Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Emoția #19: Elixirul dragostei de Iași


31 ianuarie 2014, era într-o vineri, la Opera Națională Iași
GAETANO DONIZETTI: L’elisir d’amore
Cu: Lăcrămioara Maria Hrubaru-Roată (Adina), Andrei Fermeșanu (Nemorino), Jean Kristof Bouton (Belcore), Daniel Mateianu (Dulcamara), Angelica Mecu Solomon (Gianetta)
Corul și Orchestra Operei Naționale Iași, dirijor: Cristian Oroșanu
Regia: Anca Tăbăcaru Hogea; Scenografia: Rodica Arghir

Reinventarea Operei Naționale Iași continuă. O serie întreagă de tineri soliști, promovați din cor, au început să crească, iar entuziasmul și tinerețea lor fac săli pline. Dar vocile lor proaspete nu sunt singurul argument pentru un adevărat fenomen care se petrece la Iași. În primul rând este vorba de atitudinea întregii companii de operă față de această artă, pe cât de frumoasă, pe atât de subtilă și chiar elitistă. Teatrul Național este absolut superb, arată de parcă ar fi fost construit ieri, atât de bine încât Opera de Stat din Viena pare puțin murdară pe lângă această clădire extraordinară. Apoi, acești tineri sunt susținuți necondiționat de un manager care a făcut din Operă un loc în care spectatorii vin cu sufletul la gură să vadă cum va fi de data asta? Cum să fie? O nouă premieră. Una mai specială ca alta. De la Andrei Șerban (nici acum nu contenesc să mă minunez de curajul, dar mai ales de succesul unei opere baroce, Les Indes galantes, care a dat startul acestei adevărate revoluții) și până la prima dintre premierele anului 2014. Pe lângă o producție nouă, economică (același cadru pentru toate scenele operei), dar foarte simpatică, am avut parte și de patru debuturi, titularii rolurilor principale masculine fiind pregătiți de Vasile Moldoveanu, artistul român cu cea mai importantă carieră internațională, în anii ’70 – ’80.

Scenografia rustică a furnizat un cadru viu colorat, care s-a dovedit a fi și foarte telegenic. Pentru că la Iași au început să devină o obișnuință și transmisiunile video ale spectacolelor. Deocamdată, ele sunt doar sub formă de streaming pe Internet și gratuite, dar cine știe, poate că într-o zi vor începe să fie preluate și de vreo televiziune culturală. Nu de alta, dar comparativ cu ceea ce se întâmplă la Iași, Opera Națională București pare să fi rămas foarte mult în urmă, ba mai mult, bizareriile de acolo (ex. tenorul Sune Blah-blah-blah din La traviata cu Elena Moșuc, sau discursul rătăcit al orchestrei) fac improbabilă vreo transmisiune live, fie ea și una la radio. Revenind la producția acestei premiere a Elixirului,  semnată de Anca Tăbăcaru Hogea cu o scenografie de Rodica Arghir, singurul comentariu pe care mi-l permit este că mi-ar fi plăcut ca baloții de paie, care apar răsfirați pe jos în partea a doua, să fi fost unii reali, în locul unor cutii colorate. Cred că efectul vizual ar fi fost nu doar mai autentic, dar și mai simpatic. Costumele au fost impecabile, punând în evidență siluetele unor artiști tineri, mereu în mișcare, mereu cu zâmbetul pe buze.

Cum s-a cântat? Absolut delicios. Orchestra a fost impecabilă, fără a deborda de inspirație, Cristian Oroșanu a dirijat profesionist o partitură în care sincronizarea era esențială. Corul de la Iași deja a început să cânte cu speranța că poate și alți membri vor face pasul către o carieră solistică, astfel încât entuziasmul a predominat, dar cu folos, toată atmosfera operei fiind plină de viață. Distribuția a fost foarte omogenă, fără discordanțe și scoțând în evidență o mare promisiune: Andrei Fermeșanu, tenor, Nemorino. Dar până la a vorbi mai multe despre el, voi aminti în primul rând de Lăcrămioara Hrubaru-Roată, care este deja o soprană experimentată a trupei de la Iași. O voce foarte simpatică, de soprană lirică lejeră, subretă, mi-a amintit în multe locuri de Ileana Cotrubaș, nu numai în ceea ce privește calitățile vocale, dar și în acel on ne sait quoi al unei atitudini dramatice sincere și naturale. Apoi, desigur, Jean Kristof Bouton, acest canadian apărut de niciunde tocmai în capitala Moldovei, care a făcut un Belcore excelent: plin de el, dar șarmant, viril și atrăgător, cu o voce sigură și plin de intenții bune, din punct de vedere vocal, duse până la capăt. Daniel Mateianu a fost și el foarte bine, cu toate că vârsta nu-l avantaja în rolul lui Dulcamara (cine l-ar putea uita pe Sesto Bruscantini la Met, cântând la 61 de ani absolut strălucitor?), dar ce contează, atâta vreme cât nu doar că s-a încadrat perfect în joc, dar a și livrat câteva fraze foarte frumoase. Și Gianetta mi-a plăcut, cu Angelica Mecu Solomon într-un rol mic, dar suficient pentru a fi remarcată. Cât despre Nemorino…

Andrei Fermeșanu, Jean Krisof Bouton - (c) Cristian Popescu

Andrei Fermeșanu, Jean Kristof Bouton – (c) Cristian Popescu

Îmi aduc aminte că la începutul spectacolului cu Les Indes galantes, publicul era invitat în sală de vocea lui Andrei Șerban, care amintea de tradiția teatrului din Iași, evocându-l, ca argument pentru întoarcerea în timp pe care o provoacă o operă barocă, pe Miluță Gheorghiu. Un actor care s-a confundat cu rolul Coanei Chirița, stârnind nostalgiile dramofililor români până în ziua de astăzi. Nu întâmplător aduc și eu acest argument al marii tradiții, pentru că Andrei Fermeșanu a reușit acelși lucru cu vocea sa: să ne transporte în timp, în vremurile de demult ale frumuseții timbrului, ale intrepretării sentimentale, așa cum se întâmpla la începutul secolului trecut cu Tito Schipa sau cu Cesare Valetti. Nu încerc să-i fac un compliment tânărului tenor, comparându-l cu cei mai mari artiști lirici italieni, deși o asemena comparație nu ar fi nelalocul ei. Îmi aduc aminte de acest solist de 28 de ani, cum era acum doi ani în Indiile: un timbru frumos, dar o voce cu puține culori, la momentul debutului, o promisiune, cum n-au fost puține în România. Între timp, a evoluat imens și a căpătat calități noi. E vorba însă de nostalgia și de dulceața care au învăluit tot timpul intonația sa, scoase la suprafață de cineva care a văzut aceste atribute zăcând ascunse, aproape cu pudoare copilărească, în vocea sa. Este meritul lui Vasile Moldoveanu că a avut ochi acolo unde noi nu ajungem cu privirea, sau mai exact cu auzul, în ceea ce îi place tenorului român de la Met să denumească în vocea de operă drept un univers de senzațiiUna furtiva lagrima… a fost cântată cu o candoare și cu o simplitate care au ținut publicul cu respirația oprită. Un dans pe sârmă, fără plasă de siguranță, radiind ceea ce obișnuim să numim, despuiat de sensuri, drept belcanto. O noțiune plină de conținut vineri: cânt frumos. Toată esența acestei arii, care îmbină tristețea dar și naivitatea inevitabil puțin ridicolă a bietului Nemorino, victima unui efect de placebo care stă la baza întregii povești din operă, a fost prezentă în cele câteva minute la un nivel pe care nu-l anticipam, nu-l speram, dar care m-a vrăjit, m-a capturat și m-a umplut de emoția unei imense satisfacții de meloman. O emoție dublată de chemearea la rampă a tenorului Vasile Moldoveanu, la sfârșit, o altă întoarcere în timp, a fost din nou pe scenă, salutând publicul, de data aceasta ca profesor al unor puști care nu pot decât să reușească alături de el.

În pauză, în foaierul teatrului s-a lansat ediția electronică a volumului Vasile Moldoveanu – Un tenor român pe patru continente un moment cu încărcătură personală, când doar autoarea Ioana Diaconescu a reușit să-și ascundă emoțiile spre deosebire de  protagonistul acestei recuperări artistice, tenorul a cărui inimă a rămas la Iași, sau de mine. Povestea continuă însă, pentru că peste câteva luni va fi La bohème o premieră supervizată vocal tot de Vasile Moldoveanu.

Întregul spectacol este înregistrat pe YouTube și poate fi văzut. Sigur, filmul reduce din farmecul unei nopți, dar poate că explicațiile de mai sus vă vor completa, măcar în parte, ceea ce se transmite dincolo de ecranul de calculator.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3,540 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Facebook

%d blogeri au apreciat asta: