Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Superb „Wozzeck”, cu puțin public, la Enescu 2015


În ziua Premierei, Luni 14 Septembrie 2015, ora 20.00, Sala Mare a Palatului
Corul şi Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Dirijor: Leo Hussain
Dirijorul corului: Iosif Ion Prunner
Alban Berg – Wozzeck (operă în concert)
Solişti: Michael Volle – Wozzeck – bariton, Evelyn Herlitzius – Maria – soprană, Andrei Sebastian Bucur – fiul Mariei, Arnold Bezuyen – Căpitanul – tenor, Martin Winkler – Doctorul – bas, Marius Vlad Budoiu – Tambur major – tenor, Cosmin Ifrim – Andres – tenor, Maria Jinga – Margret – contra alto, Valentin Vasiliu – Primul ucenic – bas, Șerban Vasile – Al doilea ucenic – bariton, Cosmin Ifrim – Nebunul – tenor

Au trecut 90 de ani de la premiera mondială a lui Wozzeck de la Berlin, până când opera lui Alban Berg a avut premiera și în România. Inutil să insist, important este că s-a întâmplat această premieră în timpul vieții noastre.

Aseară a fost unul dintre cele mai bune concerte (chiar dacă de operă) de la acest Enescu 2015, pe care îl plasez, fără ezitări, alături de cel al lui Berliner Philharmoniker.

Sala Palatului a fost ceva mai goală decât la Elektra, prejudecățile legate de presupusul ermetism al muzicii din Wozzeck câștigând în fața curiozității. Ar fi simplu să dau vina pe provincialismul publicului din România și n-o voi face, pentru simplul motiv că publicul de operă din toată lumea este conservator. Și nici măcar acest conservatorism nu este de blamat, altfel nu s-ar mai juca deloc operele lui Mozart, cel mai vechi compozitor din repertoriul stabil al teatrelor lirice din toată lumea. Mai degrabă ar trebui arătată cu degetul lipsa de curaj a lumii muzicale românești, în general, de a prezenta această capodoperă la noi în țară. E suficient să ne reamintim că pâna și Œdipe a avut nevoie de peste două decenii, după premiera de la Paris, pentru a fi prezentat la București, postum.

Povestea lui Wozzeck e simplă, cum simple sunt mai toate subiectele inspirate de realitate. Franz Wozzeck este un simplu soldat, atât de sărac (în primul rând), încât nu-și permite nici măcar să o ia de soție pe Marie și este silit să accepte cele mai umilitoare expediente pentru a câștiga câțiva bănuți. E bărbier pentru căpitanul său și subiectul experimentelor medicale ale unui lunatic. Marie îl înșală cu un frumos tambur-major, a cărui fanfaronadă îi dă de gol și Wozzeck o ucide, apoi moare și el, înecat în lacul în care își aruncase arma crimei. În urma celor doi concubini rămâne un băiețel, inocent și tulburător de emoționant, călărind un căluț de lemn – hip-hop, hip-hop, hip-hop fiind singurele note și cuvinte pe care ni le spune, sfâșiindu-ne inimile.

Nu credeam, așa cum probabil mulți dintre cei prezenți la această premieră nu credeau nici ei, că voi putea fi emoționat de muzica lui Alban Berg din Wozzeck. Dar am fost mișcat, și sper că nu am fost singurul, de umanitatea acestei opere. Dacă Wozzeck și Marie ar fi fost nobili, atunci opera s-ar fi numit Otello. Dar Wozzeck și Marie sunt niște oameni obișnuiți și opera lui Alban Berg este mai aproape de noi, cei din România, mai mult decât credem. Pentru că nu este nici o diferență majoră între tragedia acestor oameni din Germania secolului XVIII și multele tragedii relatate ca fapt divers în presa românească. Ceea ce face ca articolul lui Alberto Savinio de acum jumătate de secol să fie și mai dureros. Imaginați-vă, pentru o clipă, un căpșunar român, cu educație precară și dezabuzat de sărăcie, ucigându-și din gelozie soția sau concubina. Am văzut de atâtea ori în ziare titlurile anunțând crima, flămânde de senzațional. E vreo diferență? Nu. Dimpotrivă, este un argument pentru actualitatea acestei muzici, pentru empatia subiectului cu realitatea foarte cunoscută de noi, în fine, un argument pentru care nu ar trebui să excludem la infinit această creație din repertoriul teatrelor de operă din România.

Muzica lui Wozzeck nu este nici pe departe atât de ermetică pe cât se crede. Dar e nevoie de un Leo Hussain care să se facă intermediarul lui Alban Berg pentru a-i discerne calitatea. Dirijorul britanic a reușit să dezvolte o chimie incredibilă în relație cu Orchestra Filarmonicii „George Enescu”. Și ce inspirație că nu li s-a cerut să cânte vreo simfonie de Mahler, în care toate defectele unei orchestre, chiar și cele care nu sunt cronice,  se văd monstruos. Partitura lui Wozzeck e foarte grea, dar nu expune mari respirații orchestrale, ci doar multe detalii microscopice, de dimensiuni camerale. Scena taverenei, de exemplu, în care se aude doar un mic grup de instrumente, dublate de un acordeon (superb) și de o chitară, a fost emblematică. L-am văzut aseară pe Leo Hussain cum nu a lăsat din mână nici un detaliu, dirijând, chiar și printr-o arcuire de deget, ultimele inflexiuni ale unui solo de fagot. L-am văzut concentrat, între acte, până la levitație. Și i-am văzut pe toți, și cei din orchestră și cei din cor, conduși perfect, deciși să-și depășească limitele. Nu e prima dată. Au mai făcut-o și în Parsifal și e uluitor să descoperi afinitatea lor cu muzica de operă. O dovadă: crescendo-ul din finalul scenei asasinării Mariei, repetat, un crescendo ce părea că nu se mai termină. Aici s-a văzut poate cel mai clar arta lui Leo Hussain. Apoi toate solo-urile suflătorilor (ați remarcat orăcăitul broaștelor de pe marginea lacului?) sau bubuiturile dramatice ale percuției, atmosfera densă și irespirabilă a morții, construită de cvartetul de coarde, au completat o premieră națională care ar trebui să intre în istoria operei din România.

Forțele muzicale românești au fost completate de o distribuție de vis, deși, pe hârtie, înșiruirea de nume nu atrăgea prea mult atenția, pentru că nu au fost niște soliști obișnuiți cu repertoriul italian.

Michael Volle, Evelyn Herlitzius, Leo Hussain

Michael Volle, Evelyne Herlitzius, Leo Hussain

În primul rând, a fost acest Michael Volle, devorat de rol, uitând de multe ori că e un bariton, sfâșiat de angoasele lui. Un uriaș îngenuncheat de toate limitările lui (câți oameni din aceștia nu ați cunoscut? needucați, crezând în toate teoriile conspirației – frica de masoni sau de implozia pământului – tulburați, în fine, expuși căderii în abis). O voce impozantă, cu un timbru amplu și liric, sigur, dublat de un mare artist, foarte inteligent. Cum altfel, când vedeai și auzeai, de la un minut la altul, cum nebunia îl roade tot mai mult, până când îl răpune? Pe lângă el, toate carențele unui Valentin Vasiliu ieșeau și mai tare în evidență. Ce diferență! Apoi Evelyn Herlitzius, o Marie ideală, cu substanță vocală infinită, pe care n-o putea consuma nici un elan dramatic, nici o sensibilitate maternă și nici vreo exaltare religioasă (exemplară scena rugăciunii pentru ispășirea păcatelor). În țipetele rolului, nu foarte dese, se putea vedea de ce ea este Elektra acestor ani. Ca actorie a fost egala lui Volle: nu o interpretare, ci o încarnare.

Restul distribuției a fost strălucitoare: începând cu Arnold Bezuyen, căpitanul, cu un discurs muzical versatil, comic, la fel ca al lui Mime din Tetralogie (pe care, de altfel l-a și interpretat la București în 2013), continuând cu Martin Winkler, medicul truculent, pentru a sfârși cu Marius Vlad Budoiu, căruia, pentru o dată, toate slăbiciunile din rolurile wagneriene i-au servit de minune în rolul Tamburului-Major, fante de provincie, zgomotos și superficial, cu ingenuitatea lui Cosmin Ifrim în dublu rol (Andres și Nebunul) – un comprimario de clasă (anul acesta a făcut un Pong irezistibil în Turandot de la Bregenz), cu impetuozitatea bahică a ucenicului interpretat de Șerban Vasile (și el în block start-ul unei cariere internaționale după ce a fost Ford, în Falstaff de la Metropolitan) sau cu eficacitatea răutăcioasă a vocii Mariei Jinga (Margret).

12004110_942408759136062_5659071661841451632_n

Am lăsat la urmă corul de copii din final. Ideea de a-i pune să cânte în limba română a fost extraordinară, pentru că a conectat imediat publicul la drama de pe scenă. Dicția copiilor conduși de Voicu Popescu a fost de cristal. Iar Andrei Sebastian Bucur, băiețelul care l-a întruchipat pe copilul lui Wozzeck și al Mariei a reușit să miște o sală întreagă. Scena finală este foarte puternică în sine, dar vocea aceea micuță, limpede, de o muzicalitate uluitoare, a răzbătut prin uriașa sală, înșurubându-se în sufletele tuturor. Hip-hop, hip-hop, hip-hop…

Galerie foto (c) Romeo Zaharia:

18 comments on “Superb „Wozzeck”, cu puțin public, la Enescu 2015

  1. despredemnitate
    Septembrie 15, 2015

    Reblogged this on Je suis Enesco.

    Apreciază

  2. Alex Simu
    Septembrie 15, 2015

    Foarte bun articol! Poate dacă presa ar scrie mai mult și înainte de concerte, nu numai după, lumea ar prinde curaj să vină la concerte!

    Apreciat de 2 persoane

    • despredemnitate
      Septembrie 15, 2015

      S-a scris și înainte de concert…

      Apreciază

      • Alex Simu
        Septembrie 15, 2015

        Sunt convins că s-a scris, dar trebuie să se scrie mult mai mult, numai așa publicul românesc va începe să înțeleagă care sunt valorile și să le caute și singur. Dacă ar fi fost suficient, era sala plină. Nu este vina presei că o parte din publicul românesc doarme sau nu are curaj, dar ar putea da o mână de ajutor ca să se trezescă mai repede.

        Apreciat de 1 persoană

      • despredemnitate
        Septembrie 15, 2015

        Aveți dreptate. Mai ales că era o premieră națională a unei lucrări celebre. Poate merita și un caiet program și mai multă mediatizare, nu numai în presa scrisă.
        Dar în primul rând e vorba de lipsa de curaj a instituțiilor muzicale românești de a programa Wozzeck. Aseară au fost puțini spectatori, dar cred că toți au plecat, dacă nu impresionați, atunci cel puțin cu prejudecățile clătinate. Și asta nu e rău deloc, poate ar trebui o nouă programare.
        Nu putem rămâne în provincialismul Traviata-Trovatore-Rigoletto la infinit. Cred că la un moment dat, cineva va avea curajul să mizeze pe Wozzeck și în România.

        Apreciază

      • despredemnitate
        Septembrie 15, 2015

        Rămâneți on-post, vă rog.

        Apreciază

    • Laurentiu
      Septembrie 30, 2015

      Foarte curios lucru, cu doua saptamani inainte de concertul cu Wozzeck pe site-ul festivalului cat si pe cel al eventim era sold out, Am vrut sa cumparam bilete si nu am putut iar acum constat ca sala nu a fost tocmai plina, ba chiar destul de goala.
      Cred ca a fost vorba de o dezorganizare ori de boicotarea voita a acestui concert, sunt convins ca sala ar fi fost plina daca se puteau cumpara bilete si nu aparea sold out !?!

      Apreciază

      • despredemnitate
        Septembrie 30, 2015

        Dezorganizare. Pe site-ul Eventim se puteau achiziționa bilete online. Nu îmrățișez ideea de boicotare, nu văd cine avea de câștigat din asta. Dar, așa cum a mai comentat cineva pe blog, se putea face o ofertă „last minute” pentru un concert care s-a dovedit a fi excepțional.

        Apreciază

  3. despredemnitate
    Septembrie 15, 2015

    S-a auzit excelent. M-am și mirat. Până și copilașii de la sfârșit s-au auzit impecabil (e adevărat că nu erau dublați de orchestră).

    Apreciază

    • despredemnitate
      Septembrie 15, 2015

      S-ar putea. M-am gândit și eu la asta. Și la Elektra s-a auzit bine de tot.
      În general, n-aș putea să spun că s-a auzit catastrofal. De obicei pianul a părut mai în spate, cam la toate concertele.

      Apreciază

  4. aci
    Septembrie 15, 2015

    M-a impresionat pana la lacrimi. De departe cel mai bun concert la care am asistat la aceasta editie. Am venit pt Volle si in special Herlitzius(marturisesc ca nu as fi venit daca nu era ea) si am plecat indragostita de muzica lui Berg. Splendid!

    Apreciat de 2 persoane

  5. Pingback: EXCLUSIV Cum comentează clujeanul care cântă la fiecare ediţie a festivalului Enescu absenţa evenimentului din Cluj în acest an | Flaneur 21

  6. Pingback: Top(uri) 5 de la Enescu 2015 (extazuri, deziluzii, boicoturi) | Despre Opera

  7. Pingback: Superb „Wozzeck”, cu puțin public, la Enescu 2015 | Fundaţia George Enescu

  8. Pingback: Opera și Criza (9): Soluții pentru ONB | Despre Opera

  9. Alexandru Valentin Craciun
    Decembrie 11, 2015

    superb. am fost si eu acolo! felicitari pentru articol si blog!

    Apreciază

  10. Pingback: Blogul „Despre Opera”: Top 2015 | Despre Opera

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3,542 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Facebook

%d blogeri au apreciat asta: