Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Leo Hussain, între Berg și Enescu


Un material de care mi-a fost mare drag să-l fac pentru website-ul Festivalului Enescu.

7 Septembrie 2013. Victor Rebengiuc recită în limba română ultimele versuri ale Naratorului, înainte de corul final. În locul Sprechgesang-ului din partitură a fost preferat timbrul unei legende a teatrului, pentru ca publicul să înțeleagă mai bine. Apoi, cele câteva mii de oameni adunați în sumbra Sală Mare a Palatului din București aplaudă frenetic premiera absolută în România a lui Gurre-Lieder, de Arnold Schönberg. În același timp, succesul acestui concert era și încheierea unui adevărat tur de forță pentru dirijorul britanic Leo Hussain. Cu două zile mai devreme, pe 5 Septembrie, tocmai condusese Filarmonica „Moldova” în muzica lui Maxwell Davies și a lui Harrison Birtwistle, pentru a prelua de la un Bertrand de Billy în forfait Filarmonica „George Enescu” și concertul cu Gurre-Lieder. Mai mult, chiar și tenorul Johan Botha a trebuit să fie înlocuit, și nu numai pentru Schönberg, ci și pentru Messa da Requiem a lui Verdi, câteva zile mai târziu. De la un posibil dezastru, s-a ajuns la un triumf. Leo Hussain a avut meritul de a rămâne calm și de a-și asuma riscurile, pentru a ieși învingător dintr-o situație dificilă. Pentru mulți spectatori, această seară a rămas memorabilă, iar unii au considerat chiar că a fost cel mai bun concert de la „Enescu 2013”.

Leo Hussain 3

Britanicul Leo Hussain este un dirijor foarte tânăr la 37 de ani și are deja o carieră spectaculoasă, în ascensiune. „M-am născut într-un orășel numit Redding, în vestul Londrei, deci m-am născut aproape de Londra”, răspunde amuzat. Cât despre rezonanța orientală a numelui – „Azi e din ce în ce mai frecvent în Anglia, dar familia tatălui meu venea din Pakistan. Deci de acolo vine numele meu de familie, este un nume pakistanez.”

Încă nu este un obișnuit al Metropolitan Opera sau Covent Garden, scenele cele mai importante pentru publicul de limbă engleză, dar drumurile sale din ultimii ani duc, cu regularitate, la Bruxelles (La Monnaie), Viena (Theater an der Wien), Frankfurt sau Salzburg (Landestheater – unde a devenit director muzical în anul 2009), iar mai recent, la Rouen (din nou director muzical al Operei din acest oraș, începând din 2014). Iar în vara aceasta, Leo Hussain debutează ca dirijor la Glyndebourne, cu opera The Rape of Lucretia de Benjamin Britten. „E foarte bine. Pentru mine, este un fel de întoarcere acasă, pentru că, pe când eram foarte tânăr, exact după ce îmi terminasem studiile, am lucrat de câteva ori la Glyndebourne, ca asistent de dirijor. Apoi am luat o pauză de zece ani și iată că acum revin. Deci pentru mine este o experiență foarte plăcută. Glyndebourne este un loc minunat, profesional vorbind. E pentru prima oară când dirijez aici. Până acum am lucrat doar în spatele scenei, făceam parte din personalul festivalului, nu eram dirijor.”

The Rape of Lucretia („Violul Lucreției”) a avut premiera absolută tot la Glyndebourne, în 1946, și spune povestea soției generalului roman Collatinus, singura care rămăsese fidelă soțului ei, spre deosebire de nevestele celorlalți generali, violată de prințul Tarquinius, ceea ce o împinge la sinucidere. Creatoarea rolului a fost Kathleen Ferrier. Un moment important pentru Leo Hussain, care conduce azi seria de reprezentații a acestei opere, în același loc al premierei, după aproape șaptezeci de ani. „Este o lucrare extraordinară și avem o montare superbă, făcută de Fiona Shaw. Spectacolul a fost primit foarte bine, iar cântăreții, ca de fiecare dată la Glyndebourne, sunt fantastici, deci da, este o experiență foarte plăcută pentru toată lumea…”

În ultimii ani, în special după intrarea României în Uniunea Europeană, Festivalul Enescu a căpătat tot mai multă consistență, ceea ce permite ușoare schimbări ale politicilor de impresariat. Numele consacrate își iau partea leului din program, dar în ultimele ediții au început să fie invitați și artiști care tocmai au trecut cu bine granița dintre promisiune și certitudine. În 2013, publicul din România avea probabil doar o singură referință legată de Hussain, aceea că dirijase Œdipe la Bruxelles. Cu toate acestea, dirijorul fusese invitat să dirijeze Filarmonica „Moldova” din Iași într-un repertoriu contemporan mai puțin prizat de publicul larg. Plecarea lui de Billy a însemnat un pariu și o șansă pentru toată lumea și astfel, dirijorul a devenit o revelație. „Cred că Festivalul Enescu este un loc special, iar Domnul Holender a făcut lucruri foarte bune în acest sens. Și în acest moment se numără printre festivalurile internaționale de prim rang. Iar pentru mine este o plăcere, iubesc România, iubita mea este româncă, petrecem multă vreme aici. Îmi place mult să vin, să simt atmosfera, concentrarea, atenția pentru a face o muncă de foarte bună calitate. Și îmi voi aminti pentru tot restul vieții, foarte clar, repetițiile de la Gurre-Lieder, care au fost prima mea experiență cu Filarmonica „George Enescu”. Îmi voi aminti mereu emoția împinsă până la limita descărcării nervoase din timpul spectacolului, lucru care nu se poate învăța, care este ceva extrem de special, după părerea mea.”

Christian Badea spunea recent că un dirijor tânăr trebuie să încerce cât mai multe direcții, dând tot ce e mai bun, pentru a se fixa mai târziu în repertoriul în care se simte cel mai bine. O perspectivă foarte lucidă în condițiile unei epoci a comunicării, în care orchestrele sunt mai flexibile pentru că Internetul pune la dispoziția oricui o cantitate enormă de înregistrări în direct, fapt fără precedent. Succesul unui dirijor ține foarte mult de capacitatea de adaptare la această realitate, în care este din ce în ce mai greu să te diferențiezi dintre atât de mulți artiști de valoare. Dacă privim calendarul lui Hussain din ultimii cinci ani, vom vedea că opera secolului XX este prezentă în doze impresionante: lângă consacrații Janáček (Katia Kabanova), Ravel (L’heure espagnole), de Falla (La vida breve), Britten (A Midsummer Night’s Dream), Enescu (Œdipe), Milhaud (La mère coupable) sau Berg (Wozzeck), stau nume  foarte contemporane precum Turnage (Greek), Saariaho (Émilie), Weinberg (Die Passagierin), Frid (The Diary of Anne Frank),  sau Grey (Frankenstein – care va avea premiera mondială în toamna acestui an, la Bruxelles).

„Pentru mine, nu există muzică contemporană, muzică clasică, muzică romantică, ci există doar muzică, iar aceasta este de calitate, sau nu este de calitate. Nu-mi place să vorbesc despre diferențele dintre muzica secolului XX și muzica secolului XVIII. De asemenea, acum șaizeci de ani, pentru un muzician era mai ușor decât azi să își facă o carieră. Probabil știți că acum jumătate de secol era simplu să spui «OK, aleg să dirijez asta și asta, fac repertoriul cunoscut, nu trebuie să ne gândim prea mult la public.», în timp ce azi trebuie să fim mai proactivi, să fim mai interesați și mai interesanți pentru oameni. Și cred că au trecut vremurile când publicul vedea Nozze di Figaro de patru ori într-o stagiune, într-un an. Oamenii, publicul așteaptă un repertoriu mult mai variat decât acum șaizeci de ani. Publicul de azi este mult mai deschis la minte și să sperăm că îl putem încuraja să devină încă și mai deschis cu această muzică. Dar cred și că pentru mine va fi… nu o luptă, dar o provocare să lărgesc orizontul oamenilor și să le prezint o muzică pe care, altfel, probabil nu ar asculta-o.”

Lista operelor „clasice” este la fel de consistentă: L’elisir d’amore, Don Giovanni, La cenerentola, La traviata, Tosca, Les pêcheurs de perles, La donna del lago, Tristan und Isolde, Cosi fan tutte, Aida, Falstaff, Evgheni Oneghin, Faust, Le nozze di Figaro, Iphigénie en Aulide, La clemenza di Tito, Die Fledermaus sau Capriccio construiesc o listă la fel de eclectică, ce se întinde de la Gluck și Mozart până la Puccini și Richard Strauss. O traiectorie muzicală care prinde viteză, abia așteptăm să vedem încotro se va îndrepta atunci când se va consolida. „Cred că este foarte important pentru fiecare artist să traverseze granițele, să exploreze lucruri care nu sunt foarte familiare pentru oameni. Cred că viața ar fi foarte plictisitoare dacă ar trebui să cântăm numai Verdi și Mozart, oricând de minunate și de capodopere ar fi lucrările lor. Cu cât avem orizonturi mai largi, cu atât avem o viață mai bogată, asta e părerea mea.”

Sezonul 2015-16 îl prinde pe Hussain între două premiere: Wozzeck și Œdipe. Mai întâi Wozzeck – pare de necrezut, dar este pentru prima dată când este prezentat în România. Povestea tragică a soldatului marginal, înnebunit de societate, care își ucide amanta, e cunoscută la noi numai în versiunea teatrală a lui Büchner. Ambele opere au multe în comun: o gestație lungă, întinsă cam în aceeași perioadă atât la Alban Berg cât și la Enescu, un limbaj modern și o orchestrație densă, povești diametral opuse ca temporalitate, dar explorând intens tragedia. În 2015, punctul comun al acestor două opere este și Leo Hussain, care a dirijat ambele lucrări în Belgia și Austria.

În anul 2012, Salzburger Landestheater prezenta o nouă producție a lui Wozzeck, în regia lui Amélie Niermeyer, a cărei particularitate era prezența continuă pe scenă a copilului lui Wozzeck și Marie, martor direct și tăcut al tragediei, în integralitatea ei. Partitura muzicală folosită era una redusă la 21 de instrumente, o reorchestrare propusă de compozitorul canadian John Rea în 1995. Leo Hussain conducea Mozarteum Orchestra într-un efectiv de cameră, dar care nu diminua nimic din intensitatea dramei, accentuată și mai mult de vocile de pe scenă, care puteau să se audă mai bine dincolo de textura orchestrală. Succesul a fost evident, iar cronicile au abundat, observând fiecare eficacitatea dirijorului britanic și funcționalitatea conceptului. La București, Hussain va avea la dispoziție forțele reunite ale Filarmonicii „George Enescu” și ale unei echipe formidabile de soliști internaționali, dintre care strălucesc în primul rând Michael Wolle și Evelyn Herlitzius, completată de Marius Vlad Budoiu și de roluri secundare în versiuni de lux: Valentin Vasiliu, Șerban Vasile, Cosmin Ifrim. „Va fi pentru prima oară când voi dirija această operă cu orchestra completă, dar, în mod evident, este și o mare onoare să pot dirija o altă capodoperă a secolului XX pentru prima oară în România. Și sunt foarte fericit să fac asta, am făcut-o deja acum câțiva ani, cu Gurre-Lieder, iar acum, să prezint Wozzeck este cu adevărat un vis…”

Este pentru prima oară când se va cânta în România și, desigur, vor fi oameni care știu muzica din înregistrări. Avem, în schimb, o tradiție teatrală puternică și, deși opera nu a fost prezentată niciodată, totuși piesa lui Büchner s-a jucat frecvent. Publicul de teatru din România este diferit de cel de operă, nu sunt aceleași persoane: cei care merg la operă nu merg des la teatru și invers. Dar avem de a face cu un festival extrem de important pentru România, un festival care strânge tot felul de oameni, public foarte larg, în număr mult mai mare decât în sălile de operă sau de teatru, pentru că Wozzeck se va cânta la Sala Palatului, unde intră câteva mii de oameni, deci mult peste capacitatea operei, unde intră doar 1000, sau peste sălile mici de teatru, cu câteva sute. „Sunt de părere că Wozzeck este una dintre cele mai perfecte opere scrise vreodată, cred că, din multe puncte de vedere, este sinteza perfectă dintre muzică și teatru. Sigur că avem un context ușor diferit când prezentăm opera în concert. Dar cred că partea minunată este că muzica este atât de teatrală, atât de dramatică, atât de puternică, încât, pe undeva, orice concept ai alege, rămâne o experiență teatrală. Și în special cu o lucrare ca Wozzeck! După mine, orice tip de montare pentru Wozzeck este o seară de teatru, nu doar o seară de muzică. Este o compoziție care traversează foarte, foarte bine și cu foarte mare succes granițele dintre teatru și muzică și, din experiența mea, oamenii interesați de teatru o iubesc pentru ceea ce este, iar cei interesați de muzică o iubesc din aceleași motive. Eu sper să fie o ocazie, poate, să amestecăm cele două tipuri de public.”

De obicei, în producțiile standard cu Wozzeck, avem scena finală, în care copiii îl anunță pe băiatul lui Wozzeck că mama lui a murit. Iar copilul continuă să alerge pe un cal de lemn, de jucărie. Dar acum, la Festival, este în concert, deci nu va exista o asemenea recuzită. „Eu cred că este posibil, chiar și într-o versiune de concert, să prezinți clar sentimentul dramatic, este un element la care trebuie să ne gândim atent și la care ne-am gândit deja. Nu vreau să vă spun acum mai mult, dar eu cred că va fi o scenă foarte emoționantă. Iar pentru mine esențialul este acest sentiment de disperare și singurătate al copilului, care seamănă pe undeva cu finalul din Pelléas et Mélisande. Copilul este cel care trebuie să trăiască mai departe, purtând consecințele tuturor celor întâmplate.”

Cât despre Œdipe, Hussain o va dirija la Royal Opera House of Covent Garden. Chiar dacă pare la fel de incredibil ca în cazul lui Wozzeck la București, nici singura operă a lui Enescu nu a mai fost cântată vreodată pănă acum la Londra. Mai mult, este și momentul debutului dirijorului britanic în cel mai important teatru de operă din țara sa. În schimb, partitura lui Enescu îi este foarte familiară. În 2011, la Théâtre Royal de La Monnaie din Bruxelles, a dirijat o producție semnată de Alex Ollé (La Fura dels Baus). Belgia nu era la primul contact cu muzica lui Enescu, ba chiar a fost înaintea României, Œdipe fiind prezentat în același oraș în 1956. Constantin Silvestri a asistat la premieră, în vederea pregătirii premierei românești din 1958, de la Festivalul Enescu. Royal Opera House va prelua în 2016 producția lui Ollé, dar n-o va transmite HD, din păcate. La Fura dels Baus este numele unei companii de spectacole din Spania, care explorează resursele teatrale ale formelor de artă prin reprezentații neconvenționale extinse și în operă. Cel mai cunoscut proiect al acestui grup a fost ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Barcelona, în care, semn al experimentului, vocile lui Montserrat Caballé și Freddy Mercury s-au întâlnit într-un duet devenit celebru. E greu de anticipat care va fi reacția publicului britanic față de Œdipe, chiar dacă Hussain cunoaște foarte bine și muzica și producția. „Pentru mine este foarte greu să fiu obiectiv cu privire la această operă. Este o lucrare față de care am sentimente foarte puternice, despre care cred cu pasiune că este o capodoperă, mi-e foarte greu să înțeleg cum ar putea cineva să nu iubească această operă. Deci, întrebarea dumneavoastră este foarte dificilă… Sunt foarte, foarte fericit și foarte, foarte onorat să o fac la Londra, pentru că eu cred că este o lucrare care merită să fie cântată în toate operele mari din lume, cu cele mai mari orchestre și cei mai mari cântăreți. Și, deci, sper ca acesta să fie începutul unei reabilitări a operei acolo unde îi este locul, în context internațional. Știu că a fost cântată la Viena și, evident, în România, și la Berlin, și în alte locuri asemănătoare, dar eu cred că este o lucrare care merită să existe în repertoriul tuturor operelor mari. Prin urmare, sunt foarte emoționat că am șansa să o prezint la Londra.”

Dacă la Londra Œdipe este o descoperire, în schimb, la București, opera lui Enescu este foarte cunoscută. Mai mult, temele folclorice folosite de compozitor în primul act sunt ușor de recunoscut pentru publicul românesc. „Influența (folclorului românesc) este cu siguranță prezentă, dar, insistând asupra ei, îi facem un deserviciu lui Enescu. Sunetele și motivele muzicale se inspiră din această sursă, dar Enescu nu este un compozitor de muzică populară, tot așa cum nici Bartók nu este! A fost influențat de muzica populară, dar aceasta nu a fost un element dominant în stilul compozitorului. O comparație mai interesantă se poate face cu Pelléas et Mélisande, a lui Debussy, despre care însuși Enescu recunoaște că l-a influențat profund. Partitura și forța orchestrei sunt foarte similare în Œdipe și Pelléas. Diferența se află în liniile vocale: la Enescu, profilul melodic este mult mai liric, în timp ce la Debussy rămâne mai prozodic. Dar și Enescu urmează prozodia în ritmurile pe care le utilizează și era interesat să aplice în libret ritmurile din vorbire! Din acest punct de vedere, se înscrie în aceeași tradiție cu Janáček!”, spunea Hussain într-un alt interviu, cu ocazia spectacolelor belgiene cu muzica lui Enescu. O viziune corectă, debarasată inevitabil de stereotipii naționale.

Hussain este un personaj, a cărui evoluție impune deja să fie urmărită. Singurul lucru care lipsește ar fi un Œdipe dirijat de el la București. Wozzeck și Œdipe, practic, vor fi cântate aproape în același timp: mai întâi Wozzeck, pe 14 septembrie, apoi Œdipe, pe 18 și 20 septembrie. Empatia pe care o provoacă muzica lui Alban Berg pentru Wozzeck este intenția principală a compozitorului, impresionat profund la premiera piesei de teatru a lui Georg Büchner, în 1913. Œdipe, opus destinului de către Enescu, într-unul dintre cele mai tulburătoare momente ale operei – întâlnirea cu Sfinxul – provoacă spectatorului aceeași empatie, atât față de personajul mitului, dar chiar și pentru destinul însingurării compozitorului, mort în exil la Paris, în 1955. „Nu cred că aș vorbi despre influențe, nici într-un sens, nici într-altul. Dar eu cred că ceea ce era foarte interesant în acea perioadă era atmosfera generală, în special atmosfera din lumea muzicală. Dacă ne gândim la evenimentele din prima parte a secolului XX, avem o poveste istorică foarte puternică. Una dintre epocile care mă interesează cel mai tare este începutul secolului XX, cred că era o perioadă extrem de interesantă și de bogată. Prin urmare, cred că acest sentiment de libertate, și nu mă refer neapărat la experimentare, ci la libertatea de exprimare artistică, muzicală, acest sentiment exista în cantități impresionante în lumea muzicii. Și mă gândesc aici și la Janáček, poate chiar și la Britten, deși a trăit mai târziu. Acest sentiment de libertate de expresie în rândul compozitorilor este ceva foarte special.”

Într-adevăr, era, de asemenea, perioada când La Belle Epoque se terminase, era sfârșitul unei lumi și începutul alteia, după Primul Război Mondial. Și toate acele curente artistice din Viena, care au dus la apariția unei tipologii noi de compozitori și artiști. „Și nu doar în muzică. Gândiți-vă la Freud sau la Klimt, la toți ceilalți artiști și oameni de știință din Viena. Se năștea, cu adevărat, o lume nouă.”

Enescu a fost influențat de Freud și de psihologia modernă atunci când a compus Œdipe? Nu doar din perspectiva mitologică, la mitul Oedip, ci, de pildă, în întâlnirea cu Sfinxul. La Sphinge, după cum apare în libretul lui Edmond Fleg, unde sfinxul este de gen feminin. „Cred că era dificil să eviți influența lui Freud… În special când vorbim despre acea parte a poveștii… Doar că eu nu cunosc atât de bine scrierile lui Freud ca să pot analiza corect aceste aspecte, ceea ce pot spune este că, în mod evident, ceea ce se vede în muzică este foarte… alunecos. În mod clar este vorba despre ceva aflat mult în profunzime, sub povestea propriu-zisă. Și cred că acesta este unul dintre elementele minunate ale operei și că, în mod special în această scenă, devine clar că totul este în subtext. Este foarte interesant că în limba română  substantivul «sfinx» nu are decât genul masculin. Totul devine astfel mult mai freudian! Dar eu cred că este cea mai extraordinară scenă compusă vreodată, sunetul este complet nou și atât de puternic. Și, după părerea mea, muzica din această scenă este și unul dintre cele mai bune momente ale operei.”

Sezonul 2015-16 a început deja pentru Leo Hussain. Debut la Glyndebourne, premiera românească a lui Wozzeck, dublată de Œdipe la Opera Națională București, iar la anul, debut la Covent Garden, în premiera absolută britanică a aceluiași Œdipe. O carieră care a decolat deja, iar acum se pregătește de marea ascensiune. De urmărit.

Festivalul George Enescu 2015

Alban Berg – „Wozzeck” (operă în concert)

Dirijor: Leo Hussain

Solişti: Michael Volle – Wozzeck – bariton, Evelyn Herlitzius – Maria – soprană, nn – fiul Mariei, Arnold Bezuyen – Căpitanul – tenor, Martin Winkler – Doctorul – bas, Marius Vlad Budoiu – Tambur major – tenor, Cosmin Ifrim – Andres – tenor, Maria Jinga – Margret – contra alto, Valentin Vasiliu – Primul ucenic –bas, Șerban Vasile – Al doilea ucenic – bariton, Cosmin Ifrim – Nebunul – tenor
Corul şi Orchestra Filarmonicii „George Enescu” (Dirijorul corului: Iosif Ion Prunner)
14 Septembrie 2015, ora 20.00, Sala Mare a Palatului.

Opera Națională București
Oedipe de George Enescu

Regia: Anda Tăbăcaru Hogea, Scenografia: Viorica Petrovici

Dirjor: Leo Hussain

Distribuție: Oedipe – Davide Damiani, Tirésias – Horia Sandu, Antigone – Simona Neagu, Mérope – Andreea iftimescu, Jocaste – Sidonia Nica, Sfinxul – Andrada Roșu, Păstorul – Liviu Indricău, Marele Preot – Marius Boloș, Laïos – Lucian Corchiș, Créon – Dan Indricău, Phorbas – Florin Simonică, Străjerul – Mihnea Lamatic, Thésée – Vincențiu Țăranu
Corul și Orchestra Operei Naționale București
18, 20 Septembrie 2015, ora 18:30

The Royal Opera House of Covent Garden, London
Oedipe de George Enescu

Regia: Àlex Lo/La Fura dels Baus

Dirjor: Leo Hussain

Distribuție: Oedipe – Johan Reuter, Tirésias – John Tomlinson, Antigone – Sophie Bevan, Mérope – Claudia Huckle, Jocaste – Sarah Connolly, Sfinxul – Marie-Nicole Lemieux, Păstorul – Alan Oke, Marele Preot – Nicolas Courjal, Laïos – Hubert Francis, Créon – Samuel Youn, Phorbas – In-Sung Sim, Străjerul – Stefan Kocan, Thésée – Samuel Dale Johnson

Royal Opera Chorus, Orchestra of the Royal Opera House, Jette Parker Young Artist
23, 26, 30 Mai 2016, ora 19.15
2, 4, 8 Iunie 2016, ora 19.15

One comment on “Leo Hussain, între Berg și Enescu

  1. despredemnitate
    Septembrie 17, 2015

    Reblogged this on Je suis Enesco.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Information

This entry was posted on Septembrie 17, 2015 by in Muzica and tagged , , .

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3,540 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Facebook

%d blogeri au apreciat asta: