Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Marriner. Sir Neville Marriner


Vineri, 20 Septembrie 2013 la Ateneul Român
Sir E. Elgar – Introducere şi Allegro pentru orchestră de coarde op. 47
Sir E. Elgar – Concertul pentru violoncel şi orchestră în mi minor op. 85
Sir E. Elgar – Enigma Variations op. 36
Sir Neville Marriner (dir.), Academy of St Martin in the Fields, Antonio Meneses (violoncel)

Supradoza de muzică de vineri s-a încheiat cu concertul de la Ateneu al celei mai frumoase orchestre din lume, dirijat de fondatorul ei Sir Neville Marriner.

Eu cred că alegerea firească a primilor pași în descoperirea muzicii o faci ascultând muzica timpului tău. Mergi la operă sau în sălile de concerte și îi vezi pe cei care cântă azi muzica celor de ieri. Mergi la cinema să vezi transmisiunile de la Metropolitan Opera sau de la Royal Opera House și vezi starurile de operă din timpul în care trăiești. Asculți discurile care tocmai au ieșit pe piață, cu aceleași staruri (din păcate valabil mai degrabă pentru perioada de acum câteva decenii). Apoi abia vin descoperirile, marile descoperiri ale filosofilor baghetei, ale poeților pianului, ale zeilor operei: Furtwängler, Toscanini, Menuhin, Lipatti, Callas (întotdeauna Callas), Șaliapin, Siepi… Probabil că la fel ca mulți alții din generația mea, am descoperit muzica lui Mozart cu Neville Marriner și cu Academy of St. Martin-in-the Fields. Simfoniile lui Mozart (ah! a douăzeci și cincea!), Die Zauberflöte (cu Pamina lui Kiri, cu Tamino al lui Araiza!), dar cel mai comun și în același timp cel mai normal, cu muzica din filmul Amadeus, genialul film al lui Milos Forman, cu toate romanțările lui, cu toate minciunile lui (cărora n-am vrut să le aflăm niciodată partea adevărată), care i-au făcut celebri și pe Marriner dar și pe Mozart, ajuns definitiv în conștiința colectivă, ca un geniu al nostru, pe care-l știm, pe care credem că-l înțelegem, iar dacă nu, pe care-l iubim.

De văzut, l-am văzut pe Neville Marriner abia în 2005, tot la Festivalul Enescu, dirijând Pini di Roma, cu care ridica Orchestra Filarmonicii „George Enescu” mult dincolo de nivelul lor artistic obișnuit pe atunci. Iar pe St Martin cam tot pe atunci, când forfeit-ul lui Murray Perahia i-a făcut loc legendei lui Christian Zacharias în România, cu niște concerte pentru pian de-ale lui Mozart de neuitat. Dirijorul avea 81 de ani în 2005 (e născut în 1924, iar orchestra lui a înființat-o în 1959). Cum să nu-i revezi pe toți în 2013? Din păcate, doar pentru o seară, nu voi putea merge și la nopțile cu muzica lui Mendelssohn.

Aseară a fost Elgar. O orchestră și un dirijor britanic cântând muzica țării lor, mai mult ca sigur și muzica studiilor lor academice. Dar înainte de Edward Elgar, pentru că anii au trecut și experiența și-a făcut loc din ce în ce mai mult, înainte de Allegro-ul pentru corzi și de celebrul Concert pentru violoncel, a fost sunetul. Ca de fiecare dată, dar parcă mai mult decât în alte ori, am rămas mut de uimire în fața acestui sunet de orchestră, compact, vibrant și profund, tare în același timp, cu un unison inimaginabil de perfect, cel mai frumos din lume, și cred că doar Berliner Philharmoniker îmi lipsește din memoria auditivă live, pe ei nu i-am ascultat încă. Apoi, după această sonoritate uimitoare, privirea din lojă a lui Tiberiu Soare, avidă, a unui animal de pradă, devorând gestica bătrânului maestru cu ochi albaștri.

Neville Marriner

Neville Marriner

Allegro pentru orchestră de coarde a fost startul fulminant al concertului. Într-adevăr, toată puterea de seducție a celebrei falange s-a etalat prin toate partidele de corzi, cu o siguranță care a electrizat pe toată lumea. O vitalitate ieșită din comun, demonstrată și de Marriner, care părea la fel de viguros și precis în direcție, în ciuda oricăror prejudecăți. Un privilegiu – am avut ocazia să vedem din nou o trupă de războinici ai arcușurilor, o armată, cea mai pașnică din lume, defilând cu eleganță, dar și cu putere, prin muzica lui Elgar. Odată sfârșită această introducere spectaculoasă, era imposibil de anticipat cum va suna Concertul pentru violoncel.

Meneses, cu o alură de intelectual delicat, a urcat pe scenă, aproape în contrast cu sunetele ordonate care încă mai reverberau în sală. Prima mișcare a decurs sub semnul impecabilului până la primă cadență, când violoncelistul brazilian, după o ultimă privire spre Marriner, a strâns mai aproape de piept instrumentul său, apoi a închis ochii, înclinându-și capul peste coada lui, și deodată, ca în viziunea Tatianei Nikolaieva, fie și pentru o clipă, în intimitatea lui cu instrumentul iubirii sale, Antonio a devenit Mstislav. Iar partea a doua a continuat în aceeași notă de tandrețe, la care orchestra asista, ca un martor sobru, singurul punct de echilibru, singurul reper ritmic. Un reper continuat în ultima parte, o oglindă a începutului Concertului. Și un bis, aproape surprinzător și rar, Bach, simplu, temperând filosofic opulența de până atunci.

Variațiunile Enigma… dacă cineva ar putea povesti cum au fost cântate, îl invit să continue aceste impresii. Când s-au terminat, am terminat și cuvintele care le-ar putea descrie. Într-un sunet la fel de impresionant, la care au contribuit suflătorii adăugați între timp formidabilului de până atunci, într-o urgență sonoră, care nu lăsa loc nici unei tentative de a desluși enigma însăși a temei care a provocat atâtea dezbateri de când Elgar a compus această lucrare, totul a fost plin de allégresse, un divertisment, care trece cu mult dincolo de agreabil, ducând spectatorul în uimire, în admirația nedisimulată, incontrolabilă, pentru o realizare perfect rotundă. Un loc în care și Elgar și Mozart și romantismul dar și rigoarea clasică, zâmbetul dar și forma perfectă se întrevedeau la fiecare secundă.

Totul s-a terminat ca de obicei, parcă prea repede, fără bis, voi rămâne cu imaginea lui Marriner desfăcându-și papionul, fericit, în timp ce complicii lui își savurau reușita extraordinară. Știam deja că al doilea spectacol, cel al întâlnirii cu Mendelssohn, de a doua zi, îl voi rata. Dar am plecat de la Ateneu convins că îl voi mai întâlni pe Sir Neville Marriner, habar n-am când și unde, important este că acum știu sigur asta.

One comment on “Marriner. Sir Neville Marriner

  1. Pingback: Christian Badea prezintă FGE | Despre Opera

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3,541 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Facebook

%d blogeri au apreciat asta: