei de bază a societății”, familia comunistă era redusă la o funcționalitate industrială, aceea de unitate de producție de copii.  Cu cât mai „rupți de trecut”, cu atât mai bine. Un om cu o familie unită în spate este mai puternic. Dacă legăturile de sânge nu sunt alterate de un sistem social, atunci solidaritatea memrilor unei familii poate face un individ să fie de neînvins. Pentru comunism acesta era un pericol de neacceptat.

Nici românii și nici bulgarii n-au avut momente ca Budapesta ’56, nici „Primăvara de la Praga”, și nici Solidarność. Doar niște ecouri, pe care nu știm să le apreciem: rezistența anticomunistă din munți (aproape identică și în Bulgaria), Valea Jiului ’77 sau Brașov ’87. N-am avut un Imre Nagy, un Alexander Dubček și nici un Václav Havel. Replicile românești se numesc Paul Goma sau Vasile Paraschiv, de care lumea abia își mai amintește, iar marea majoritate a tinerilor probabil că nici n-au auzit. Bulgarii l-au avut pe Giorgi Markov, scriitorul asasinat de serviciile secrete.

Istoriile comune se reflectă asemănător și în artă, pentru că arta nu este nimic altceva decât reflexia realității, chiar dacă alterată, interpretată și îmbogățită de imaginația artistului. Aceasta este explicația pentru permanentul deja-vu pe care filum Viktoria îl provoacă spectatorului român. Apartamentul comunist în care locuiește familia Boryanei, decorațiunile interioare ale birourilor comuniste ale activiștilor, recursul artistic al sistemului la țopăiturile folclorice, inclusiv un interior al unei săli de concert identice cu Sala Radio nu pot induce decât empatie publicului românesc al Festivalului de Film European de la București 2015. Postocomunismul este inevitabil difuz, e o căutare frustrantă, un drum cețos de-a lungul căruia dezamăgirile nu lipsesc. Tocmai de aceea merită văzut Viktoria. Pentru simplul motiv că ne vom simți mai puțin singuri…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Information

This entry was posted on Iulie 15, 2015 by in Cronica, Film, Nou și interesant and tagged , , , , .

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3,542 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Facebook

%d blogeri au apreciat asta: