Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Văduva veselă, dar plicticoasă, de la ONB


Într-o joi, 1 Septembrie, la Opera Națională București
Franz Lehár: Văduva veselă
Regia: Andrei Șerban
Adaptare originală de Daniela Dima și Andrei Șerban, cu dialoguri inspirate din scrierile lui Radu Paraschivescu și Andrei Pleșu
Scenografia: Anka Lupeș, coregrafia: Andrea Gavriliu
Ana Maria Donose – Hanna Glavary;  Tiberiu Simu – Danilo; Valentin Vasiliu – Ambasadorul Zetta; Marta Sandu – Valencienne; Andrei Fermeșanu – Camille de Jolidon; Claudiu Bleonț – Njegus; Gabriela Daha – Zizi; Tatiana Purcaru – Violeta; Robert Buzilă – Cascada; Ovidiu Manolache – St. Brioche; Vasile Filimon – Bairamovici; Tudor Florența – Kromski; Ștefan Linu, Robert Buzilă – Agenți
Baletul Operei Naționale Române Iași
Corul și Orchestra Operei Naționale Române Iași.
Dirijori: Vlad Conta, Ciprian Teodorașcu

Un lucru e sigur: scandalul de la ONB, schimbările de management (dar și schimbările operate de noul management) și revenirea după două decenii a regizorului Andrei Șerban la Operă au creat hype-ul potrivit pentru epuizarea biletelor premierei Văduvei vesele. Contează mai puțin, în acest moment, cât de urât e afișul spectacolului, cât de neinspirate au fost textele de promovare și chiar confuzia privind apartenența producției, prezentată inițial ca o colaborare între ONB și ONRI, dar care va rămâne în proprietatea Iașiului, în condițiile în care cele mai importante resurse artistice tot de acolo vin (cor, orchestră, corp de balet, o parte dintre soliști). Important este mai degrabă faptul că întregul spectacol a fost acaparat de personalitatea lui Andrei Șerban.

Opereta este un gen muzical care poate fi abordat și ca o satiră socială. Din această perspectivă, translatarea acțiunii în prezent n-ar trebui să surprindă pe nimeni, ba chiar este o soluție mai la îndemână decât în cazul multor opere. Cu atât mai mult cu cât se practică și adaptarea textului în limba țării în care se prezintă. Iar Văduva veselă nu face excepție. Andrei Șerban a anunțat nici mai mult nici mai puțin decât o adevărată revoluție în istoria artelor spectacolului din România, prin transpunerea poveștii în actualitatea românească, arătând cu degetul spre toate nereușitele naționale,  subiectul principal fiind șovinismul local.

De la aceste declarații de intenție și până la realizare a fost însă un drum foarte lung. Dacă, acum un secol, adaptarea operetei lui Lehàr pentru publicul britanic se ferea de aluziile politice evidente, schimbând numele țării balcanice din Pontevedro în Marsovia, pentru a nu zgândări orgoliile diplomaților din Muntenegru, la București s-au păstrat aceste modificări cu scopul de a fixa și mai clar țara de origine a personajelor. Pontevedro e acum Moldrosovia, iar numele regelui devine Nichita Ug, cu trimitere la fostul primar al Iașiului, Gheorghe Nichita (cel care folosea instituțiile statului pentru a-și ține sub observație amanta). De aici rezultă o întreagă intrigă secundară, în care baronul Zeta se folosește de agenții de pază și protecție ai ambasadei pentru a-și monitoriza soția (devenind dintr-un soi de Don Bartolo, personajul plin de făină din Bărbierul din Sevilla, un fel de Scarpia ridicol și șocant de truculent).

Dialogurile au fost intens și abundent modificate, ajungând să dilate durata întregii premiere la peste patru ore (cu tot cu pauze, e adevărat; există și opere de Wagner mai scurte de-atât). Departe de a fi revelatoare, replicile subliniau la nesfârșit diverse motivații ale personajelor. Dincolo de  redundanțe, dialogurile personajelor au fost deseori niște poante răsuflate (un exemplu: „Noi muncim, nu gândim”), uneori alunecând periculos în vulgar: „Vino, mă simt uscată (pauză semnificativă)… în gât!” – rostește la un moment soția unui diplomat moldrosovian către amantul ei francez. Previzibil, citările din Radu Paraschivescu vizau vechile clișee ale  comentatorilor de fotbal (între timp, limbajul acestora s-a mai schimbat), în timp ce preluările din opera jurnalistică a lui Andrei Pleșu nu păreau deloc ușor de recunoscut. În esență, tot ceea ce se arunca verbal dinspre scenă spre public însuma o mare parte, dacă nu chiar toate temele mizantropice ale exilului românesc: România ca țară a faptului divers, futilitatea politică, îndobitocirea populației, național comunismul prezervat în democrație, impostura  ș.a.m.d., toate întemeiate, fără îndoială, dar ușor desuete și alcătuind un potpuriu dramatic care ajungea să plictisească prin repetiție. Dacă adăugăm peste toate acestea și o mișcare de scenă în care toate personajele interacționau mai mult cu publicul decât între ele, avem și o definiție vizuală a stilului bulevardier, în care spectatorilor li se pretinde complicitatea, regizorul făcându-le insistent cu ochiul. Dacă în teatru procedeul este ceva mai prezent, dar nu prea încurajat ca bună practică, în schimb, în muzică, asta înseamnă prost gust.

14067735_10153836103706297_4031298594892294666_o

Decorurile realizate de Anka Lupeș au fost ingenioase și arătau mai bine în realitate decât în fotografiile de la repetiții. În esență, ele constau în trei paralelipipeduri dispuse într-o stea cu trei brațe așezate pe turnantă și învelite în diverse materiale, de la un act la altul (ambasada Moldrosoviei la Paris, reședința Hannei Glavary, Clubul Chez Maxim). În mod particular, scenografia actului al doilea semăna mult cu reședința familiei Ford imaginată de Graham Vick pentru Falstaff-ul bucureștean din 2015 (vilă, piscină și alte construcții de lux). Dar ce diferență în tratarea temei superficialității elitei de nouveaux riches! Dacă acum un an societatea de consum ironizată făcea pe mulți spectatori să se recunoască scandalizați în contextul social de pe scenă, actul doi de aseară a fost dominat de vulgar (în special în ceea ce privește grotescul coregrafiei, abuzând facil de pretextul unui pool party în costume de baie).

O alegere greu de înțeles a fost folosirea amplificării electrice. Principala rațiune a folosirii microfoanelor în musicalurile de tip Broadway este că vocile actorilor cântăreți nu proiectează sunetele folosind tehnica de canto clasic. În plus, tradiția musicalului impune reluarea unui spectacol chiar și de sute de ori într-o stagiune, ceea ce ar avea un efect dezastruos pentru vocile care ar fi nevoite să cânte seară de seară fără lavaliere. Nu era cazul deloc la acest spectacol, în care soliștii erau cântăreți de operă, cântând într-o sală de operă. Efectul microfoanelor a fost dezastruos, din punct de vedere muzical, timbrul artiștilor pierzând toate armonicile secundare, care fac deliciul amatorilor de operă, dar cauzând și un dezechilibru sonor între fosă și scenă, din care mica orchestră a ONRI a părut și mai anemică, iar direcția lui Vlad Conta și mai rutinieră, deși trebuie să remarc faptul că au lipsit greșelile tehnice atât de specifice falangei ONB. În acest context, Viljia Lied, marea arie a Hannei Glawary din actul doi, a fost cea mai mare reușită muzicală a serii, tocmai pentru că amplificarea a fost mult diminuată (sau poate căzuse cu totul), punând în evidență frumosul timbru al Anei Donose (abătând atenția și de la vibrato-ul neortodox de care uzează soprana). Tiberiu Simu a început dezinvolt, dar pe măsură ce trecea timpul a devenit tot mai țeapăn și în postură și în modul de a cânta. Andrei Fermeșanu a fost și el dezavantajat de amplificare, vocea a sunat metalic într-un mod nenatural, abia în aria pavilionului putând fi admirat la adevărata sa valoare, tot datorită unui nou reglaj tehnic. Tehnologia aplicată invaziv în acest spectacol face ca un comentariu muzical să fie nu doar dificil de făcut, dar și inutil. Toată lumea a avut de suferit. Rămân momentele de artă teatrală, în care s-a văzut diferența dintre un actor autentic (Claudiu Bleonț) și un artist liric (Valentin Vasiliu bâlbâind până și puținele replici pe care le avea la dispoziție, chiar dacă aceste defecte erau mascate de construcția grosieră a personajului).

Așa cum obișnuiește, regizorul a scris un text prezent și în programul de sală, în care-și expunea defensiv viziunea, printre altele Graham Vick fiind luat la rost pentru adaptarea dialogurilor în limba română din recenta producție pentru Fidelio, prezentată la București. În seara aceasta, am avut parte de un adevărat turn Babel, în care s-a cântat și s-a vorbit și în germană, și în franceză și în engleză, pe lângă un adevărat ghiveci lingvistic rom-englez în partea de dialoguri). Dacă a existat o rațiune pentru această abordare, deloc evidentă, efectul asupra dicției a fost devastator: schimbând mereu idiomul, cântăreții ajungeau rareori să pronunțe ceva inteligibil.

Finalul este un paradox. Publicul s-a dezmorțit destul de greu, în primul act a râs foarte puțin, dar, fiind tras cu insistență de mânecă, după patru ore a început să aplaude ritmat French cancanul, astfel încât s-a putut bifa iluzia unui succes. Unul facil, iar demersul lui Andrei Șerban de a arăta o oglindă a societății românești și-a ratat obiectivul. Nimeni nu s-a simțit vizat de nici o ironie, oricât de mușcătoare se pretindea. Atunci, unde e satira, în condițiile unei producții moderne? Simplu: a fost îngropată de momentele de teatru de estradă.

Andrei Șerban rămâne un mare regizor, în ciuda acestei producții. Din nefericire, dramaturgul Andrei Șerban s-a dovedit a fi de mică anvergură, în ciuda tuturor intențiilor anunțate.

17 comments on “Văduva veselă, dar plicticoasă, de la ONB

  1. Pingback: Văduva veselă, dar plicticoasă, de la Opera Naţională Bucureşti - Radio ClassicOne

  2. GELU IORDACHE
    Septembrie 2, 2016

    Mereu se crede un ,,neanteles de publicul romanesc idiot”! Asa a fost si la TNB cu ,,trilogia greaca” un mare esec pentru publicul elevat –si decent–din BUCURESTi!! RAMAI pe ,,marile scene ale lumii”draga SERBANE ,lasa-ne in ,,prostia si decenta ”noastra !!

    Apreciază

    • despredemnitate
      Septembrie 2, 2016

      Nu sunt de acord. Toți regizorii au și eșecuri. În cazul lui Andrei Șerban, Trilogia antică nu este deloc un eșec.

      Apreciat de 1 persoană

      • cataliny
        Septembrie 2, 2016

        asa este,am vazut si eu TRILOGIA ANTICA si mi-a placut foarte mult desi eram adolescent atunci .Nu stiu ce intelege domnul GELU IORDACHE prin public elevat,probabil acel public care agreeaza strict formula clasica a punerilor in scena.Am vazut sute de spectacole de teatru „pe viu” plus alte cateva zeci inregistrate ,inca din copilarie ,si pot spune ca TRILOGIA ANTICA m-a impresionat
        .

        Apreciază

  3. Corina Dumitrescu
    Septembrie 2, 2016

    Este cea mai buna dintre asa-zisele modernizari ale operelor marilor clasici, puse in scena la Opera Nationala Bucuresti. Este spumoasa, savuroasa si am ras foarte mult. M-a fascinat aceasta Vaduva Vesela a lui Andrei Serban.

    Apreciază

  4. Ada Moroianu
    Septembrie 4, 2016

    Despre spectacolul din 3 septembrie. Pentru o abordare care se vrea satirica la adresa-printre altele- vulgaritatii presei, mi s-au parut nepermis de multe aluziile groase, poantele care jucau pe linia sexului. Prea multa agitatie inutila ( si timp de spectacol) pentru a scoate in evidenta o serie de aspecte bine cunoscute ale vietii sociale si politice romanesti, pe care le putem identifica din experienta cu usurinta. O serie de ‘soparle’ introduse in text mi se pare ca nu-si mai au locul in vremurile noastre: nimic din cele satirizate nu se schimba prin intermediul scenei, ci prin intermediul justitiei mai degraba. Noi, romanii, le stim deja. Pe altii probabil ca nu-i intereseaza. Acel galimatias de patru limbi deseori in acelasi tablou este derutant si nu mi se pare convingator din punct de vedere dramatic. Cat despre scena finala a ninsorii, metafora e atat de transparenta si oarecum fortata. Conditiile in care a asistat publicul la un spectacol de aproape patru ore sunt departe de a fi ideale: noi am avut locuri la parter, asa ca ne-a fost ceva mai confortabil. insa cei de mai sus erau fizic fierti. Din pacate si actorii erau afectati de caldura-se vedea cu ochiul liber.
    Stand in randul trei am putut auzi vocile ‘in priza directa’, iar mentiunile noastre merg catre Donose si Sandu, Linu si Savin. Per total, partea de opereta mi s-a parut mai reusita decat partea de satira sociala.

    Apreciat de 2 persoane

  5. Delia
    Septembrie 5, 2016

    Imi pare rau ca nu am citit articolul dvs. inainte de a merge la spectacol. Nume sonore si lipsa biletelor cu loc mi s-au parut suficiente motive pentru a-l vedea chiar stand in picioare.
    Din pacate m-am inselat, calitatea lasa mult de dorit si nici nu cred ca vulgarul poate fi criticat prin vulgaritate. Am rezistat cu greu pana la prima pauza, apoi am plecat.
    Il admir mult pe dl. Andrei Serban dar trebuie sa admit nu am vazut nici o lucrare a sa atat de slaba. Inteleg ca urmeaza si alte puneri in scena ale domniei sale la ONB dar voi spune pas.

    Apreciat de 2 persoane

    • despredemnitate
      Septembrie 5, 2016

      Dacă se respectă programul anunțat prin interviuri, și anume că prin Ianuarie ar urma să vedem la București „Indiile galante” iar la finalul stagiunii „Italianca în Alger”, atunci vă îndemn să treceți peste impresia de acum și să mergeți să le vedeți pentru că sunt foarte bune.

      Apreciază

  6. Raluca
    Septembrie 6, 2016

    Am mers la spectacol foarte entuziasmata, nu citisem nimic in avans despre el, insa imi place foarte multe sa merg la opera si am zis ca e o buna ocazie sa petrec cateva ore intr-o seara de sambata, intr-o companie placuta. Mare mi-a fost insa mirarea cand am fost lovita de atata vulgaritate, prost-gust, replici ieftine si umor de slaba calitate. Era precum o emisiune de can-can de la tv, pusa insa pe scena la opera. Nu am fost niciodata mai dezamagita de vreun spectacol decat acum. Ceea ce se dorea avangardism a fost kitsch fara doar si poate. Am plecat dupa a 2-a pauza, am tot sperat ca spectacolul se va salva prin ceva, dar nu a fost cazul. Am refuzat sa mai platesc si taxiul doar pentru a venea finalul acestei reprezentatii deplorabile.

    Apreciat de 1 persoană

  7. Anda
    Septembrie 6, 2016

    Mare dezamagire.Cu ce drept se „masacreaza” o capodopera?? Oare a fi un regizor valoros inseamna sa terfelesti valori reale? Pacat de cei nevinovati care, au
    servit „mitocanisme” pe tava, intr-o bataie de joc la adresa romanilor. Oare domnul regizor doar atat credit da neamului romanesc?

    Apreciat de 1 persoană

  8. Carmen Stoianov
    Septembrie 7, 2016

    Eeeehhheiii, d’le Patrascu !!! Sub aceste auspicii am putea redeschide discutia despre Lucia de la Iasi, in masura in care apreciati capodoperele genului si aveti si experienta necesara (s-o fi ascultat/vazut in macar 10 interpretari valabile).
    Imixtiune in perfectiune!
    In privinta aprecierii vocilor si a tehnicii subiectilor, 90% din cei implicati direct, solisti, coristi de opera, profesori de specialitate,etc. nu cunosc dedesubturile meseriei. De ce ar emite opinii, dorit pertinente, cineva …….?????

    Apreciază

    • despredemnitate
      Septembrie 11, 2016

      Părerea mea despre punerea în scenă a Luciei di Lammermoor realizată de Andrei Șerban rămâne neschimbată. Este o viziune excepțională.
      Nu e nici o discuție de redeschis aici.

      Apreciază

  9. Pingback: Stagiunea lirică: Opera din România | Despre Opera

  10. Pingback: Casa de cultură „Andrei Șerban” prezintă… | Despre Opera

  11. alex P.M.
    Decembrie 3, 2016

    Regret ca nu am citit aceasta opinie inainte de a merge sa il vad pe 1 decembrie. Am plecat la a doua pauza si observ prin comentarii ca nu am fost singurul. Nu credeam ca voi asista la un asemenea spectacol pe scena Operei Nationale. De tinut minte pentru mine sa nu mai cred laudele aduse gratuit in presa.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3,541 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Facebook

%d blogeri au apreciat asta: