Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Kopatchinskaja – un bocet; Scottish Ensemble – o bucurie


În Miercurea aceea, 2 Septembrie 2015, Ora 17.00, Ateneul Român
Scottish EnsemblePatricia Kopatchinskaja – vioară
Silvestri – Trei piese pentru orchestră de coarde op. 4 nr. 2
Brahms – Trei Chorale – Preludii din op. 122
Mansourian – Four Serious Songs (Solistă: Patricia Kopatchinskaja – vioară)
Enescu – Intermezzi pentru instrumente de coarde op. 12 în Re major
Ravel – Petite Symphonie (aranjament Rudolf Barshai)

Program exclusiv pentru coarde, căci Scottish Ensemble este singura orchestră de coarde profesionistă din Marea Britanie. Pare reductiv la prima vedere, dar nu este deloc așa, pentru că există o întreagă lume a compozițiilor, în special în perioada barocă, doar pentru viori, viole, violoncele și contrabași.

Prima surpriză a fost Silvestri și cele Trei piese pentru orchestră de coarde. Niște divertismente practic, în evoluție de la stilul folcloric românesc (prima) până la rafinamente moderne, comparabile cu muzica lui Prokofiev. Dar pline de viață, potențate și de apariția celor de la Scottish Ensemble, care au ales să cânte în picioare (mai puțin violoncelele și contrabașii). Interpretarea lor se bazează mult pe dinamica sunetului, prin accentuarea diferenței dintre piano și forte, specifică barochiștilor. Cu atât mai spectaculos, atunci când aceste accente sunt aplicate muzicii moderne.

Momentul cel mai interesant al concertului a fost însă cel al violonistei Patricia Kopatchinskaja. Compozițiile contemporane sunt în general greu de înghițit de către publicul obișnuit. De obicei la asemenea concerte eram obișnuit să văd în sală studenți de la Academia de Muzică, pregătind revoluția muzicală a generației lor. Lucru rar să vezi cum o lucrare redată pentru prima oară în România, repet, de muzică contemporană, să cucerească spectatorii, așa cum a fost cazul celor Patru cântece serioase de Tigran Mansourian. Lucrarea a fost compusă în anul 2006 în memoria soției compozitorului și este sfâșietoare, de un patetism extrem, la limita bunului gust. Dar cum să nu fii impresionat? Muzica e simplă, dar directă. Kopatchinskaja, îmbrăcată într-o rochie roșie, intră pe neobservate în sală, prin spatele muzicienilor scoțieni, solo-ul ei de vioară din prima parte nu este nimic altceva decât un bocet, un lamento care se reazemă pe acompaniamentul grav al orchestrei. Apoi, violonista, ajunsă în fața publicului, începe a doua parte a lucrării, în care tonul îndurerat al viorii este dublat de voce. O violonistă care și cântă în același timp, șoptind între acorduri: „Morte, morte!”, aruncând priviri de stafie către ceilalți instrumentiști. Dincolo de șoc, emoția este de necontestat. Durerea din celelalte părți este împinsă la limita nebuniei, în care secvențele melancolice sunt alternate cu crize de furie, cu atacuri de arcuș violente. La sfârșit, succesul este instantaneu și entuziasmant. Violonista basarabeancă (câștigătoare a premiului Gramophone pentru cea mai bună înregistrare a anului 2013, cu un disc cu muzica lui Bartók, Ligeti și Eötvös) anunță în limba română că îi dedică acest concert prietenei sale, pianista Mihaela Ursuleasa, dispărută atât de devreme și de tragic, acum câțiva ani. Emoție pură. Un bis, Féerie d’automne de György Kurtág, și spectacolul acestei artiste extrovertite și cuceritoare lasă sala întreagă electrizată.

Restul concertului a rămas o afacere a celor de la Scottish Ensemble: Preludiile corale de Brahms, impecabile, dar, încă o dată, muzica lui Ravel și Enescu aproape confundându-se una cu alta. Intermezzi-urile lui Enescu au fost continuate cu transcripția pentru orchestră de coarde a unui cvartet de Ravel, (Cvartetul în Fa Major, M35) trecerea de la o lucrare la alta fiind aproape imperceptibilă. Sigur, îl vrem pe Enescu al nostru să fie unic. Totuși el a fost coleg de generație și chiar de Conservator la Paris cu Maurice Ravel. Un compozitor care cu greu reușește să evadeze din cercul închis al succesului Bolero-ului, la fel cum Enescu rămâne captiv propriului succes al Rapsodiilor române. Acum doi ani, Antonio Pappano unea Une barque sur l’océan a lui Ravel cu Vox maris, fără pauză, demonstrând, cel puțin într-o anumită parte a creației celor doi colegi, un filon comun.

Galerie foto (c) Romeo Zaharia:

One comment on “Kopatchinskaja – un bocet; Scottish Ensemble – o bucurie

  1. despredemnitate
    Septembrie 3, 2015

    Reblogged this on Je suis Enesco.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Information

This entry was posted on Septembrie 3, 2015 by in Cronica, Muzica and tagged , , , , , , , .

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3,542 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Facebook

%d blogeri au apreciat asta: