Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Timbre și voci


La fel ca mulți dintre prietenii mei din copilărie, și eu am avut o pasiune pentru filatelie la un moment dat. Mi-am pierdut interesul în timp, dar adunatul de colecții de timbre este un hobby cât se poate de serios. De exemplu, am aflat din cartea Ioanei Voicu Arnăuțoiu, Constantin Silvestri – biografie necunoscută (Editura Ars Docendi, București, 2013), că marele dirijor român era un pasionat filatelist, cu o colecție impresionantă numărând zeci de mii de timbre.

În filatelie există multe detalii adunate într-o singură bucată de hârtie, aparent insignifiantă: o istorie a poștei, a comunicațiilor, dar și estetica unei imagini, mergând până la simbol și, uneori, chiar până la emoție.

În 1975, în Nicaragua, cineva a avut ideea să tipărească o serie de 15 timbre dedicate unor mari cântăreți de operă. Seria, pe cât de singulară, pe atât de spectaculoasă, a devenit celebră în timp, până la punctul în care o biografie a lui Jussi Björling nu uită să amintească faptul că marele tenor suedez a fost imortalizat și în acest fel, prin filatelie.

Dar să n-o mai lungim prea mult cu explicațiile, iată seria integrală, compusă din 15 timbre, Grandes Cantantes de Opera, Nicaragua, 1975.

Tito Gobbi

Tito Gobbi

Tito Gobbi (1913-1984) a fost un bariton legendar al anilor ’50, prezentarea lui e aproape intilă. Partener al Mariei Callas în multe înregistrări de operă, e cunoscut cel mai mult pentru rolul său din Tosca, baronul Scarpia. Simon Boccanegra este însă o operă în care baritonul este personajul principal, iar Gobbi a fost, în anii să de glorie, de neînlocuit în acest rol, până la apariția lui Piero Cappuccilli. A înregistrat și în studio opera, pe lângă multe alte mărturii live.

Rosa Ponselle

Rosa Ponselle

Rosa Ponselle (1897-1981) a fost foarte celebră în perioada interbelică, una dintre divele care au intrat în obscuritate după erupția numită Maria Callas. Printre rolurile care se suprapuneau în repertoriile celor două soprane, Norma. Deși există o înregistrare completă cu Ponselle în La traviata (1935), dacă veți asculta Casta diva de pe discurile din era gramofonului ale sopranei americane, vă va fi clar de ce imaginea ei este asociată cu acest rol, pe timbru.

Nellie Melba

Nellie Melba

Nellie Melba (1861-1931) ține și mai mult de legenda și parfumul unor vremuri dispărute. Mare soprană lirică la Covent Garden, selectarea Traviatei pentru acest timbru nu e întâmplătoare.  Chiar dacă înregistrarea din 1907, pre callasiană, arată cât de mult a evoluat între timp interpretarea rolului Violettei Valéry.

Maria Callas

Maria Callas

Maria Callas (1923-1977). Ar fi complet redundant să spun în câteva cuvinte ceva despre cea mai mare soprană a tuturor timpurilor, o simplă căutare pe Internet vă lămurește complet. Discul ei din 1953 cu Tosca e considerat definitiv, poate chiar unul dintre cele mai bune discuri de operă înregistrate vreodată.

Lotte Lehmann

Lotte Lehmann

Lotte Lehmann (1888-1976). Un simbol al operei germane în interbelic, Wagner, Strauss, Beethoven erau cunoscuți în operă prin ea în acea vreme, în care, în 1931, a ajuns și la Atenul Român, pentru un recital. Cât despre Cavalerul rozelor, au rămas de la Lotte Lehmann cel puțin două integrale (live, ambele) de la Met (1939) și de la Viena (1933).

Lauritz Melchior

Lauritz Melchior

Lauritz Melchior (1890-1973) a fost tenorul wagnerian prin excelență, pentru unii fiind considerat de nedepășit. Orice rol din acest repertoriu ar putea fi ales la întâmplare și, chiar dacă Tristan al lui a rămas legendar, pe timbru este amintit Parsifal, conservat și în înregistrări, de prin 1939…

Kirsten Flagstad

Kirsten Flagstad

… alături de Kirsten Flagstad (1895-1962), cu care Melchior făcea un cuplu wagnerian teribil. De data aceasta, pe timbru imaginea marii soprane e asociată cu Isolda, pur și simplu fantastică în interpretarea ei.

Jussi Bjorling

Jussi Björling

Jussi Björling (1911-1960) este și azi imaginea cea mai clară a idealului de tenor liric. Rodolfo din La bohème era un rol în care vocea lui mângâia pur și simplu, cu o tandrețe pe care nimeni n-a mai repetat-o. Discul din 1957 rămâne și azi în topul absolut al înregistrărilor uneia dintre operele cu discografia cea mai prolifică.

Joan Sutherland

Joan Sutherland

Cu Joan Sutherland (1926-2010) ajungem în epoca post Callas, o voce uriașă, care a vrut să arate că belcanto-ul se poate cânta și altfel decât o făcea Maria, căutând puritatea în locul expresivității. La fille du régiment reprezintă primul ei triumf, alături de Luciano Pavarotti, imortalizat și în studio (1968).

Giuseppe de Luca

Giuseppe de Luca

Giuseppe de Luca (1876-1950) este și azi un idol al baritonilor pentru modul în care interpreta rolurile din operele lui Verdi, Rigoletto rămânând  exemplar, păstrat doar pe discuri recital.

Giovanni Martinelli

Giovanni Martinelli

Giovanni Martinelli (1885-1969) a fost marele star (din toate punctele de vedere: și muzical, și monden, și artistic) al Met-ului în interbelic, e suficient să spun doar asta. Otello din deschiderea stagiunii 1939 la New York este, cel puțin pentru mine, înregistrarea care îmi place cel mai mult cu această operă.

Feodor Saliapin

Feodor Șaliapin

Feodor Șaliapin (1873-1938) este pentru bași ceea ce reprezintă Maria Callas pentru soprane. Evident, fără Boris Godunov n-ar fi fost posibil și, chiar dacă Șaliapin n-a apucat practic epoca înregistrării electrice, s-au păstrat porțiuni întregi din spectacolele sale, de nedescris.

Ezio Pinza

Ezio Pinza

Lui Ezio Pinza (1892-1957) exact acest rol al lui Boris Godunov i-a lipsit din repertoriul de la Metropolitan pentru a fi urcat pentru eternitate pe un soclu indestructibil. Cu toate acestea, a fost un bas imens și, chiar dacă în Don Giovanni vom ceda mereu seducției lui Cesare Siepi, totuși La ci darem la mano al lui Pinza rămâne inegalabil. Vibrația aceea din vocea lui…

Enrico Caruso

Enrico Caruso

Nu putea lipsi Enrico Caruso (1873-1921), fără de care fascinația pentru vocea de tenor înregistrată pe disc ar mai fi întârziat mulți ani. Discurile sale sunt foarte vechi și cer un efort de imaginație auditivă pentru a completa în minte frecvențele care s-au pierdut la înregistrarea acustică, dar, odată depășit momentul, se produce întâlnirea cu o voce fascinantă. Pagliacci ar fi fost alegerea logică pentru partitura de pe timbru, dar poate că La Juive ne mai aduce în minte și un mare compozitor care a dispărut din repertoriile operelor după război, Meyerbeer…

Birgit Nilsson

Birgit Nilsson

În fine, Birgit Nilsson (1918-2005) e cea mai importantă urmașă a lui Kristin Flagstad în muzica lui Wagner. O Brünnhilde ideală, dar Turandot a făcut-o celebră și în rândul publicului care preferă opera italiană, de la care a rămas un disc de studio, uimitor, cu superbul Calaf al lui Franco Corelli…

Galerie foto:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3,541 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Facebook

%d blogeri au apreciat asta: