Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Guest post: „Liliacul” la Opera Română din Cluj, 30 Decembrie 2015


Începem anul 2016 cu un articol semnat de Elena Maria Șorban, o cronică a spectacolului cu „Liliacul” de la Opera din Cluj. 

Muzicologa Elena Maria Șorban – cadru didactic universitar la Academia de Muzică „G. Dima” și cadru asociat la Universitatea Babeș-Bolyai” din Cluj – practică cronica muzicală din anul 1980. Scrierile sale se referă la evenimente din întreaga țară și, ocazional, din străinătate. Predă cursuri de critică muzicală pentru muzica veche în cadrul Festivalului European de Muzică Veche din Miercurea Ciuc. A susținut conferințe individuale de istoria muzicii la universități și instituții din Târgu Mureș, Cluj, Miercurea Ciuc, Timișoara, Petroșani, Bistrița, Budapesta, Lisabona, Funchal și a participat la sesiuni de comunicări științifice la instituții academice din țară, precum și la Freiburg, Oldenburg, Viena, Belgrad, Chișinău. Este autoare a cărților: „Vigiliale MVII” (ediția unui manuscris medieval transilvan), „Muzică și paleografie gregoriană”, „Noi și istoria muzicii”, „Muzica clasică și romantică”, „Muzica veche: o istorie concentrată”, „Muzica nouă”. Este traducător autorizat pentru literature și arte.

Johann Strauss-fiul, în ipostaza personajului său - Caricatură din presa austriacă, 1874

Johann Strauss-fiul, în ipostaza personajului său – Caricatură din presa austriacă, 1874

File din prezentul scenic și istoric al piesei

La această schimbare de ani, pe scenele românești, „Liliacul” s-a jucat cu casa închisă la Iași (27 decembrie), Cluj (30 decembrie), Timișoara (31 decembrie). În lume, în perioada decembrie 2015 – ianuarie 2016, titlul este programat la Viena, Paris, New York, New Orleans, Berlin, München, Avignon, Cracovia, …

Johann Strauss-fiul a compus melodiile acestei operete în casa lui vieneză, în vara lui 1873, în decurs de 42 de zile. Libretul pornea de la comedia scriitorului Roderich Benedix din Leipzig,  „Închisoarea” – readaptată de autorii francezi Henri Meilhac și Ludovic Halévy, cu titlul „Revelionul”, revenind în spațiul cultural german prin piesa vieneză a lui Karl Haffner, care s-a asociat cu Richard Genée pentru a o transforma în libretul lui Strauss. Așadar, cinci autori literari și un geniu muzical sunt cei care au dat farmecul – irezistibil, până astăzi – al capodoperei.

Succesul a crescut constant: după premiera de la Viena (1874), au urmat multe altele, între care cele de la München (1875), Londra (1876), Varșovia (1877), Pesta (1882), București (1891).

Speculații mai mult sau mai puțin vesele

În germană, substantivul este de gen feminin: Die Fledermaus (care ar fi, mai exact, „șoricioaica vibratilă”). De aici, șoriceii-balerine mult invocați de textul operetei ar putea primi noi ipostaze spectaculare…

Tot feminin, ca și Sfinxul originar al lui Enescu – La Sphinge. Ei, atunci liliacul care stă lângă Dracula, în desenele animate, parcă devine serios… filosofic.

Iar dacă mai consemnez și faptul că există un fluture numit în franceză, sphinx chauve-souris („sfinxul-liliac”), veți crede că bat câmpii – când, de fapt, doar frunzăresc wikipedia. Deci, pornind de la chauve-souris („șoarece chel”): oare „Cântăreața cheală“ (La Cantatrice chauve) a lui Eugen Ionesco are vreo aluzie la lilieci? Cu liliecii lui Marin Sorescu, sigur n-are!

Cât despre Falke, poreclit „Doctorul-Liliac” (variantă plauzibilă pentru șoarecii de bibliotecă), l-aș colora în scena de bal, cu o primăvăratecă mantie liliachie – dacă tot avem polisemia românească respectivă.

Altceva: poanta „Ida de la Bonțida” din actuala versiune clujeană este nu doar eufonică, ci și foarte potrivită cu tradiția locală: studenții din perioada interbelică organizau baluri – la care nu lipseau, pe post de „șoricei”,  balerinele de la operă – chiar în numita comună someșeană. Mi-a povestit despre ele regretatul doctor Ioan Macavei, ajuns la vârsta centenară – lăudându-mi capacitățile organizatorice ale tatălui meu, Willy Șorban, președinte, pe atunci, în anii 1930, al organizației studenților clujeni…

Unde sunt divertismentele de altădată?!… – este o întrebare care se referă însă la actul al doilea al operetei din spectacolul vizionat (unde au fost inserate câteva polci de Strauss-fiul), întrebare pur retorică: oricum, piesa este completă în sine.

La ce rezonează fiecare dintre noi – la aria cu cuplet „Ah vai, ah vai, ce trist eu sunt” (emblemă a cotidianului domestic fățarnic), la baletul „șoriceilor” (de această data, în coregrafia lui Adrian Mureșan, asistent: Marius Toda) sau la speranța de a vedea la închisoare, de-adevăratelea, unele personaje din actualitate – e o chestiune de gust personal, nu-i așa?

Căutând pe internet informații actuale despre opereta Liliacul”, am aflat poze de la varianta modernizată, pusă în scenă (stagiunea 2002-3) la Teatrul de Operetă București, de Răzvan-Ioan Dincă. Azi aici, mâine colea – oricui i se poate orice întâmpla. Dacă nu înțelegeți despre ce vorbesc, navigați oleacă… O tempora o mores (în latina clasică: fără punctuații). Sau: poziția verticală cu susul în jos, ca simbol.

“Liliacul” aici și acum, la noi acasă

…La Cluj, montarea actuală a „Liliacului” – regia: Rodica Popescu-Moisa, scenografia: Andrei Șchiopu – rezistă cu brio de vreo 15 ani. Ceea ce este lăudabil! Elementul evergreen esențial este bagheta dirijorului Gheorghe Victor Dumănescu – invitatul de maximă eficiență al serii.

Fie binevenite și observațiile critice: un personaj-Liliac reliefat și o Rosalindă cu accent unguresc ar fi fost mai în ton. Punct de referință: regretata soprană Agneta Kriza, cu 40 de ani în urmă! O prietenă îmi spunea că evită genul de operetă la Cluj pentru rostirea în proză cu valuri de țipete, a sopranelor. Are dreptate! De ce nu ar vorbi subretele noastre ca actrițele? Oare de ce abordează maniera cu voce de cap la vorbit? De reflectat, dragi colegi de pe scenă, la aceste observații! (Fiți liniștiți, că cine se supără, nu pățește nimic – că doar nu suntem în povestea cu Păcală și boierul!)

Au performat Tiberius Simu (un cântăreț-actor de mare clasă, acum și în postura de asistent al regiei), Ana Maria Donose și Ioan Iulian Sandu (invitați de la Opera din Iași), Bogdan Nistor (experiența are de adăugat dezinvoltură la conturul actoricesc al personajului denominativ), Lucia Bulucz și Beniamin Pop (debuturi), Petru Burcă (cu prestanță), Ștefania Barz (pentru care nici un rol nu este lipsit de calități princiare), Florin Pop (cu toate elementele aferente unui tenor în postură comică), Elena Potopea (distribuită, pe bună dreptate, în roluri de operetă, pe care le cântă și joacă cu poftă), Dan Dumitrana (un adevărat amfitrion – dacă nu mă înșel, unicul artist al distribuției originare din actuala versiune regizorală).

Cel mai important este că publicul de toate vârstele, din sala arhiplină, s-a simțit excelent!

Galerie foto ( © Nicu Cherciu):

One comment on “Guest post: „Liliacul” la Opera Română din Cluj, 30 Decembrie 2015

  1. Iulia
    Ianuarie 7, 2016

    Asa a decazut opera clujeana…La nivel de camin cultural..care au disparut de mult..” Ma-neaca plansul…”

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Information

This entry was posted on Ianuarie 4, 2016 by in Cronica, Guest Post, Muzica, Nou și interesant, Spectacole and tagged , , .

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3,542 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Facebook

%d blogeri au apreciat asta: