Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Some girls… and a Rolling Stone (III): Angela Gheorghiu – Autograph


După Zeani și Moșuc, am ajuns și la ultimul set de discuri apărut în 2015, cel al Angelei Gheorghiu. Un moment al bilanțului și pentru cea mai mare soprană româncă a ultimilor 25 de ani. De data aceasta vorbim de o adevărată carieră discografică, pe lângă care înregistrările de studio ale Virginiei Zeani par accidentale (dar cu atât mai prețioase), iar cele ale Elenei Moșuc niște rarități, în condițiile absenței unor integrale înregistrate în studio. Angela Gheorghiu este ultima mare soprană cu o discografie comparabilă cu a marilor staruri din anii ’50-’80 și asta în condițiile unui declin accentuat al industriei fonografice. Există două perioade majore ale acestei cariere: mai întâi la Decca (cu care Luciano Pavarotti sau Renata Tebaldi aveau contracte exclusive), apoi, din 1996, la EMI (casa de discuri a Mariei Callas sau a lui Dinu Lipatti). Între aceste două mari repere există „evadări” la fel de importante ale Angelei Gheorghiu la Deutsche Grammophon (cartierul general al lui Karajan) sau alte case de discuri mai mici (Larghetto sau MediaPro). În anul 2013, Warner a cumpărat EMI, a cărei arhivă este o comoară, o parte importantă a unui patrimoniu universal al muzicii. Astfel, setul Autograph editat de Warner include într-o proporție foarte mare înregistrările de la EMI ale Angelei Gheorghiu. În aceste condiții suntem privați de înregistrările atât de frumoase cu La traviata (doar Addio del passato), La bohème și L’elisir d’amore sau de recitalul de muzică sacră Mysterium, toate realizate în epoca Decca, înlocuite cu secvențe live captate ulterior. Un regret.

O seară cu Angela Gheorghiu

Primul disc se intitulează „Femmes fatales”, iar aceste femei fatale sunt: Carmen, Dalila și Manon. Selecțiunile din albumul cu opera Carmen de Bizet sunt o surpriză: discul din 2003 era cam tern, în ciuda unei distribuții excelente. Aici avem concentrate în 34 de minute practic toate secvențele în care apare Angela Gheorghiu și impresia este una foarte bună. Aceeași prospețime reiese și din jumătatea de oră extrasă din Manon de Massenet (2000), completată de cele două arii din Manon Lescaut de Puccini, dar cu beneficiul că interpretarea lasă să se vadă clar că este vorba de două viziuni muzicale diferite ale aceluiași personaj literar. Roberto Alagna, excelent în repertoriul francez, sclipește și el în multe locuri ale acestor selecțiuni și asta stârnește inevitabil nostalgia după un cuplu vocal care a făcut epocă vreme de mai mult de un deceniu. În fine, senzualitatea din aria Dalilei este indiscutabilă. Setul Autograph începe foarte, foarte bine.

Angela Autograph CD Cover

Al doilea disc, „Puccini Heroines”, continuă pe aceeași idee a extragerii întregului rol feminin din integralele operelor Tosca (25 de minute din coloana sonoră a frumosului film al lui Benoît Jacquot din 2001) și Madama Butterfly (47 minute, de pe albumul din 2009), completate de cele două arii ale lui Liù din Turandot (la care se adaugă și aria lui Turandot de pe CD-ul cu numărul 6, „Verismo”). În momentul în care o voce lirică (bazată pe frumusețea intrinsecă a timbrului) se avântă în repertoriul spinto (unde claritatea și forța domină în momentele muzicale dramatice), urmează explozia, iar spectatorii înnebunesc. În cazul Angelei Gheorghiu, acest moment era așteptat în 2001, când a înregistrat Tosca. După La traviata, La bohème, dar mai ales după L’elisir d’amore, în care timbrul său plin, catifelat și întunecat, dublat de un vibrato ca o palpitație romantică, făcuse minuni, era evident că această voce poate produce revelații în roluri mai dramatice. A rezultat o Floria Tosca puternică, dar fără să-și fi pierdut nimic din feminitate. Cât despre Cio-Cio-San, acest balans între vulnerabilitatea primului act și disperarea din scena sinuciderii s-a menținut la fel de impresionant, chiar dacă exotismul extrem oriental pare să se fi pierdut pe drum uneori. Decupajul secvențelor de pe acest disc e puțin ciudat (de exemplu, Gran ventura se termină brusc, imediat după ultima notă a sopranei, dar înainte ca fraza muzicală să se fi încheiat).

„Daughters” – al treilea disc din set – este centrat pe opera franceză: două extrase consistente din Roméo et Juliette de Gounod (42 de minute) și Werther de Massenet (11 minute), ambele provenind din înregistrările integrale din 1996, respectiv 1998, albume celebre la vremea publicării lor. Nostalgia se declanșează însă în celelalte secvențe din opere celebre, pe care Angela Gheorghiu nu le-a înregistrat integral niciodată sau nu le-a cântat pe scenă deloc, astfel încât rămânem neconsolați, gândindu-ne „cum ar fi fost dacă?” În primul rând este vorba de Simon Boccanegra, din care lipsește aici tocmai Come in quest’ora bruna, aria cea mai importantă a sopranei din acestă operă. Apoi Rigoletto, ce păcat că nu a înregistrat în studio capodopera lui Verdi! Le Cid și Louise, opere mai puțin cântate în general, completează acest tablou, alături de Gianni Schicchi (din care O mio babbino caro a devenit în timp o semnătură vocală a artistei, iată și adevăratul autograf muzical!) și West Side Story. 

„From Baroque to Bel Canto” e o casetă cu bijuterii, mai ales în ceea ce privește barocul, fie că e vorba de arii acompaniate la pian de Jeff Cohen, dintr-un recital de la Teatro alla Scala din 2006, sau cu orchestra de la Royal Opera House dirijată de Ion Marin, în 2001. Belcanto-ul din partea a doua a acestui disc alimentează inevitabil comparațiile cu Maria Callas. Medea, Lucia di Lammermoor, Norma, Anna Bolena, La sonnambula, I puritani, sau Il barbiere di Siviglia sunt toate roluri celebre ale Mariei Callas, dar e un repertoriu în care Angela Gheorghiu nu s-a aventurat niciodată, chiar dacă arii precum Casta diva sau Regnava nel silenzio ascundeau promisiuni vocale atât de frumoase.

Există și un disc dedicat lui Giuseppe Verdi, așa cum era de așteptat. Din păcate, La traviata a fost o adevărată Fata Morgana pentru EMI. Callas n-a putut s-o înregistreze în studio din cauza unei exclusivități cu Cetra, iar Angela Gheorghiu din cauza contractului cu Decca, astfel încât cele mai mari interprete ale Violettei Valéry au rămas doar cu înregistrările live. Așa se explică poate și de ce La traviata este atât de puțin consistent reprezentată în acest set. Păcat, poate că niște extrase mai ample de pe coloana sonoră a excelentului spectacol din 2007 de la Teatro alla Scala ar fi restabilit măcar proporțional importanța acestui rol în cariera ultimilor 25 de ani ai artistei. În schimb, avem 20 de minute din Il trovatore, un rol înregistrat doar în studio, și care nu ar fi meritat să fie trecut cu vederea, întrucât această Leonora este cu adevărat tulburătoare (D’amor sull ali rosee). Și, evident, din muzica lui Verdi, pe care Angela Gheorghiu n-a frecventat-o extensiv, avem și toată partea de soprană din Messa da Requiem, în care, lucru rar la o divă, toată afectarea operatică dispare, lăsând locul unei emoții autentice generate și de direcția lui Claudio Abbado, aflat într-o clipă de grație. Dar și o raritate, trei cântece de Verdi, din perioada de început (In solitaria stanza – 1838, deci înainte de prima sa operă, Oberto, apoi  Brindisi și Stornello – 1845).

„Verismo”, penultimul disc din set, ar putea fi considerat la fel de bine drept al doilea volum dedicat lui Puccini. Extrasele din La bohème evită fatalmente discul de studio de la Scala, din păcate nici fragmentele din La rondine nu sunt foarte consistente. Sigur, rămânem fără respirație ascultând Il bel sogno di Doretta, ca întotdeauna, e totuși una dintre cele mai apreciate înregistrări din cariera sopranei. Restul discului este completat de arii de pe albumul Puccini (2001): Cavalleria rusticana, Andrea Chénier, Suor Angelica, La fanciulla del West (ce Minnie, aproape ideală!) sau Turandot. Adrianna Lecouvreur este și ea reprezentată, dar parcă ar fi meritat mai mult decât doar cele două arii (Io son l’umila ancella și Poveri fiori), sau poate că aș fi vrut să dureze mai mult acest moment.

CD-ul final cu arii și cântece franceze și românești revine la Carmen de Bizet, de data aceasta ca Micaela, și ajunge la un alt rol important, Marguerite, din Faust. Apoi cântece românești, dintre care unele se regăsesc și pe albumul Elenei Moșuc. Dar m-am bucurat să-l văd inclus în acest set și pe Tiberiu Soare, ca dirijor al ultimelor trei melodii, colinde de pe prea puțin inspiratul album de la MediaPro. Până la urmă, aceste reveniri puțin ostentative la muzica românească nu fac decât să sporească regretul că Angela Gheorghiu nu a cântat încă o operă integrală în România.

Setul Autograph nu se termină foarte bine: interviul acordat lui John Tolansky este neglijent tratat, într-o engleză prea des penibilă, o lipsă de profesionalism suprinzătoare pentru o casă de discuri de talia lui Warner, iar DVD-ul prezintă o selecție de momente care nu are prea multă logică (câteva arii din concerte și doar o parte din videoclipuri).

Aceasta este muzica unei cariere de 25 de ani, fără echivalent în România. Din fericire, ea continuă și sper ca povestea acestei soprane incomparabile să includă la un moment dat și (măcar) o La bohème la București, cât nu este prea târziu. Cu toate scăderile, cauzate mai ales de dificultatea de a selecta esența dintr-o discografie extraordinară, setul Autograph merită toți banii, în așteptarea unei integrale precum cea de studio a Mariei Callas.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Information

This entry was posted on Iunie 22, 2015 by in Discografie, Muzica, Recenzie and tagged , , , , , , .

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3,542 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Facebook

%d blogeri au apreciat asta: