Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Leo Hussain: Visul meu este un concert cu prima jumătate „Oedipus rex”, de Stravinski, și, în a doua jumătate, actul IV din „Œdipe”, de Enescu


Pe dirijorul Leo Hussain l-am întâlnit la Londra, cu o zi înaintea primului spectacol cu Œdipe din seria celor șase care se va termina pe 8 iunie. Era prima dată când ne întâlneam, celălalt interviu pe care mi l-a acordat fusese telefonic, anul trecut, când dirija la Glyndebourne. Discuția a avut loc în cabina lui de la Royal Opera House și așa am ajuns pentru prima dată și în spatele scenei acestui extraordinar teartu de operă și de balet. A fost primul contact cu acest spectacol, pentru că undeva în spațiul tehnic de lângă scena propriu zisă am văzut de aproape o parte din decorul cu alură de iconostas al acestei producții. Mai erau aproape 24 de ore…

Oedipe set

Alexandru Pătrașcu: Așadar, cred că acesta este al treilea Œdipe pe care îl dirijați…

Leo Hussain: Da, așa este! Cred că sunt singurul dirijor din lume capabil să îl dirijeze de trei ori. (râsete)

A.P.: La Bruxelles, apoi la București, iar acum la The Royal Opera House of Covent Garden. Cum sunt, prin comparație, cele trei orchestre? Cum este această experiență?

L.H.: Cred că o să întorc întrebarea și o să mă gândesc cum sunt eu, prin comparație, în aceste trei contexte. Pentru că unul dintre lucrurile care mi s-au lămurit în timpul repetițiilor de aici este că Œdipe e o compoziție specială: oricât de mult ai lucra la ea, oricât de convins ai fi că ai învățat-o, în realitate este o lucrare cu care trebuie să trăiești pentru a o înțelege cu adevărat. Și nu vreau să spun că nu sunt mândru de ceea ce am făcut la Bruxelles, dar, întorcându-mă acum la ea, cinci ani mai târziu, am sentimentul că aici lucrez într-un mod total diferit. Prin urmare, ca să fiu onest, mai degrabă m-aș compara pe mine însumi decât să compar orchestrele.

Leo Hussain 2

A.P.: E o problemă și cu partitura pentru Œdipe, care nu este editată și tipărită cum trebuie. Din câte știu, este vorba despre partitura dirijorului, nu și despre partiturile pentru instrumente. 

L.H.: E vorba și despre instrumente.

A.P.: Și despre instrumente? 

L.H.: Partitura pentru voce, cea pentru pian, este tipărită, dar nu și restul.

A.P.: Cum?? Iar orchestra de aici, de la Covent Garden, cântă după un manuscris? 

L.H.: Da, iar eu dirijez tot după un manuscris. Din câte știu eu, singura partitură pentru orchestră care există este o fotocopie după o fotocopie a partiturii utilizate de producătorul CD-ului din anii ’90. Deci, nu doar că e fotocopiată de sute de ori, dar mai are și tot felul de adnotări gri, mari, de genul „nu utiliza dubla 78 pentru această măsură”… Adică e aproape ilizibilă. Este o temă pe care o ridic mereu în discuțiile mele cu bibliotecarii și cu editorii. Teama mea este că, dacă nu va exista o ediție corectă, această lucrare nu își va găsi niciodată locul în repertoriu pentru că, trebuie să știți asta, dacă partiturile ar fi fost tipărite corespunzător, am fi putut renunța la două repetiții complete cu orchestra. Iar două repetiții cu orchestra înseamnă mulți bani.

Și dacă ne gândim la drepturile pe care le plătim editorilor ca să cântăm opera, suma este uriașă și cred că, la un moment dat, chiar trebuie evaluat dacă este acceptabil, dacă este realist să lucrăm după astfel de partituri. Este nevoie acută de o ediție corectă. Și chiar m-am gândit dacă nu ar trebui să mă apuc eu de lucru la această ediție, dacă am timp. Și poate că o să am timp, pentru că eu cred că e o activitate care o să-mi facă plăcere. Pentru că este o compoziție care prezintă multe provocări la nivelul partiturii și trebuie să iei multe decizii cu privire la lucruri care sunt în mod clar greșeli, lucruri care ar putea fi greșeli și lucruri care în mod evident nu sunt greșeli, dar sună de parcă ar fi. (râsete)

Uluitoarele armonii ale lui Enescu, cu note ușor greșite… E plină opera de ele. Deci cred că ar fi o provocare bună pentru mine. Dar încă nu am avut timp.

A.P.: Dar, știți, în România, George Enescu este subiect de mândrie națională, avem un muzeu Enescu, avem o mulțime de muzicologi care studiază Enescu, deci ar exista posibilitatea de a crea o echipă internațională care să lucreze la editarea acestei partituri. 

L.H.: Așa ar trebui să se întâmple lucrurile. Cred că problema este că, în acest moment, trebuie să trecem prin editorii francezi.

A.P.: Salabert.

L.H.: Salabert sau Durand?

A.P.: Salabert. Dar e o rușine, este absolut jenant. Cheltuim atâția bani cu Festivalul George Enescu, al cărui obiectiv este să facă muzica lui Enescu cunoscută în lume, prin invitarea orchestrelor aici, să îi cânte muzica, apoi să iubească această muzică și să o programeze în propriile lor stagiuni. Nu știu cât de mult se întâmplă asta. Sigur, Jurowski a dirijat Simfonia nr. 3, Peter Ruzicka a înregistrat Simfoniile 4 și 5. Apoi, eforturile făcute de dumneavoastră. Producția de la La Monnaie a fost, probabil, independentă de eforturile făcute de români pentru promovarea muzicii lui Enescu în lume. Eu cred că, pe undeva, Enescu ajunge să fie mai cunoscut în secolul XXI decât în secolul XX, când opera lui nu era cântată în Europa de vest, cu excepția spectacolului de la Paris, unde a și murit compozitorul, și a celui de la Bruxelles. Plus câteva eforturi românești, de promovare a muzicii lui prin concerte. În 2002 a fost un Œdipe în concert aici, la Edinburgh Festival, dirijat de Cristian Mandeal. 

L.H.: Corect, pentru că mi-a spus cineva că a fost acolo și a văzut partitura tipărită. Nu știam cine a dirijat, dar se pare că a fost Mandeal. Atunci, probabil că el are o partitură editată și tipărită pentru Œdipe, pentru că cineva mi-a spus că a văzut o astfel de partitură. Probabil că el o are. Trebuie să aflu!

A.P.: Partitura tipărită este în mod clar un mister. Dar un mister care trebuie rezolvat. Un adevărat roman polițist.

L.H.: Exact! Și poate că Mandeal este cheia pentru rezolvarea misterului.

A.P.: Și cum a reacționat orchestra la acest aspect ciudat, al repetițiilor cu un manuscris?

L.H.: Să știți că sunt foarte flexibili, pentru că sunt obișnuiți să citească manuscrise, cântând multă muzică contemporană și muzică de balet. Nu poți niciodată să fii 100% sigur, dar eu am simțit că, după ce au descifrat-o, ca să zic așa, le-a făcut o reală plăcere să o cânte. Și cred că e o partitură cu surprize, pentru că aici muzica lui Enescu nu este foarte cunoscută, așa că există tendința de a gândi „a, o operă de secol XX, cu o temă epică, nu se cântă niciodată, trebuie să fie intimidantă și dificilă din punct de vedere muzical”. Și cred că atunci când și-au dat seama că, în realitate, această operă cuprinde totul, de la post-dramatismul lui Strauss până la Berg, s-au simțit ca un copil care primește o jucărie nouă de Crăciun și s-au distrat. Repetițiile au fost foarte, foarte plăcute.

A.P.: Asta e extraordinar. Iar anul trecut ei au avut experiența cu Król Roger, de Szymanowski.

L.H.: Exact!

A.P.: Ceea ce le-a deschis gustul pentru muzica contemporană din estul Europei. Iar acum, cântă Œdipe. Păcat că nu se transmite în stagiunea HD. 

L.H.: Da, păcat. Și păcat că nu o filmează pentru DVD, pentru că nu există nici o înregistrare cu această operă, iar DVD-urile sunt azi o modalitate bună de promovare.

krol roger2

Król Roger – Szymanowski @ ROH

A.P.: Va fi o transmisiune radio, pe 4 iunie, dar nu știu dacă va fi preluată de vreun post de radio din România. (Între timp Radio România Muzical a anunțat preluarea trasmisiunii radio de pe 4 iunie, n.n.)

L.H.: Cred că va fi preluată, pentru că am făcut săptămâna trecută un interviu cu cineva din România, care mi-a spus că îl vor transmite în pauza transmisiunii.

A.P.: O veste foarte bună! De fapt, încă nu fusese confirmată această transmisiune. Este ceva de neratat, practic este singura operă românească despre care se știe în lume… 

L.H.: Poate că încă nu este confirmată transmisiunea. (râsete) Dar, oricum, au un interviu.

A.P.: La un moment dat erau niște zvonuri că se va scoate un DVD cu producția de la Bruxelles.  

L.H.: Nu știu, nu am auzit nimic despre asta, dar e posibil. Egoist vorbind, ar fi mai bine să se facă un DVD cu producția de aici, pentru că eu cred că acum e mult mai bine dirijată. În Bruxelles a fost acum cinci ani! (râsete)

A.P.: Cum e distribuția? Absolut fantastică!

L.H.: Este extraordinară, pur și simplu incredibilă! Este unul dintre motivele pentru care am fost atât de mulțumit că pot dirija această operă aici. Pentru că este genul de Operă care poate aduna o distribuție conform nevoilor. Nu sunt multe Opere în lume care să îl poată distribui pe Sir John Tomlinson într-un rol de zece minute. Este o afirmație valabilă pentru toate rolurile. Iar Johan Reuter este uimitor, este un animal, e atât de puternic. Observ în fiecare zi cât e de inteligent, cât de bine pregătit este din punct de vedere muzical, cât de deștept și cât de puternic este în tot ceea ce face. Este impresionant și să îl vezi cum joacă rolul.

OEDIPE by Georges Enesco; Royal Opera House; Covent Garden; London, UK; 20 May 2016; John Tomlinson as Tirésias; Leo Hussain - Conductor; Àlex Ollé - Director; Valentina Carrasco - Associate Director; Alfons Flores - Set designer; Lluc Castells - Costume designer; Peter van Praet - Lighting designer; Photo: © ROH Photographer: CLIVE BARDA

Sir John Tomlinson – Tirésias (Photo: © ROH Photographer: CLIVE BARDA)

A.P.: A propos de inteligență, am citit de curând un interviu cu el, dat unui blog, în care compara Œdipe cu Simon Boccanegra, aceeași călătorie a personajului, schimbarea vârstelor… A spus o mulțime de lucruri inteligente în acel interviu, de-abia aștept să îl văd mâine. Și îi aveți și pe Sarah Connolly, Stefan Kocan, Sir Tomlinson, este o distribuție de vis. 

L.H.: Este, într-adevăr, o distribuție de vis. Și a fost interesant să văd cum a reacționat fiecare dintre ei la muzică. Pentru că, evident, aceste personaje mai mici, care apar în maxim două scene, nu știu toată opera. Au făcut pregătiri și au o idee, dar își cunosc foarte bine propriile scene și, într-un fel, descoperă întreaga lucrare pe măsură ce se derulează. Este un proces interesant.

A.P.: Una dintre cele mai intense scene este cea a Sfinxului, o aștept cu nerăbdare. De asemenea, Antigona are o partitură importantă la final. La fel și Thésée… Deci, aveți emoții pentru mâine?

L.H.: Da, am emoții. Simt că am o responsabilitate mare cu privire la această lucrare, pentru că am sentimente foarte puternice față de ea, este o operă pe care o iubesc și pe care vreau să o prezint în cel mai bun mod posibil, să le-o fac cunoscută oamenilor. Și, de asemenea, simt o presiune. Nu a mai fost montată niciodată în Marea Britanie, aceasta este, probabil, cea mai importantă Operă din lume, este debutul meu aici, la Royal Opera, mâine este o zi foarte importantă pentru mine.

A.P.: Și eu sper ca această operă să aibă mare succes aici. Am văzut că biletele s-au vândut destul de bine. Pentru premieră, ieri se vânduseră deja 94% dintre bilete. Și cred că până mâine va fi sold-out. (Între timp, toate cele șase spectacolele din seria Œdipe sunt sold-out, n.n.)

L.H.: Asta e foarte bine.

A.P.: Am observat că biletele sunt mai ieftine, dar mi se pare corect așa. Nu e Bellini sau Donizetti, nu e Lucia di Lammermoor.

L.H.: După părerea mea, acesta este un alt lucru pe care îl fac foarte bine aici, la Royal Opera House: echilibrarea stagiunii prin astfel de aranjamente. Tocmai au avut 11 spectacole cu Lucia di Lammermoor, urmează 6 spectacole cu Œdipe, sunt foarte atenți la stabilirea prețurilor la bilete. M-am gândit de curând la problema managementului Operelor și unul dintre lucrurile care mă impresionează aici este modul în care ROH funcționează ca o afacere de succes. Acesta fiind motivul pentru care funcționează foarte bine și din punct de vedere artistic. Este un aspect foarte important, pentru că, evident, un lucru depinde de celălalt, dar eu nu simt că cele două interferă. Am sentimentul că ROH merge bine și ca business și ca artă, fără ca cele două aspecte să se amestece. Este un lucru extraordinar și înseamnă că fiecare este liber să își facă meseria.

A.P.: Dacă ar fi să facem o paranteză, în România, la Opera Națională din București, directorul acum suspendat a încercat să importe multe practici și experiențe de aici, de la Royal Opera House, și oricum, opere britanice. Nu neapărat producțiile de la ROH, dar au făcut Così fan tutte, montat de John Fulljames la Garsington, l-au adus pe Graham Vick, însă latura naționalistă a lucrurilor este încă foarte puternică în România: „nu ne plac străinii”, „avem baletul nostru”. Deci toate acestea nu au avut succesul pe care ar fi trebuit să îl aibă, deși toți fanii de operă din România admiră necondiționat toate înregistrările pe DVD și transmisiunile HD de la Royal Opera House. A fost o paranteză, nu are legătură neapărat cu interviul, dar am ținut să o spun…

Cred că în 2013, s-a cântat Œdipe la București, în cadrul Festivalului Enescu, dirijat de Adrian Morar, producția Andei Tăbăcaru-Hogea, cea pe care ați dirijat-o și dumneavoastră. Și John Allison, de la „Opera Magazine”, a scris o cronică, în care spunea că sunt zvonuri despre un Œdipe la The Royal Opera House, în 2016. Poate că încă nu era confirmat totul, poate era încă la nivel de zvon, dar pe dvs când v-au abordat pentru acest proiect?

L.H.: Bună întrebare! Chiar la asta mă gândeam acum. Cred că în acel moment era deja confirmată producția. Pe mine m-au căutat prin 2012-2013, cam așa ceva. În mod clar cu mult timp în urmă. Și aștept de multă vreme și cu multă nerăbdare acest moment.

A.P.: Deci, ați fost contactat prin agentul dvs. Și, evident, ați răspuns afirmativ: „Unde semnez?” (râsete)

L.H.: Nu mi s-a părut o decizie dificilă să răspund afirmativ.

A.P.: Dar e un termen foarte lung, trei ani, nu? Planificările nu se fac, de obicei, cu doi ani înainte? 

L.H.: Nu știu, depinde de Operă. Aici, de pildă, planificarea se face pentru următorii patru ani, sigur, cu câteva „găuri”, dar marile premiere sunt în mod sigur programate cu mult timp înainte.

A.P.: Ați stabilit toată distribuția simultan? Sau pe roluri, unul câte unul?

L.H.: În ultimii ani, am discutat mult despre distribuție. Și pentru că nu este o lucrare cunoscută, oamenii nu știu cum să facă distribuția. Și au fost foarte, foarte atenți la acest detaliu. Am vorbit mult despre cine ar fi potrivit pentru un rol sau altul. Un lucru era sigur: urma să fie o distribuție extraordinară. Și cred că forma finală a fost decisă acum vreo doi ani.

A.P.: Iar rolul Œdipe este foarte lung.

L.H.: Sigur, iar artistul are nevoie de timp ca să îl învețe.

A.P.: Am făcut un interviu cu Davide Damiani, o persoană foarte plăcută și un bariton deosebit, un Œdipe foarte bun, mă emoționează modul lui de a face acest rol. Mi-a spus că este un rol pentru o viață. Nu se așteaptă să cânte acest rol foarte des, dar vrea să îl cânte cât timp poate, cât timp va dura cariera lui. Și mi-a spus că rolul este dificil pentru că este lung, nu pentru că are și părți joase, și părți foarte înalte. 

L.H.: Dar mai e ceva: este scris în așa fel încât este un rol care merge la extreme. Dar sunt convins că Enescu știa ce făcea. Dacă vă gândiți la adevăratele extreme ale rolului, ce să zic, toată tesitura joasă este prezentă în dialogurile cu Créon, când ai impresia că mârâie la el. Iar tesitura înaltă apare în situațiile foarte emoționale. Enescu știa foarte bine ce făcea, nu cred că este un rol pentru care să ai nevoie de un solist cu voce perfectă, egală, de la cel mai jos mi și până la cel mai de sus sol al ambitusului de bariton. Nu este un rol supra-omenesc. Oricine îl poate cânta și, desigur, este un rol extrem de lung, dar…   Acesta este un alt lucru care m-a uimit la Johan: modul în care lucrează pentru a răspunde provocărilor rolului. Este uimitor, o să vedeți mâine. (râsete)

OEDIPE by Georges Enesco; Royal Opera House; Covent Garden; London, UK; 20 May 2016; Johan Reuter as Oedipe; Leo Hussain - Conductor; Àlex Ollé - Director; Valentina Carrasco - Associate Director; Alfons Flores - Set designer; Lluc Castells - Costume designer; Peter van Praet - Lighting designer; Photo: © ROH Photographer: CLIVE BARDA

Johan Reuter – Œdipe (Photo: © ROH Photographer: CLIVE BARDA)

A.P.: Vorbiți despre această muzică și cu alți dirijori, cu Antonio Pappano, de pildă? 

L.H.: Nu, încă nu m-am întâlnit cu Tony. Dar vorbesc cu colegii mei. Știu că Simon Rattle este mare fan. I-am spus că o să dirijez Œdipe aici și s-a bucurat „Excelent! Trebuie să vin să văd repetițiile, sau chiar să vin la un spectacol!” Rattle mi-a spus că iubește de multă vreme această operă, pentru că, în anii ’90, Lawrence Foster încerca să îl convingă să o dirijeze, deci cred că a ascultat-o încă de atunci. Și eu încercam să îl conving să programăm actul IV în concert. Cred că actul IV din Œdipe ar putea fi un concert minunat. Și visul meu este să fac în prima jumătate Oedipus rex, de Stravinski, și, în a doua jumătate, actul IV din Œdipe. Doar că este ridicol de scump și deocamdată nu a fost nimeni de acord să îl facă. Dar eu continui să încerc.

A.P.: Când ați fost la București, ar fi trebuit să dirijați producția cea nouă, a Valentinei Carrasco, doar că nu a fost gata în timp util…

L.H.: Cred că planificaseră o producție nouă, făcută de altcineva, dar acel plan a picat și atunci au decis să joace tot vechea producție. După care au hotărât să prezinte o producție nouă pentru Conferința Opera Europa și acela a fost momentul în care au rugat-o pe Valentina, pe ultima sută de metri, să facă o producție. A fost un noroc, pentru că ea știa lucrarea, făcuse montarea aceasta. Nu cred că primul plan a fost să prezinte aceeași producție pentru că, atunci când m-au rugat pe mine să o dirijez, încă erau în discuții pentru o montare nouă.

A.P.: În primăvara lui 2015, directorul Răzvan Ioan Dincă a afirmat că Opera va avea o producție nouă în toamnă, lăsând impresia că aceasta va fi prezentată în cadrul Festivalului. Nu a pronunțat nici un nume, apoi ați apărut dvs în plan, deci eu m-am gândit că vom avea o producție nouă. Dar nu a fost, iar când Valentina Carrasco a făcut-o pentru Conferința Opera Europa, m-am gândit că dvs și cu ea urma să lucrați împreună la această nouă producție.  

L.H.: Nu, lucrurile au stat altfel. Și am fost foarte dezamăgit. Nu pentru că am dirijat producția veche, ci pentru că, unul dintre motivele pentru care dorisem să vin la București era șansa de a lucra cum trebuie la această operă, cu repetiții ca la carte, cu timp pentru producția nouă. Îmi planificasem să stau mult acolo, pentru că doream să fiu prezent în tot acest lung interval, cât aveau loc repetițiile.

A.P.: Și tot atunci ați dirijat Wozzeck, care a fost nemaipomenit!

L.H.: Exact,  erau cam în același timp. O altă capodoperă. Deci, da, am fost puțin dezamăgit că nu am avut o producție nouă și mai e ceva… Atmosfera dintr-o Operă este foarte diferită atunci când reiei un spectacol pe care l-ai făcut de multe ori. Poți aranja totul într-o zi, nu faci ceva nou și creativ. Este o experiență foarte diferită.

A.P.: Sunt foarte curios să văd, mâine, asemănările și deosebirile dintre producția Valentinei de la București și producția de aici. În mod clar există similarități, de-abia aștept să le descopăr.

L.H.: Sunt și multe diferențe, am vorbit cu ea săptămâna trecută pe tema asta și mi-a spus că sunt lucruri diferite. Dar eu nu am văzut-o pe cea din București…

A.P.: Eu am văzut-o de două sau trei ori. Este foarte frumoasă. Nu îmi pot imagina Sfinxul sub formă de avion Stuka, dar o să vedem… (râsete)

OEDIPE by Georges Enesco; Royal Opera House; Covent Garden; London, UK; 20 May 2016; Johan Reuter as Oedipe; Marie-Nicole Lemieux as Sphinx; Leo Hussain - Conductor; Àlex Ollé - Director; Valentina Carrasco - Associate Director; Alfons Flores - Set designer; Lluc Castells - Costume designer; Peter van Praet - Lighting designer; Photo: © ROH Photographer: CLIVE BARDA

ŒDIPE by George Enescu (Photo: © ROH Photographer: CLIVE BARDA)

L.H.: Davide îmi spunea că vor să joace montarea de la București în Ungaria, sau cam așa ceva?

A.P.: Da, la începutul lui iunie, la Festivalul de Operă de la Miskolc. Și, când George Calin încă era la ONB, plănuisem să merg și eu cu ei, să văd spectacolul, să măsor reacția publicului. Pentru că Œdipe mă tulbură foarte tare, ca spectator, mitul este foarte putenirc, chiar dacă este vorba despre crimă, incest, paricid, numai orori. Dar muzica și întregul context al operei nu sunt chiar un film de groază. 

L.H.: Multă lume s-a plâns că Fleg și Enescu au schimbat finalul textului lui Sofocle, făcându-l mai puțin dramatic. Eu nu sunt deloc de acord cu această afirmație, ci cred că ceea ce au făcut ei este să recunoască faptul că, dacă vrei o seară ca asta, de dimensiuni epice, indiferent de poveste, nu îți dorești ca oamenii să iasă din Operă deprimați. Pot fi mișcați, afectați, pot fi în orice fel, dar trebuie să existe o recompensă la final. Este vorba de principiile de bază ale dramaturgiei. Și am spus  deja asta cuiva, acum două zile: miracolul tocmai aici este, în faptul că treci prin toată oroarea asta, exact cum ați spus, și totuși finalul este atât de înălțător și atât de pozitiv, chiar și la nivel muzical, încât nu simți că ai văzut o tragedie. Seamănă puțin cu Tristan din acest punct de vedere. Finalul te duce în altă dimensiune.

A.P.: Iar Œdipe este creat ca un personaj foarte uman, nu ca un supra-om. Nu este supra-dimensionat.

L.H.: Este un lucru pe care acestă producție îl face foarte bine: creează un Œdipe foarte uman și foarte relevant pentru noi toți.

A.P.: Cam acestea erau întrebările pe care le aveam pentru dvs. Vă urez mult succes mâine și sper ca această producție să impresioneze publicul britanic. Mulțumesc foarte, foarte mult!

L.H.: Cu mare plăcere!

3 comments on “Leo Hussain: Visul meu este un concert cu prima jumătate „Oedipus rex”, de Stravinski, și, în a doua jumătate, actul IV din „Œdipe”, de Enescu

  1. despredemnitate
    Iunie 2, 2016

    Reblogged this on Je suis Enesco.

    Apreciază

  2. Pingback: Œdipe și eșecul ONB | Despre Opera

  3. Pingback: 700 de cuvinte despre decorarea lui Kasper Holten | Despre Opera

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Information

This entry was posted on Iunie 2, 2016 by in Interviu, Muzica, Nou și interesant, Premieră, Spectacole and tagged , , , , , .

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3,540 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Facebook

%d blogeri au apreciat asta: