Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Apocalipsa după Christian Badea


Prima parte a acestui articol o găsiți aici, pe „celălalt blog”: Nu cred în Dumnezeu și îmi pare foarte rău pentru asta

Am fost tentat să cred că, pentru o săptămână, e suficient să vezi deschiderea stagiunii de la Teatro alla Scala și m-am decis târziu și cu greu să merg la Ateneu pentru concertul Filarmonicii „George Enescu” dirijat de Christian Badea. Un concert la Ateneu, în decembrie, chiar și fără zăpadă, are ceva special, e un fel de a te refugia concret din fața frigului într-un loc în care te poți încălzi și la minte, nu numai la trup.

Îmi amintesc de o poveste magică a lui Neagu Djuvara. Întors de pe front, în timpul unei ierni pline de ninsoare, într-un București ușor frivol, fără nici o cunoștință concretă a războiului, el ajunge la Ateneu, la un concert dirijat de George Enescu. Și acolo, în atmosfera caldă a sălii, ghemuit în primul rând, sub vraja muzicii, în mijlocul unui public care ignora tragediile de la câteva sute de kilometri distanță, având în fața ochilor reprezentările terestre ale iadului concret, de pe front, și ale raiului spiritual al muzicii, emoțiile îl copleșesc, iar el încearcă inutil să-și ascundă lacrimile de privirile celor din jur.

Temerile au părut să se adeverească după prima parte a programului. A fost o lucrare recentă a lui Cornel Țăranu, „Saramandji” – după „Don Giovanni” am înghițit destul de greu o compoziție contemporană, nu chiar inaccesibilă, dar căreia nu i-am gustat exotismul anunțat. Mi s-a părut, singura consolare, mai interesantă decât unele compoziții de-ale lui Enescu. Iar orchestra a fost în regulă, compactă și riguroasă pe niște serii de sunete și ritmuri destul de „mitraliate”.

Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră de Prokofiev a mers încă și mai bine. Alon Goldstein a cântat bine, corect, fără emfază, lăsând să se vadă modernitatea și influențele americane ale lui Gershwin din partea a doua. Nu m-a scos din amorțeală nici bisul pianistului, un preludiu de Chopin.

Christian Badea

După pauză, totul s-a schimbat destul de radical. A fost Simfonia Nr. 5, Op. 47 de Dmitri Șostakovici, o lucrare cu o întreagă poveste în spate (De aceea zic să citiți și prima parte a articolului). Este considerată drept debutul „cu dreptul” în perioada realism socialismului compozitorului sovietic.

Cele două teme ale primei părți, marcate de ambiguitate, au sunat foarte bine, m-au făcut atent, curios cum va decurge simfonia în continuare. Corzile au avut un rol important. O să mă repet, nu vreau să evit să spun că filarmonica a crescut mult în bine după perioada tristă și prea lungă a directoratului lui Mandeal. Sarcasmul valsului din partea a doua a bătut înspre grotesc, grotescul ideologiei mai degrabă decât autoironia declarată de Șostakovici. Solo-ul de vioară a fost memorabil.

Partea a treia a fost de-a dreptul copleșitoare. Frisonul uriaș pe care l-a declanșat vibrato-ul corzilor a fost extraordinar. Coralul suflătorilor reluând tema liturgică a slujbei ortodoxe rusești a accentuat foarte mult senzația de nesfârșită durere. Dezolarea contemplării unei pustietăți lipsite de orice urmă viață a părut că transcende sunetul instrumentelor. Dacă tragicul din Requiem-ul lui Mozart poate friza ridicolul atunci când este transpus la scara întregii umanități, aici tocmai aceasta este ideea. De imensitate a regretelor celor mai profunde. Nu găsesc acum nici un echivalent al vreunei compoziții atât de deprimante.

Ceea ce ar fi trebuit să reprezinte marșul triumfal al comunismului din partea finală, într-un contrast victorios față de Largo-ul părții a treia, a devenit sub bagheta și prin meritul lui Christian Badea o apocalipsă. Pentru că în 1937, cu multă vreme înainte de instaurarea „democrației populare” în România, pentru cetățeanul sovietic, la fel ca și pentru Șostakovici, sfârșitul lumii numai așa putea să arate. Ca un triumf. Sau poate tocmai acest triumf al lui Stalin nu putea să fie asociat cu nimic altceva decât cu sfârșitul lumii. Nu există cei patru cavaleri ai Apocalipsei, există doar o colosală statuie a proletarului urcată pe vârful turnului Babel. Sunetele percuției de la început m-au adus în pragul senzației de vomă. Finalul bubuitor în care percuția și alămurile (excelente pe toată durata concertului) au dat asaltul final m-a lăsat fără speranțe. Pentru că după concert, ascultând diverse înregistrări, cu Gergiev, Kondrașin sau Mravinsky (cel care a dirijat și premiera absolută a simfoniei), am realizat că dl. Christian Badea a avut o viziune foarte întunecată  în ceea ce privește ultima parte, feroce subliniind o anumită sălbăticie a ritmurilor, aș putea spune chiar o anumită barbarie, marșul triumfător a sunat ca un galop al unor hoarde de năvălitori…

Mi-a plăcut. Foarte mult. Deși e greu de afirmat că ți-a plăcut ceva care te-a întristat. A fost aceeași stare ca după vizionarea unor filme ca „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” sau „Das Leben des Anderen”. Din nou aplauze pentru Filarmonica George Enescu. Bravo!

8 comments on “Apocalipsa după Christian Badea

  1. operatiunispeciale
    Decembrie 11, 2011

    Șostakovici…imi place, este un compozitor genial in felul lui…Iar geniilor li se iarta toate pacatele lumesti…

    Apreciază

  2. Nicoleta Dascalu
    Decembrie 12, 2011

    A fost o seară remarcabilă, aveți dreptate! Nu cunoșteam Simfonia a Va a lui Șostakovici și am venit cumva temătoare, mai mult din admirație pentru Christian Badea. La final eram aproape la fel de emoționată ca la Simfonia I a lui Mahler, de acum aproape o lună, ascultată tot la Ateneu și tot cu Maestrul Badea. Articolul dvs vine să completeze foarte bine această emoție și să creeze un context Simfoniei a Va. Mai scrieți!🙂

    Apreciază

  3. Nicoleta Dascalu
    Ianuarie 23, 2012

    Pentru programul celor interesați, la Ateneu:
    Vineri, 30 Martie 2012, 19:00 – 21:00
    Sala mare
    Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”
    Dirijor
    CHRISTIAN BADEA
    Solist
    REMUS AZOIŢEI
    Program
    Piotr Ilici Ceaikovski
    Concertul pentru vioară şi orchestră
    Simfonia nr. 6, „Patetica”

    Apreciază

  4. Pingback: George Enescu Philharmonic – Blog » Apocalipsa după Christian Badea

  5. Nicholas
    Februarie 21, 2012

    În această seară, putem asculta la Radio România Muzical concertul Orchestrei Simfonice din Londra la Barbican Hall, cu Valeri Gherghiev la pupitru și, interesant, aproape același program: Piotr Ilici Ceaikovski – Uvertura-fantezie „Romeo şi Julieta”; Serghei Prokofiev – Concertul nr. 3 op. 26 în Do major pentru pian şi orchestră (cu Denis Matsuev) ; Dmitri Şostakovici – Simfonia a V-a op. 47 în re minor. Matsuev a cîntat cu forță și măiestrie!

    Apreciază

  6. Pingback: Tuba și Totalitarismul | Despre Opera

  7. Pingback: Djuvara | Despre Opera

  8. Pingback: Top(uri) 5 de la Enescu 2015 (extazuri, deziluzii, boicoturi) | Despre Opera

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Information

This entry was posted on Decembrie 11, 2011 by in Cronica, Muzica, Spectacole and tagged , , , , , , .

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3,542 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Facebook

%d blogeri au apreciat asta: