Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

„Wozzeck” – de la typo la politică externă


O avancronică pe care am scris-o în vară, pentru website-ul Festivalului Enescu.

„Wozzeck” – de la typo la politică externă

Mai întâi a fost o greșeală de tipar. Manuscrisul piesei de teatru a lui Georg Büchner era aproape ilizibil, scrisul său urât fiind și mai greu de înțeles din cauza decolorării cernelei, astfel încât editorul său, Karl Franzos, a citit „Wozzeck” în loc de  „Woyzeck” atunci când prima ediție a fost publicată, în 1879. Premiera de la Viena a piesei de teatru a avut loc în 1914. În sală era și un tânăr compozitor, Alban Berg, atât de uimit de cele văzute încât, la sfârșit, a exclamat: „Cineva trebuie să pună pe muzică asta!”. Rezultatul a fost opera Wozzeck cu premiera la Berlin, în 1925, dirijor fiind Erich Kleiber.

Alban Berg (desen de Emil Stumpp)

Alban Berg (desen de Emil Stumpp)

Muzica este avangardistă, până la punctul în care Wozzeck este considerată ultima operă majoră din istorie, sau, dimpotrivă, prima operă dintr-o epocă nouă a istoriei muzicii. E o muzică dificilă pentru amatorii de Bărbieri și Traviate, de aceea în România nu se cântă pe nicăieri. Dar e o muzică ce încheie La belle époque din Europa, fiind rezultatul unei explozii artistice și intelectuale din Viena începutului de secol XX, în care Alban Berg trăia printre genii precum compozitorul care a reinventat simfonia – Gustav Mahler, inventatorul psihanalizei – Sigmund Freud, simbolistul pictor Gustav Klimt, arhitectul modern Alfred Loos (autorul Casei Tzara de la Paris). O lume de nebuni care au răsturnat lumea artistică, înainte ca lumea reală să se răstoarne singură în urma Primului Război Mondial.

Maison Tzara (arhitect: Alfred Loos)

Maison Tzara (arhitect: Alfred Loos)

Dar istoria lui Woyzeck/Wozzeck este una plină de coincidențe care provoacă enorm. De exemplu, în 1913, anul premierei absolute a piesei lui Büchner, George Enescu primește libretul lui Oedipe de la Edmond Fleg, iar în 1922, anul când Berg a terminat de compus Wozzeck, compozitorul român termina de scris muzica aceluiași Oedipe, orchestrația fiind finalizată în 1931.

Woyzeck a existat în realitate. A fost un soldat, un marginal, care și-a omorât amanta din gelozie. A fost condamnat la moarte și executat la Leipzig, orașul în care a trăit Bach și în care s-a născut Wagner,  în 1824, la câteva săptămâni după ce Simfonia a IX-a de Beethoven avusese premiera la Viena. O crimă pasională, dar banală, de la periferia societății, urmată de o execuție brutală a asasinului, care ar fi putut trece complet neobservată. Istoria a făcut însă ca procesul lui Woyzeck să fie instrumentat și de o expertiză medicală care să stabilească dacă acuzatul era nebun sau purta întreaga responsabilitate a crimei. Johan Clarus, medicul care a condus expertiza, și-a publicat studiul într-o revistă de specialitate. Așa a ajuns Georg Büchner, tânăr medic la rândul său, s-o citească și apoi să scrie o piesă de teatru pe acest subiect, care i s-a părut fascinant. Büchner, născut în 1813, adică odată cu Verdi și Wagner, s-a apucat de scris în jurul anului 1836, lăsând lucrarea neterminată pentru că a murit un an mai târziu. O altă coincidență, a faptului că în aceeași perioadă Donizetti termina de compus Lucia di Lammermoor, l-a făcut apoi pe regizorul Andrei Șerban să vadă în personajul Luciei versiunea feminină a lui Woyzeck: omul presat de un mediu cazon și inerent opresiv, care înnebunește și ucide. Mă întreb cum ar fi fost dacă rolurile erau inversate: Donizetti să fi compus o operă inspirată după cazul lui Woyzeck, iar Alban Berg să fi compus Lucia di Lammermoor

WozzeckPoster

Dacă opera lui Alban Berg a avut succes imediat în lumea germanică, pentru țările latine a mai durat ceva vreme. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, o reprezentație în concert a lui Wozzeck la Teatro alla Scala a fost huiduită. Acest incident l-a făcut pe scriitorul și publicistul italian Alberto Savinio (1891 – 1952) să scrie un articol intitulat Mă adresez unora dintre spectatorii teatrului La Scala, în care denunța conservatorismul și provincialismul unei Italii dominate de un naționalism cu ambiții de a conta în politica europeană. Potrivit lui Savinio, dacă o națiune care a inventat opera nu poate înțelege muzica lui Alban Berg, atunci acea națiune nici nu poate conta în politica internațională.

La scatola sonora (Alberto Savinio 1947)

La scatola sonora (Alberto Savinio 1947)

Dacă Savinio putea face această asociere de idei în 1948, ar trebui să rămânem pe gânduri referitor la faptul că Wozzeck nu se cântă deloc în teatrele de operă românești ale anului 2015. Că România este dominată de un mental conservator, naționalist și de provincialism, asta nu e deloc un secret, ci o evidență. În plus, ca țară membră a Uniunii Europene, suferim și un complex de inferioritate că nu putem influența politica europeană, după ce politicienii români s-au săturat să plictisească lumea intonând diverse versiuni ale Corului sclavilor ieșiți din comunism. Iată un motiv mai mult decât suficient pentru a vedea la Festivalul Enescu 2015 opera Wozzeck. Mai vreți coincidențe? E tot în concert. Cu soliști germani de foarte bună calitate și cu Orchestra Filarmonicii „George Enescu” dirijată de Leo Hussain. Miza acestui concert înseamnă mai mult decât un simplu succes sau eșec muzical. De ce? Veți înțelege mai bine citind articolul lui Alberto Savinio:

Mă adresez unora dintre spectatorii teatrului La Scala

Anul trecut, în mai, am ascultat un concert simfonic la Teatro alla Scala, dirijat de Erich Kleiber (un concert simfonic din 1948 – n.n.). În program, câteva fragmente din Wozzeck, de Alban Berg. La final, puține aplauze și multe huiduieli. M-am întrebat: „Oare este posibil să avem o politică externă dacă noi huiduim la Wozzeck?” […]

Nu există politică externă în absența cunoașterii perfecte a unui limbaj comun.

Limbaj nu în sensul strict de vocabular: limbaj ca ansamblu de cunoștințe, noțiuni, gusturi, moravuri, formă mentală. Limbajul folosit în zilele noastre în politica externă include nu doar vocabularul francez și englez, ci și sistemul de cunoștințe, noțiuni, moravuri care constituie forma mentală a omului internațional de azi. Pentru a fi pe picior de egalitate în politică externă, trebuie ca tot ce se află azi în spiritul omului cultivat să devină lucruri de bun simț și naturale. Iar în spiritul omului cultivat din zilele noastre se află și Wozzeck de Alban Berg. […]

Publicul de la Teatro alla Scala, 1951 © E. Piccagliani, Teatro alla Scala.

Publicul de la Teatro alla Scala, 1951 © E. Piccagliani, Teatro alla Scala.

Mă adreseze acelei părți din publicul de la Scala care, după fragmentele din Wozzeck, și-a manifestat cu zgomot nemulțumirea.

Nu aveți nevoie să iubiți muzica din Wozzeck. Nu aveți nevoie să o iubiți așa cum iubiți Cavalleria rusticana. La școală nu vi s-a cerut să iubiți Cyropaedia și Imnurile sacre ale lui Manzoni. Este suficient să acceptați muzica din Wozzeck. Să o acceptați cu impasibilitatea cu care omul bine crescut acceptă lucrurile care îi sunt mai puțin agreabile. Să o acceptați, așteptându-vă ca lucrul care astăzi vă este dezagreabil să vă devină, mâine, agreabil. Veți auzi spunându-se despre Wozzeck și alte lucrări asemănătoare: „Muzică urâtă”. Nu dați atenție acestei afirmații. Copiilor nu le place berea. Li se pare amară. Copiii nu știu încă să aprecieze dulceața gustului amar. Înțelegerea diverselor gusturi și arome vine mai târziu. […] Așteptați. Aveți răbdare. Într-o zi, muzica din Wozzeck o să vă placă, tot așa cum azi vă place muzica din Cavalleria rusticana. O să vă placă mai tare decât Cavalleria rusticana. Pentru că plăcerea pe care o produce Wozzeck este superioară plăcerii produse de Cavalleria rusticana. Superioară, pentru că în plăcerea pe care o produce Wozzeck intră plăcerea pe care o produce Cavalleria rusticana, plus o plăcere nouă și de calitate superioară, care nu se găsește în Cavalleria rusticana. De ce să refuzați o plăcere nouă și de calitate superioară? Huiduind după fragmentele din Wozzeck, nu faceți doar dovada incapacității de a avea o politică externă, ci sunteți și nedrepți cu voi înșivă.

Azi, politica externă nu mai vorbește limbajul din Cavalleria rusticana: ea vorbește limbajul lui Wozzeck. Oamenii care, în zilele noastre, vorbesc încă, în politică externă, limbajul din Cavalleria rusticana sunt priviți mai întâi cu stupoare, apoi cu indiferență, iar în cele din urmă sunt tratați ca și cum ar fi absenți. Vrem să aflăm cauza unora dintre eșecurile pe care le-am avut în politica externă, cauza unei indiferențe cu care suntem tratați, cauza unei absențe de care ne facem vinovați?… E simplu: în epoca lui Wozzeck, unii dintre delegații noștri încă vorbesc limbajul din Cavalleria rusticana.

Apropierea dintre Cavalleria și Wozzeck nu este întâmplătoare, ci este făcută cu bună știință. Cele două lucrări sunt echivalente. Dar pe planuri istorice diferite. Ambele sunt realiste, veriste, pur fizice. De aici acest sentiment de imediat pe care îl au cele două, până la punctul în care nu lasă nici un spațiu pentru metafizică. Ambele se nasc din sentimentul fizic al omului și al lucrurilor, ambele exprimă sentimentul fizic al omului și al lucrurilor. Fără pretenții false, fără concesii, fără compromisuri. Și totuși, există o diferență profundă între Wozzeck și Cavalleria rusticana, pentru că sentimentul fizic al omului și al lucrurilor s-a schimbat între cele două opere. Sau, pentru a fi mai preciși, punctul de plecare al fizicului s-a schimbat. În vremea Cavalleriei, fizicul începea deasupra pielii. Sub piele se afla sanctuarul inviolabil al sufletului. Azi, fizicul începe sub piele: în intimitatea omului. (Sanctuarul a fost violat, germenul fizicului a înlocuit sufletul.) Cavalleria exprima primul fizic, Wozzeck îl exprimă pe al doilea.

Să accepți Cavalleria și să nu accepți Wozzeck înseamnă să accepți primul fizic și să nu îl accepți pe al doilea. Adică să accepți fizicul de ieri și să nu îl accepți pe cel de azi. Asta înseamnă să păstrezi un fizic care nu mai este fizic și să nu recunoști fizicul de azi, fizicul „nostru”. Cum să participi la viața de azi, cum să „faci” politică externă dacă nu cunoști fizicul de azi, dacă nu simți fizicul de azi, dacă nu trăiești în fizicul de azi? Politică externă ireală…

Și huiduitorii noștri cred că reală este Cavalleria și că Wozzeck este ireal…

Muzică neplăcută. Este adevărat. Dar și viața este neplăcută azi. Viața nu mai este protejată, adaptată, travestită de o „divinitate” maternă și optimistă. Așa stau lucrurile. Omul este singur. Nu pot face nimic pentru asta și singurul lucru pe care îl recomand este resemnarea. Tot restul este fals.

One comment on “„Wozzeck” – de la typo la politică externă

  1. despredemnitate
    Septembrie 14, 2015

    Reblogged this on Je suis Enesco.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Information

This entry was posted on Septembrie 14, 2015 by in avancronică, Festival Enescu 2015, Muzica, Nou și interesant, Pamflet, Premieră, Presă and tagged , , , .

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3,540 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Facebook

%d blogeri au apreciat asta: