Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Traviata s-a întors acasă


într-o sâmbătă, 16 ianuarie 2016, Opera Națională București
Giuseppe Verdi: La traviata
Orchestra și Corul Operei Naționale București
Dirijor: Vlad Conta; Maestru de cor: Stelian Olariu
Regia și mișcarea scenică: Paul Curran
Scenografia: Gary McCann; Lighting design: Paul Hakenmueller
Diana Țugui – Violetta Valéry; Lucian Corchiș – Alfredo Germont; Iordache Basalic – Giorgio Germont; Andrei Lazăr – Gaston; Sidonia Nica – Flora Bervoix; Cristina Eremia – Annina; Daniel Pop – Baronul Douphol; Florin Simionca – Marchizul D’Obigny; Iustinian Zetea – Doctorul Grenvil; Florian Ioniță – Giuseppe, servitorul Violettei; Alin Mânzat – Comisionarul; Adrian Ionescu – Servitorul Florei

Da, acasă. Când, acum mai bine de an, Paul Curran îmi spunea că decorurile Traviatei lui sunt inspirate de arhitectura veche a Bucureștiului, am fost tentat să cred că este doar o curtoazie. Am găsit mai târziu pe un blog un experiment fotografic care demonstra că regizorul vorbea cât se poate de serios.

Ferestre din București (c) Andre Vicente Goncalves

Ferestre din București © Andre Vicente Goncalves

 

La traviata: Decor, Actul II

La traviata: Decor, Actul II

O producție emblematică a directoratului lui Răzvan Dincă, La traviata pusă în scenă de Paul Curran a lipsit din stagiunea de toamnă, fiind împrumutată Operei din Philadelphia și, la un moment dat, și-o dorea și Opera di Roma. Astfel, în aproape un an de zile, montarea aceasta începe să devină un loc de întâlnire al marilor soprane: la premieră a fost Aurelia Florian, în Statele Unite a fost Lisette Oropesa, iar acum, la reluare, iată, poate fi punctul de lansare a unei cariere: Diana Țugui.

Nu e un nume necunoscut, am mai văzut-o în halucinanta Lucia di Lammermoor a lui Andrei Șerban, la Iași (ce păcat că n-a cântat și acum o săptămână în locul subretei locale!), sau în La bohème a lui Nicky Wolcz, tot la Iași, dar și la Cluj (Musetta). O soprană lirică onestă, sigură pe ea, implicată mereu, dar căreia îi lipsea ceva care să te facă să sari din fotoliu.

Addio, del passato - Diana Țugui, La traviata, ONB 2016 (imagine de la repetiții)

Addio del passato – Diana Țugui, La traviata, ONB 2016 (imagine de la repetiții)

Îi lipsea Traviata. La București a fost altceva decât știam, o voce care a dus spectacolul la același nivel cu punerea în scenă. O autentică voce lirică plină, al cărei timbru nu-și pierdea nimic din substanță pe măsură ce urca spre acutele infernale ale primului act, un vibrato natural care amintește de Angela Gheorghiu și un joc al culorilor vocale de foarte bună calitate au arătat o mare artistă. E adevărat, contra re bemolul din Sempre libera a ricoșat imprevizibil prin sală, în schimb mi bemolul final a fost mai bine, dar siguranța afișată în registrul acut, dublată de o agilitate admirabilă, arată că data viitoare (adică pe 30 Ianuarie) totul poate fi perfect. Ansamblul evoluției ei pe scenă a fost însă impecabil, de un nivel foarte înalt, o ștachetă. Personajul său, deși foarte bine jucat dramatic, a rămas un pic rece, așa cum a fost și Florian la premieră, dar siguranța cu care a cântat a fost suficientă pentru a face această seară una memorabilă.

Partenerul ei a fost Lucian Corchiș, care a făcut un Alfredo parcă mai bun decât în alte dăți. Și el se simte stimulat de regia lui Paul Curran și probabil că Violetta din seara aceasta l-a inspirat. A fost excelent, deși vocea lui eminamente lirică a însemnat un Alfredo de pluș; mi-ar fi plăcut să încerce în mai multe locuri accentele dramatice pe care le-a riscat, câștigând abia în ultimul act.

Iordache Basalic a fost singura slăbiciune vocală a spectacolului. Cu suflu cam scurt și cu o caracterizare departe de complexitatea paternă a lui Germont tatăl, baritonul casei a avut puține momente reușite (începutul actului II), dar rămânând destul de monocrom în Di provenza, de exemplu.

Vlad Conta a dirijat o orchestră ale cărei alămuri au rătăcit de multe ori, dezechilibrând dinamica generală, și un cor care-și cunoaște foarte bine partitura, dar și mișcarea scenică. Dirijorul a reușit în general să țină lucrurile împreună, în tempouri mai degrabă rapide (în orice caz, mai rapide decât cele ale lui Prior de la premieră), chiar dacă, destul de rar, ce-i drept, orchestra sa a acoperit vocile de pe scenă.

În aceste condiții, reluarea de pe 30 Ianuarie se anunță foarte interesantă, n-o ratați!

Update: Câteva impresii de la spectacolul de sâmbătă, 30 ianuarie

Distribuția a fost aceeași și, în linii mari, spectacolul a funcționat aprope la fel. Unele reglaje au fost observabile. Orchestra a cântat mai puțin dezordonat decât în urmă cu două săptămâni.

Diana Țugui a continuat să impresioneze, afișând, pe lângă vocea rotundă și plină, siguranță și control asupra rolului cel mai iubit de către sopranele lirice din România (și nu numai). Supra-acutele din scena Follie! Follie!/ Sempre libera au fost securizate mai bine, dar… efortul și-a spus cuvântul, sunetele fiind foarte deschise (aperto, cum zice jargonul), ceea ce produce publicului senzația de stridență. Dar reproșurile se opresc aici, ceea ce înseamnă aproape nimic în comparație cu restul interpretării, cu adevărat impresionantă.

Lucian Corchiș a fost egal cu el însuși, implicat în rol, ca întotdeauna, dar nu atât de incisiv pe cât mi-ar fi plăcut în unele momente, pe lângă schimbările de culoare vocală prea vizibile în negocierea pasajului.

Indispoziția a venit de la Papa Germont. Iordache Basalic are un fan club destul de solid în rândul publicului fidel al ONB. Cu toate acestea, el nu locuiește deloc acest rol. Nu e vorba numai de dicția deficitară care-l face să cânte: Ciel! Che dithcopro!/D’ogni vothtro avere/or volete thpogliarvi?/Ah, il pathato, perché v’accutha?, de parcă prenumele lui Germont ar fi Sylvester. Scuza cum că și Franco Corelli era peltic e ridicolă, pentru că personajul său e complet implauzibil. Atitudinea baritonului de la ONB este mereu țeapănă, și vocal și scenic. În rolul său nu există nici o evoluție de-a lungul celor două acte în care apare. Or, Germont trebuie să traverseze niște stări nu doar complexe, cât foarte evidente: de la condescendența cu care își face intrarea, trecând prin surpriză, îndoială (atunci când descoperă că Violetta nu se suprapune cu prejudecățile sale), duioșie paternă (Pura siccome un angelo sau Di Provenza), mergând până la remușcările tragice din final. Nimic din toate aceste sentimente nu se regăsește în înțepeneala stilistică (vândută publicului drept atitudine demnă/aristocratică) a interpretării. În aceste condiții, aspectul său juvenil – departe de imaginea unui burghez care gafează tragic din prea multă îngrijorare pentru viitorul copiilor săi – devine un aspect secundar. Probabil că rolurile paterne ale baritonilor verdieni nu i se potrivesc. Asta nu exclude ca ele să-i vină bine mai târziu.

Păcat, Violetta Dianei Țugui… merita un avenire migliore din punct de vedere al anturajului. Iar pentru mine asta a fost semnul că La traviata a ajuns la nivelul unei supradoze, cel puțin  pentru perioada următoare.

Ne revedem cu impresii simfonice în săptămânile care vin, de la concertele lui Christian Badea, la Ateneul Român. Nu le ratați.

8 comments on “Traviata s-a întors acasă

  1. Spectator
    Ianuarie 17, 2016

    Traviata s-a întors acasă vineri, 15 ianuarie; sâmbăta, 16 ianuarie, mai degrabă „Vocea României „. Așa s-a auzit în sală. Cât despre elogiu, pare scris înainte de spectacol și inspirat din Săptămâna .

    Apreciază

    • despredemnitate
      Ianuarie 17, 2016

      Nu m-am uitat niciodată la „Vocea României”, dar poate încep, dacă ziceți că e o emisiune așa de bună…
      Totuși, nu, după ultima frază.

      Apreciază

  2. Pingback: Bandă desenată cu La Traviata – Idaho scris de Corina Georgescu

  3. Adrian Nastase
    Ianuarie 18, 2016

    Dude, poți să scrii și tu o cronică fără atacuri la persoană? Mai ales când cea în cauză (Lăcrămioara Hrubaru Roată / divetta / subreta) nu are legătură cu spectacolul ONB?

    Inițial nici nu pomenisei de LHR. Dar n-ai reușit să-ți păstrezi ura ta anabatică decât o oră.

    Ești un Scarpia al jurnalismul de operă!🙂

    Te Deum laudamus.

    Apreciat de 1 persoană

  4. despredemnitate
    Ianuarie 18, 2016

    Cin’ să fie, cin’ să fie? Adrian Năstase, baritonul (din Iași).
    Nu e nici un atac la nici o persoană, căci „subreta” înseamnă ceva concret:

    https://en.wikipedia.org/wiki/Soubrette

    Apreciat de 1 persoană

    • Adrian Nastase
      Ianuarie 19, 2016

      Concret: „soubrette” – „a minor female role in comedy, often that of a pert lady’s maid”

      Răule🙂

      Apreciază

      • despredemnitate
        Ianuarie 19, 2016

        Nu, nici vorbă, ați luat doar partea care vă convine. În realitate, subreta este un tip de voce, foarte onorabil, o soprană lejeră, dacă vreți.
        Și sunt multe roluri principale pentru acest tip de voce: Susanna (Le nozze di Figaro), Despina (Cosi fan tutte), Musetta (La boheme), Zerlina (Don Giovanni) și așa mai departe.
        În România, în general, nu prea apar voci „mari”, cum se spune. Nu știu să fi existat vreodată o soprană care să cânte Wagner la 25 de ani, cum e Lise Davidsen, de exemplu. Există tendința ca vocile artiștilor români să fie încadrate la o categorie vocală mai „grea” decât ce arată realitatea: un tenor lejer să fie considerat liric, unul liric să se creadă spinto, iar unul spinto să vrea să fie dramatic. La soprane e la fel: subretele se cred lirice, iar cele lirice abia așteaptă rolurile de spinto. E ca și cum un boxer se pune pe mâncat, din greu, ca să joace la o categorie mai grea decât cea în care îi este locul.
        Aș fi putut descrie amănunțit ce anume n-a funcționat în interpretarea Luciei de la Iași. Realitatea este că pentru Lucia e nevoie de un alt tip de voce, decât cel al sopranei ieșence. Poate că am exagerat puțin, vocea despre care vorbim să fie undeva între subretă și lirică, dar nu e o soprană lirică autentică.
        E foarte simplu și nimeni n-ar trebui să se simtă ofensat.

        Apreciază

  5. Pingback: Stagiunea lirică: Opera din România | Despre Opera

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3,542 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Facebook

%d blogeri au apreciat asta: