Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Mozart în mijlocul furtunii


într-o joi, 7 aprilie 2016, la Opera Națională București
W. A. Mozart: Così fan tutte
Spectacol realizat în co-producție cu Opera Garsington, Marea Britanie
Orchestra și corul Operei Naționale București
Dirijor: Adrian Morar; Maestru de cor: Daniel Jinga
Regia: John Fulljames; Scenografia: Dick Bird; Coregrafia: Tim Claydon; Lighting designer: Bruno Poet; Asistent de regie: Paula Gherghe
Simona Neagu – Fiordiligi; Dorabella – Maria Jinga; Andrei Lazăr – Ferrando; Daniel Filipescu – Guglielmo; Florina Ilie – Despina; Vicențiu Țăranu – Alfonso
Monica Petrică, Răducu Milea – soliști balet

În plină criză managerială, ONB a programat două seri consecutive cu muzica lui Mozart. Voi reveni, desigur, asupra subiectului legat de schimbările de conducere de la Opera Națională, dar până la deznodământul acestei săptămâni nebune nu mai e mult.

12768221_1021725771204360_1222815996600945463_o

Joi a fost al treilea spectacol din seria Così fan tutte, o serie începută acum mai bine de o lună de zile. Îmi mențin comentariile despre producția lui John Fulljames, iar diferența față de modul în care obișnuiam să-l tratăm pe Mozart din punct de vedere teatral s-a văzut și mai clar în condițiile în care a doua zi, vineri, s-a reluat Don Giovanni. Destul de repede acest Così a intrat în rutină, în sensul bun al cuvântului. Simona Neagu și Maria Jinga au fost iarăși foarte bine potrivite vocal și cred că vor deveni punctul de atracție al acestei montări. Andrei Lazăr, deși a anunțat înainte de spectacol că nu este în forma cea mai bună, a cântat practic la fel de bine ca la premieră. Dar la fel de prost în aceleași locuri în care a eșuat în primele seri, când nu era suferind. De data asta mi-a atras atenția mai mult Daniel Filipescu, un excelent Guglielmo, mai ales după travesti (din punct de vedere dramatic), constant și convingător. Restul distribuției a arătat coerent, odată ce s-a eliberat de emoțiile debutului. Adrian Morar a condus ponderat orchestra și corul ONB, deși poate că și pentru că a fost a treia oară când văd acest spectacol am avut senzația că lipsește nervul.

într-o vineri, 8 aprilie 2016, la Opera Națională București
W. A. Mozart: Don Giovanni
Regia: Anda Tăbăcaru-Hogea; Scenografia, efecte video: Anca Albani; Coregrafia: Mălina Andrei
Dirijor: Vlad Conta; Maestru de cor: Stelian Olariu
Davide Damiani (Don Giovanni), Cătălin Țoropoc (Leporello), Crina Zancu (Donna Elvira), Rodica Vica (Donna Anna), Liviu Iftene (Don Ottavio), Antoaneta Bucur (Zerlina), Florin Simionca (Masetto), Marius Boloș (Il Commendatore)
Soliști balet: Adrian Ionescu (Alter Ego); Trei femei: Diana Gal, Adina Manda, Monica Iamandi

A doua zi, vineri, s-a reluat Don Giovanni cu o distribuție foarte atrăgătoare, astfel încât am încercat să ignor producția detestabilă. Din păcate, n-am reușit, ba chiar am descoperit noi resurse de malițiozitate în a o comenta. Într-o vreme, Anda Tăbăcaru Hogea era ubicuă în teatrele de operă românești, aproape că-și putea adăuga și un supranume precum Zeffirella. Acest Don Giovanni, inaugurat acum câțiva ani pentru a fi calul de bătaie al debutanților  absolvenți de Conservator, arată foarte rău. Un regizor cu ștate vechi căzut în capcana de a demonstra că poate fi foarte tânăr în concepție a ajuns să pună în practică niște idei foarte nefericite: scaune și obiecte de recuzită cu trimiteri evidente spre indecență (picioare desfăcute de femeie, coregrafie erotică), un Don care-și schimbă cămașa tot timpul, cântând la bustul gol prea mult, scenografii țuguiate spre cer, ochiul acela care pare o bilă de demolări etc. Toate acestea devin la un moment dat incomprehensibile și chiar iritante, provocând aceeași senzație de amuzament forțat și de repulsie pe care o poți avea când vezi un bătrân decrepit dansând într-un club de noapte: oare are un atac cerebral, sau Parkinson-ul lui a avansat atât de mult?

Davide Damiani s-a reîntors la un rol pe care nu l-a mai cântat de 12 ani. A fost un Don matur și sarcastic, aroganța i-a venit natural. Vocal a fost solid și cu o dicție perfectă, doza de lirism a fost redusă la limită, ceea ce a restabilit ambiguitatea personajului. O arie a șampaniei de mare clasă. O surpriză foarte plăcută a fost Cătălin Țoropoc (Leporello), revenit (sau evoluat) la o formă vocală foarte promițătoare, în care timbrul său atât de frumos n-a fost umbrit de problemele tehnice de altă dată. În plus, un detaliu care mi-a plăcut foarte tare: a renunțat la maimuțăreala serviabilă pe care o impunea regia în trecut și astfel a fost cu adevărat alter ego-ul lui Don Giovanni în scena în care cei doi își schimbă hainele între ei. Rodica Vică a fost o fulminantă Donna Anna, folosind tehnici vocale din zona baroc într-un rol de bravură, un deliciu. Am așteptat-o cu mult interes și pe Crina Zancu, pe care nu o mai văzusem de multă vreme. Donna Elvira ei a fost însă destul de cuminte (ceea ce nu e rău, noua tendință de a fi văzută ca o nevrotică nu e unica soluție), dar și rutinieră, însă nimic nu poate șterge un timbru foarte frumos și o egalitate de registre indiscutabilă. Păcat de dicție, care uneori a fost neglijată. Singura decepție a fost Liviu Iftene, aproximativ, inconstant, mascând prin falsetto dificultățile din acute, în total a arătat ca un ursuleț nesigur pe el. Zerlina și Masetto au fost ceea ce trebuie. Și, bineînțeles, deja o obișnuință plăcută, un Comandor (Marius Boloș) impozant vocal, dar adăugând  foarte inteligent tragismul personajului peste solemnitatea lui. Vlad Conta a dirijat totul cu siguranță, decalajele din trecut au dispărut și muzica lui Mozart a fost repusă în drepturi.

E interesant și amuzant: avem acum o trilogie Mozart/Da Ponte în care Nozze e clasică și prăfuită, Don Giovanni e kitsch, iar Così e colorată și vie. O oportunitate de a le  reînnoi pe primele două?

4 comments on “Mozart în mijlocul furtunii

  1. Groucho
    Aprilie 11, 2016

    Judecand dupa vanzarile de bilete, Nozze e clar favoritul publicului, in ciuda productiei deplorabile si a distributiilor in general mediocre.

    Don G are seri mai bune sau mai proaste, in functie de ce invitat mai apare prin distributie.

    In schimb Cosi, singura productie la care nu ti-e rusine sa inviti pe cineva, se pare ca a fost un pariu riscant, in conditiile in care la doar a treia reprezentatie mai mult de jumatate din bilete au ramas nevandute.

    Apreciază

    • despredemnitate
      Aprilie 11, 2016

      Mulțumesc pentru comentariul foarte pertinent.
      Nu cunosc situația vânzărilor de bilete de la ONB, dar dacă e într-adevăr cea pe care o susțineți, atunci îmi confirmă teoria.
      Cosi fan tutte este cea mai puțin populară operă din trilogia Mozart/da Ponte, așadar numărul mai mic de spectatori este explicabil (mai ales într-o joi, cu o distribuție locală etc.)
      Don Giovanni ar trebui să fie cea mai populară, dar pentru că producția este horror lumea vine numai metru muzică
      Nozze folosește o producție clasică, chiar dacă de muzeu, ceea ce ar putea explica numărul mai mare de spectatori în dauna lui Don Giovanni.

      Apreciază

  2. Ioana Gheorghiev
    Aprilie 15, 2016

    Mie Rodica Vică nu mi-a plăcut. Din punctul de vedere al interpretptiu vocale, mi s-a părut forțată, timorată de rol și de greutatea ariilor, și în contrast cu restul vocilor din distribuție, prin timbrul rece, metalic. În ce privește interpretarea dramatică, a fost stângace, a făcut rolul schematic, bidimensional. Aveam alte așteptări, după ce am văzut-o în concert și interpretând mai de mult o operă barocă la ONB (apropo de rampa de lansare a absolvenților și masteranzilor). În rest, sunt total în asentimentul dumneavostră. Cel mai mult mi-a plăcut dl.Țoropoc și apoi Don. Și Zerlina mi-a plăcut. Regia este puerilă, iar decorurile oribile, așa că mai mult de jumătate din spectacol l-am audiat cu ochii închiși (de la balcon, locul meu preferat, de loggionista). Totuși, se cuvine să spun că muzica, orice i-ar face interpreții și restul, este mai presus de toți și de toate și nimic nu-mi poate răpi din bucuria pe care o am ascultând operă. Cu regia am eu ce am. Și astfel am prilejul să adaug câteva cuvinte și despre noua producție Cosi: prea cuminte, după gustul meu, ca să nu zic anostă, nici tradițiinală, nici modernă; pe scurt, nu m-a impresionat și abia mi-o amintesc. A, da, Despina mi-a plăcut mult și ca rol și ca interpretare (Cristina Eremia), cu toate micile alunecări de voce.

    Apreciază

  3. sorin
    Aprilie 26, 2016

    1. Lui Morar ii lipseste nervul constant. Nu ti s-a parut. De aceea si productia pare mai plicticoasa decat e de fapt.
    2. La Don Giovanni as avea cateva amendamente. D. Damiani nu mai e chiar o prospatura, iar vocea sa, rulata prin partituri de gen Oedipe, nu mai are supletea de odinioara, totusi se simte inteligenta cantului si experienta pe diverse scene, care-i permit sa construiasca un personaj solid (la el Don e mai mult un barbat in plina criza a varstei mijlocii care-si cauta tineretea pierduta) si coerent. Aria sampaniei a fost foarte sigura dar si sigur-fusharita, nu a cantat chiar toate notele scrise acolo. Subscriu la Catalin Toropoc, se ved un progres continuu si o maturizare constanta, atat in plan vocal cat si in cel scenic. Rodica Vica a incercat sa dea o voce mai mare decat are de fapt, motiv pentru care a fortat destul de mult si a ajuns la limita stridentei, dar a construit un personaj credibil – aici ea e cea isterica, nu Elvira. Si vorbind de Elvira, mie personal, desi imi place ca voce si, uneori, ca prezenta, Crina Zancu mi se pare inadecvata in rol. Vocea ei e foarte frumoasa, dar e mai sus pozitionata decat partitura unui rol atribuit deseori mezzo-sopranelor si care cere un registru mediu mai bogat si unul grav bine structurat, pe care ea nu le are. Scenic, mi s-a parut cam „depasita de evenimente”, nu a adus acel patos care apare puternic si in muzica, nici ambiguitatea sentimentelor („Qual contrasto d’affetti in cor mi nasce”). Iftene a cantat intr-o traditie ottocentista, in care trecerea in acut se facea spre falset, azi abandonata in general, dar, poate paradoxal, mult mai adecavata stilului de cant al epocii in care a fost scrisa opera. Din acest motiv m-a deranjat mai putin (imi displacea mai mult daca se chinuia sa impinga acutele). A avut si o respiratie remarcabila, cu fraze lungi sustinute fara efort ( e prima data cand aud live cadenza centrala din „O mio tesoro” cantata intr-o singura respiratie, chiar daca nu impecabil); in schimb are probleme cu virtuozitatea, cadenzele rapide nefiind deloc un punct forte. Excelenta mi s-a parut Zerlina Antoanetei Bucur, cu un instinct scenic rar intalnit, mai ales la ONB, si o prestatie vocala practic fara cusur. Nici Simionca nu a fost rau in Masetto, e un rol care nu pune probleme deosebite, desi are unele mici chichite pe care nu le-a rezolvat. Pe Bolos l-au salvat microfoanele, desi in ultima vreme il vad in progres vocal, inca are multe, foarte multe probleme de emisie. Iar spectacolul, in ciuda tuturor eforturilor lui Vlad Conta, de care se pare ca n-a tinut nimeni cont [sic!!!], a iesit chiar bine, destul de fluid si coerent, singurul decalaj mai important fiind, neasteptat, in scena cimitirului; desigur, suflatorii si-au dat iar in petec de nenumarate ori. Macar de data asta nu m-am plictisit, ca la Nozze cu putin timp inainte.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3,541 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Facebook

%d blogeri au apreciat asta: