Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Festivalul Enescu: de fapt, care este problema? Și câteva soluții.


Cronica unei vești care n-a mai venit

Royal Concertgebouw Orchestra a terminat prima parte a concertului de închidere a Festivalului Enescu 2015 cu o Simfonie nr. 2 de Brahms care a electrizat publicul din Sala Palatului. La revenirea din pauză este momentul discursului domnului Ionuț Vulpescu, Ministrul Culturii și reprezentantul principalului finanțator al festivalului, Guvernul României. Toată lumea așteaptă marele anunț privind succesorul domnului Ioan Holender la direcția artistică a festivalului. Ministrul Culturii este pus în situația ingrată de a tranșa un conflict izbucnit de câteva luni de zile la vârful conducerii Festivalului Enescu și alege să nu taie nodul gordian, mulțumind simplu directorilor Ioan Holender și Mihai Constantinescu (absent, ca orice manager discret) și amânând practic decizia pentru alt moment. Deocamdată, cultura este cea care trebuie să ne unească.

Concertul se reia cu una dintre cele mai frumoase interpretări ale Rapsodiei nr. 2 de George Enescu, solemnă și cu un crescendo dramatic emoționant, încât îți vine să propui schimbarea imnului de stat cu tema principală a acestei lucrări enesciene. Apoi, un superb Ravel (Daphnis și Chloé) colorat mirific, un bis și gata. Festivalul s-a încheiat.

Tensiunile dintre Ioan Holender și organizatorii festivalului au apărut în momentul în care directorul artistic a început să fie ignorat, deși se afla încă la conducerea ultimei ediții. În primăvară, într-un articol din Dilema veche, Ioan Holender își manifesta temerile în legătură cu viitorul festivalului, acuzând în același timp nereușitele organizatorice care, deși nu-i puteau fi imputate, erau asumate ca niște eșecuri personale. De cealaltă parte, Mihai Constantinescu, recunoscut drept un director executiv care „preferă discreția”, acțiunea eficientă „din umbră”, începea să acorde interviu după interviu, în care își asuma cu prioritate succesele artistice ale Festivalului, dar și longevitatea la conducerea acestuia. Astfel încât responsabilitatea organizării era evitată elegant și lăsată în seama celui care și-o asumase inițial, din politețe: anume, domnului Ioan Holender. După o conferință de presă a deschiderii festivalului la care Ioan Holender nu a participat, scandalul a izbucnit odată cu anunțarea neoficială a succesorului acestuia: dirijorul Vladimir Jurowski. Situația a devenit explozivă imediat ce Holender a atacat ideea, acuzând că Jurowski păcătuiește prin faptul că este dirijor (care ar fi tentat să-și promoveze propria agendă) și, într-un registru mai subtil, că este rus (deci punând Guvernul într-o situație delicată, în contextul actual de politică externă). În aceste condiții, retalierea organizatorilor a venit prompt. Așa cum se întâmplă în caz de război, comunicarea a început să tindă spre accente manipulatoare, iar promovarea a fost înlocuită de propagandă.

Adeziunile la propunerea lui Vladimir Jurowski în funcția de director artistic au început să vină pe bandă rulantă, amintind de vremurile plenare de altădată, și totul a început să semene cu o bătaie pe dead man’s shoes. Cătălin Sava l-a acuzat pe Ioan Holender că suferă de „răzgândeală românească” (deși Ioan Holender nu anunțase nici un fel de „răzgândeală”, ci doar protestase). Alexandru Tomescu a denunțat faptul că festivalul ajunsese să „depindă de o singură persoană (deși realitatea este că a depins mereu de cei doi directori, Holender și Constantinescu, iar dacă ne uităm la Salzburg, Glyndebourne sau BBC Proms, nici acolo nu sunt mai mulți directori artistici), Dumitru Avakian a început să laude fără rezerve noua idee managerială, în timp ce Anca Florea se rezuma să povestească încâlcit situația, aruncând săgeți către Ioan Holender.

A fi rus și dirijor nu sunt defecte. Dar este de presupus că un dirijor de anvergura lui Jurowski, implicat în direcțiunea multor orchestre din Europa, nu va avea prea mult timp la dispoziție pentru a-l aloca Festivalului Enescu, care se expune astfel și mai mult arbitrariului din politica românească, ce ar putea oricând să-i reducă și mai mult bugetul, după reducerea de 25% operată în 2013. Iar după o primă confruntare cu birocrația din România, e foarte posibil ca managementul artistic al lui Vladimir Jurowski să înlocuiască o așteptată navetă Londra-București cu gratuitatea Skype-ului.

O amnezie generalizată și cam vinovată a inundat articolele menționate mai sus, care i-au mulțumit lui Ioan Holender și l-au felicitat că pleacă. Dar nimeni nu și-a adus aminte că în 2013, singura persoană vocală, care s-a bătut pentru bugetul festivalului și care l-a pus pe primul ministru în fața unui fapt împlinit (într-un discurs public în fața câtorva mii de persoane adunate la Sala Palatului, înainte de concertul lui Antonio Pappano și Accademia di Santa Cecilia cu Requiem-ul de Verdi), a fost Ioan Holender. Și nimeni altcineva.

Nici un articol din presa românească nu a citat descrierea pe care Emil Hurezeanu i-a făcut-o lui Ioan Holender cu ocazia lansării cărții sale despre anii în care a condus Festivalul Enescu: „un om complicat, care nu se acomodează și nu pretinde nimănui să se acomodeze cu el”, „unul dintre cei mai mari funcționari publici din Europa centrală”, și nici faptul că Ioan Holender a insistat „să NU-i mulțumească doamnei Oana Marinescu”, directorul OMA Vision, pentru modul în care a condus comunicarea festivalului din ultima vreme.

În aceste condiții devine evident că nu există nici un fel de criterii de alegere a unui director artistic al festivalului. Dl. Mihai Constantinescu a anunțat deja că programul ediției din 2017 este gata în proporție de 80%. Din declarațiile domniei sale nu aflăm dacă acest 80% este opera lui Ioan Holender, încă director artistic, sau a lui Vladimir Jurowski, potențial viitor director artistic, sau a niciunuia dintre ei, ci doar a domnului director al Artexim, ceea ce ar însemna că postul de director artistic devine inutil. Chiar și cu riscul ca managementul Festivalului Enescu să aparțină unui singur om.

În mod normal, Ioan Holender ar fi trebuit să anunțe viziunea sa privind viitorul artistic al festivalului, iar lumea muzicală și culturală să dezbată această viziune, rezultatul fiind un profil al viitorului director artistic. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, din ceea ce se poate înțelege până acum se pare că singurul criteriu pentru alegerea unui director artistic ar fi interpretarea Simfoniei nr. 3 de George Enescu. Vladimir Jurowski a făcut-o extraordinar la ediția din 2013, apoi a reluat-o și la Londra. Mai multe nu știm, nu avem nici măcar o declarație a dirijorului despre un program sau o strategie. După acest criteriu, planul de succesiune este deja vizibil: anul acesta a fost Vasily Petrenko cel căruia i-a revenit Simfonia nr. 3, cu un succes deosebit. Așteptăm reluarea de la Liverpool și ediția din 2019 pare deja asigurată. În 2017 va veni rândul lui Antonio Pappano să execute Simfonia nr. 3 și să-și asigure funcția pentru ediția din 2021. Chiar și așa, oricât de ridicol ar părea, avem totuși premizele unei previzibilități atât de rare în România. Marele perdant pare să fie Peter Ruzicka, un dirijor care s-a aventurat cu Simfonia nr. 4.

Până acum acesta este tabloul războiului. Deznodământul îl vom afla dintr-un comunicat al Ministrului Culturii, la o dată ulterioară.

Și totuși, semnele ultimei zile de festival pot fi interpretate. Dl. Mihai Constantinescu nu era prezent la discursul ministrului. Chiar și pentru un om excesiv de modest și de discret este o absență nemotivată. Apoi, anunțul numirii lui Vladimir Jurowski n-ar fi suprins pe nimeni, era  doar o confirmare a unei știri propagată în presă și pe site-ul festivalului de zile în șir. Mai mult, confirmarea ar fi fost primită cu bucurie de majoritatea spectatorilor din Sala Palatului, pentru că, indiferent de rezervele domnului Ioan Holender, Vladimir Jurowski rămâne un dirijor de calibru internațional, care nu ne-a făcut nici un rău, ci dimpotrivă, a promovat Simfonia Nr. 3 de George Enescu la Londra (cu cât sprijin din partea ICR, nu mai contează). Drept urmare, nici ministrul și nici guvernul nu avea nimic de pierdut confirmându-l. Faptul că ministrul nu a făcut-o indică mai degrabă că Ioan Holender pare să fi câștigat meciul. Care vor fi urmările, rămâne de văzut, dar e previzibil că influența domniei sale asupra festivalului va rămâne cel puțin la fel de mare.

Dar care este situația actuală a Festivalului Enescu, din punct de vedere artistic?

Jurassic Park

„Festivalul are, în principiu, o structură relativ constantă de câţiva ani, din 1998” declara domnul Mihai Constantinescu în ultimul său interviu. Din 1998 și până în 2015 sunt 17 ani. Această structură a atins apogeul la edițiile gigant din 2011 și 2013, când festivalul dura o lună de zile și programa peste 100 de concerte.

Participarea la principalele serii de concerte de la Ateneu și Sala Palatului este obositoare, iar în zilele de week-end, când sunt programate trei concerte pe zi, chiar patru dacă adunăm și matineele de muzică contemporană, un meloman se poate simți chiar extenuat. Astfel s-a ajuns ca la „Concertele de la miezul nopții” de la Ateneu să nu existe aproape nici un spectacol cu sala plină, iar după pauză, publicul rămas nu a depășit de multe ori 300 de spectatori, e adevărat, niște fanatici toți. Dar aceste recitaluri și concerte erau de cea mai bună calitate și meritau din plin o audiență masivă. Nu mai vorbim de faptul că e greu să comuți starea de spirit de după o răscolitoare simfonie de Șostakovici sau de Mahler de la Sala Palatului pe curiozitatea și bucuria așteptării unei nopți baroc la Ateneu. Apoi, e înspăimântător să vezi cum Cvartetul Belcea este strivit de popularitatea lui Zubin Mehta, programat în aceeași zi, și exemplele pot continua.

Lipsa spectatorilor la această ediție de festival pare mai accentuată decât în 2013 și 2011. Nu este de mirare, pentru că sunt aceiași spectatori (conform studiilor comandate chiar de către festival: 84%), deci situația nu se va îmbunătăți, ci dimpotrivă, audiența va scădea și mai mult în viitor. Mai mult, marketingul festivalului a făcut o greșeală enormă anunțând că unele evenimente sunt sold-out, deși la Wozzeck Sala Palatului nu era plină decât pe un sfert (dar bilete nu se mai găseau în ziua reprezentației), iar la Elektra lucrurile nu au stat cu mult mai bine.

Festivalul a devenit un soi de Jurassic Park, care face din artiști niște dinozauri pe cale de dispariție. Extincția nu va fi cauzată de un meteorit, ci de absența publicului.

Mai mult, această creștere enormă a Festivalului Enescu umbrește prea mult viața muzicală românească. Odată ce o ediție s-a terminat, peisajul artistic devine dezolant de pustiu și rareori se mai ivește câte un moment interesant (cum ar fi Norma de la Sala Radio, Parsifal de la Ateneu, sau Falstaff de la ONB). Nici nu este de mirare, atâta vreme cât bugetul Ateneului pentru o stagiune întreagă alocat artiștilor invitați nu trece nici de jumătatea onorariului primit de Berliner Philharmoniker la Enescu 2015.

Festivalul Enescu ar trebui să își reverse lumina și inspirația asupra muzicii din România, dar în realitate pustiește în jurul său. Așa se explică de ce toată lumea s-a repezit să aplaude nominalizarea lui Vladimir Jurowski. Funcția de director artistic al festivalului va deveni decorativă, iar deciziile și bugetul vor fi într-un singur loc. Follow the money este regula de aur a jurnalismului, de la Watergate încoace. Instinctual, oamenii se grăbesc să sărute inelul puterii. Iar unii dintre ei nu ezită să-l muște pe cel care pleacă. În această curgere a evenimentelor, oportunitățile trebuie urmărite. Probabil că restul de 20%, cei nefinalizați din programul ediției din 2017, vor aloca și mai mult spațiu unor meditații mahleriene ale dirijorilor români neinvitați nicăieri în Europa. Și momentele în care un Tiberiu Soare sau un Gabriel Bebeșelea vor fi iarăși trimiși să cânte în aer liber, un dirijor de anvergura lui Christian Badea nu va fi invitat deloc, în timp ce deputatul PSD Mădălin Voicu va dirija la Ateneu o orchestră încropită se vor înmulți.

Festival Enescu: Ce este de făcut?

Un tablou al neîmplinirilor, oricât de detaliat, nu face decât să frustreze. Din moment ce nu există nici un fel de idei noi privind desfășurarea viitoare a Festivalului Enescu, îmi permit să formulez câteva posibile soluții. Pentru că lumea se mișcă și cine rămâne imobil va dispărea.

Soluția nr. 1: Un festival continuu

Festivalul Enescu ar trebui să existe în fiecare zi, desigur, nu în forma de turnir așa cum este acum. Ar trebui păstrată doar seria de concerte „Mari Orchestre” de la Sala Palatului, care este cel mai profitabil produs al festivalului, adunând mii de spectatori.

Celelalte concerte și recitaluri ar trebui să fie programate în timpul stagiunilor regulate de la Ateneu sau Sala Radio. Două serii de concerte, respectiv „Concertele de la miezul nopții” și „Recitaluri și concerte camerale”, au adunat nu mai puțin de 33 de spectacole, care s-ar putea desfășura foarte bine timp de 33 de săptămâni stagionale, sub egida Festivalului Enescu. O stagiune normală la Ateneu sau la Sala Radio are 9 luni, adică 36 de săptămâni fiecare. În aceste condiții, cele 33 de spectacole ar putea completa manifestările din sălile de concert chiar și pentru doi ani, cu accent pe anul în care nu „se ține” un Festival Enescu obișnuit. Iar dacă un invitat este contractat pentru două apariții pe scenele bucureștene, atunci s-ar putea ajunge chiar la 45-50 de seri cu adevărat magice pentru spectatorii din România, ceea ce ar umple fără probleme stagiunile bucureștene și, de ce nu?, chiar și pe cele din orașele importante din provincie.

Beneficiile sunt evidente. În primul rând, presiunea asupra bugetului Ministerului Culturii ar scădea, pentru că statul român nu ar mai fi nevoit să scoată din buzunar o sumă mare de bani într-o singură lună, o dată la doi ani, ci doar sume cu mult mai mici, în fiecare lună. E mai avantajos decât un împrumut, căci nu e necesară plata niciunei dobânzi, ci este vorba doar de o re-eșalonare.  În al doilea rând, încasările vor fi mai mari, pentru că sălile respective vor fi mult mai pline decât au fost în timpul festivalului (mai ales în cazul celor 11 concerte de la miezul nopții). În al treilea rând, viața culturală a capitalei s-ar ameliora și discuția despre construirea unei noi săli de concerte va fi mereu actuală, iar guvernul, oricare ar fi el, va avea mereu sprijinul societății civile pentru a demara o astfel de investiție, tocmai prin presiunea constantă generată de sălile neîncăpătoare pentru concertele unor Maria João Pires sau Piotr Anderszewski. În fine, muzicienii români vor fi mereu în contact cu tendințele europene și se vor perfecționa mai ușor. Și nu în ultimul rând, va fi o ocazie extraordinară de a-l promova pe George Enescu și în intervalul dintre două ediții de Festival.

Soluția nr. 2: Un festival de Operă

Într-o democrație, niciodată banii alocați culturii nu vor fi prea mulți. Tocmai această bătălie permanentă pentru finanțare este un factor de progres al culturii. Eliberarea presiunii de pe bugetul statului, dublată de rezultate, adică de o îmbunătățire a vieții culturale, poate atrage noi fonduri, și de la stat și din sponsorizări private. Este regretabil faptul că Festivalul Enescu a ajuns să prezinte aceeași producție a lui Oedipe de George Enescu, singura operă care este recunoscută la nivel mondial din toată creația românească (asta nu înseamnă că alte opere românești ar fi lipsite de valoare, dar realitatea este că deocamdată este singura care s-a impus și în afara țării).

Festivalul ar trebui să finanțeze producții de operă, în colaborare cu ONB, iar Artexim ar trebui să furnizeze, ca și până acum, artiști internaționali care să cânte sau să dirijeze în aceste producții. De fapt, ar trebui ca locul lăsat gol de „Concertele de la miezul nopții” și de „Recitaluri și concerte camerale” să fie umplut de prezentarea câtorva opere puse complet în scenă.

Festivalul de la Salzburg, de exemplu, atrage atenția mediei internaționale tocmai prin producția de operă mai mult decât prin invitarea acelorași orchestre care vin să cânte și la Festivalul Enescu la sfârșitul sezonului de vară. Dacă vrem un adevărat „brand de țară”, producția de operă este una dintre soluții. De ce nu îndrăznim?

Avantajele sunt iarăși evidente: publicul de operă este pătimaș și va veni în masă să vadă un superstar al operei, atrăgând după el un public nou, care se simte intimidat de intelectualitatea unui concert simfonic. Iar opera atrage și spectatori străini, mai mult decât muzica simfonică. E suficient să priviți spre publicul de la Salzburg, sau Bregenz, sau Orange, ca să nu mai vorbim de Arena di Verona. De ce nu încercăm și noi?

A sosit momentul ca brand-ul național Enescu să iradieze cultură, cu adevărat.

13 comments on “Festivalul Enescu: de fapt, care este problema? Și câteva soluții.

  1. despredemnitate
    Septembrie 21, 2015

    Good point.

    Apreciază

  2. m
    Septembrie 21, 2015

    N-am intalnit nici un comentariu , nici o discutie sau plangere privind faptul ca data anuntata initial pentru Poppea lui Monteverdi (18 sept) s-a schimbat pe parcurs devenind 19. S-a facut rocada: Ulisse a venit pe 18, Poppea a trecut pe 19.
    Cumparasem initial bilete la poppea si m-am pomenit cu 10 zile inainte ca de fapt am la Ulisse. Pe siteul Eventim ramasese si pe 19 (nu am verificat azi) programarea initiala. pe bilete nu scria numele operei, ci numele orchestrei, care era aceeasi in cele doua zile.
    Pentru mine este uimitoare aceasta lipsa de reactie, atat a spectatorilor (oare numai eu am vazut?!!!) cat si a organizatorilor.

    Apreciază

    • m
      Septembrie 22, 2015

      vad ca am primit rating negativ.
      deci pentru unii e normal sa sa schimbe datele spectacolelor fara sa fie anuntati cumparatorii de bilete.

      Apreciază

      • despredemnitate
        Septembrie 22, 2015

        Rating-ul îl poate da oricine, nu admin-ul.
        În altă ordine de idei, e supărător să se schimbe data unui concert, într-adevăr.
        Nu se întâmplă numai în România, ci și în lume.

        Apreciază

  3. Ana-Mihaela Eftimiu
    Septembrie 21, 2015

    Pe mine ma interesa „Intoarcerea lui Ulise” si aveam bilet pe 19. O prietena obisnuita cu surprizele organizatorilor, mi-a spus cu o zi, doua inainte ca s-a schimbat programul. Am facut eu un mic tambalau la o masuta din holul Ateneului unde se afla cineva de la Eventim. Persoana (tanara, detasata ) a fost politicoasa si placida, n-avea nicio solutie si nici date de contact pe care sa mi le puna la dispozitie. Din fericire, am putut schimba biletul la Humanitas Cismigiu si nu mi-am mai batut capul si asa nauc de la alergatura de la concertele camerale la cele de la miezul-noptii.

    Apreciază

  4. alina
    Septembrie 21, 2015

    Domnule Patrascu,

    Am ezitat ceva vreme daca sa scriu sau nu acest fel de comentariu insa insiruirea de cuvinte de mai sus m-a determinat sa o fac.
    Apreciez pasiunea dvs pentru muzica. Nu stiu cu ce va ocupati atunci cand nu scrieti pe blog(uri) insa este de apreciat efortul pe care il depuneti pentru a acoperi atatea subiecte: opera, simfonic, baroc, cameral – asta in ceea ce priveste muzica – terorism, monarhii, breaking news, demnitate, situatii limita, etc. Acum si management artistic. Desigur, traim in democratie si avem dreptul la opinii. Insa, sper ca sunteti de acord cu mine cand sustin ca opiniile ar trebui sa aiba niste fundamente. Altfel ajungem la un fel de miscare browniana a opiniilor. Toti ne exprimam opinia despre orice. In final cum selectam? Pe baza a ce? A cui voce o ascultam? Cea cu cele mai multe share-uri? Cea care reuseste sa vulgarizeze discursul „specialistilor” pana la diluarea completa a esentei? E utila analiza profesionistilor? Credeti ca arta e democratica? Adica daca intr-o sala de concerte sunt 1000 de oameni si 900 spun ca a fost un concert reusit => asa este?
    Si daca tot suntem pe taramul opiniilor imi veti permite, sper, una. Am fost la Sala Palatului la ultimul concert al festivalului. Departe de ceea ce descrieti dvs; „un Brahms care a electrizat publicul, una dintre cele mai frumoase interpretari ale rapsodiei” … ma scuzati, dar cate ati ascultat daca dezlanarea aia a fost frumoasa? „un superb Ravel (…), un bis si gata” … Ravel numa’ superb n-a fost iar la bis … s-a facut o nefacuta. Un festival incheiat penibil cu o problema grava de sonorizare. Dar nu vorbim despre asta, nu? De fapt, totul a fost minunat! Problema o reprezinta Jurovski. Mai spuneti dvs „nu avem nici măcar o declarație a dirijorului despre un program sau o strategie. ” Ma scuzati inca o data, eu nu stiu atatea despre lumea artistica, insa declaratiile astea despre program si strategie nu au loc in conferinta de presa tinuta cu ocazia prezentarii dirijorului ca director artistic? Adica dvs asa ati proceda? Inainte sa fiti numit oficial intr-o functie v-ati comporta ca si cum ati fi deja numit si ati da declaratii de presa in stanga si-n dreapta? Intreb. Nu ma pricep. Eu doar exprim ce se vede de la mine. Si-n plus, daca Jurovski s-ar apuca sa spuna ce ar face el la Enescu desi nu ar fi oficial in echipa nu cumva ar suna ca si cum ar da lectii? Asa se procedeaza in lumea asta? Iarasi intreb caci nu ma pricep.
    Incheiati dvs cu aceste asertiuni:

    „Avantajele sunt iarăși evidente: publicul de operă este pătimaș și va veni în masă să vadă un superstar al operei, atrăgând după el un public nou, care se simte intimidat de intelectualitatea unui concert simfonic. Iar opera atrage și spectatori străini, mai mult decât muzica simfonică. E suficient să priviți spre publicul de la Salzburg, sau Bregenz, sau Orange, ca să nu mai vorbim de Arena di Verona. De ce nu încercăm și noi?

    A sosit momentul ca brand-ul național Enescu să iradieze cultură, cu adevărat.”

    Asta dupa ce afirmati ca „Ar trebui păstrată doar seria de concerte „Mari Orchestre” de la Sala Palatului, care este cel mai profitabil produs al festivalului, adunând mii de spectatori.” (chiar daca ideile fac parte din doua scenarii diferite totusi reprezinta argumente pentru respectivele propuneri. argumentele astea nu ar trebui sa fie coerente?)

    Oh la la! ce ar trebui sa inteleaga cineva de aici? ca desi simfonicele de la SP aduna mii de spectatori de fapt avem un public de opera si mai numeros care sta acasa opresat de intelectualitatea simfonicului? ma scuzati iar, dar niste procente aveti? si chiar daca ar fi asa … sustineti infiintarea unui festival de opera si lasati simfonicele, cameralele si barocele de la Enescu in pace! Faptul ca lumea nu se inghesuie la noptile baroce de la Ateneu e pentru ca in Romania nu se canta baroc!!! insa asta nu e un motiv de desfiintare. da, e mai obositor.poate ar trebui un pic rarefiat, revenit la formula de o luna insa in niciun caz aruncate in stagiune. se pierde acel ceva, acea atmosfera de festival.
    Brand-ul Enescu nu va iradia cultura suprimand-o. asa cum propuneti. sau vorbind de intelectualitatea simfonicului care timoreaza oamenii si deci hai sa renuntam la simfonic si sa facem opera. va dati un pic seama ce ineptii debitati? astfel incat nu pot sa nu va intreb: ce va propuneti dvs cu aceste opinii? e destul de evident ca nu va doriti sa ramaneti la un simplu nivel de blogger si formator de opinie in cercurile dvs amicale. va doriti scena spatiului public. ok. nu e nimic rau in asta. insa ce va recomanda? in afara de pasiune. si eu am avut o pasiune pentru istorie. si am urmat 5 ani de facultate.
    Revenind la intrebarea din titlu: care e problema? problema e impostura! si imi permit sa o spun: si a dvs!

    Apreciază

    • despredemnitate
      Septembrie 21, 2015

      @ alina: În primul rând țin să vă mulțumesc pentru că citiți și blogul „Despre demnitate”.
      Nu înțeleg teoria dvs. privind o dorită ordine a opiniilor, în opoziție cu mișcarea browniană a lor.
      În rest, îmi este clar că ați înțeles ce-ați vrut din articol, deci nu revin cu explicații. Mai citiți-l odată.
      Nu sunt deloc un impostor. Nici să nu vă gândiți că mă voi justifica în fața dvs.🙂

      P.S. Credeam că la nivelul dvs. puteți folosi totuși diacriticele. M-ați surprins.

      Apreciază

      • alina
        Septembrie 22, 2015

        Dle Patrascu,

        Raspunsul dvs, asupra caruia ati revenit pentru a-l edita, este copilaresc. Desigur ca nu ma asteptam sa-mi raspundeti in privinta imposturii. Era naiv din partea mea sa cred ca veti reveni cu o replica. Ceea ce e amuzant e ca ati reeditat raspunsul in care sa precizati pedant acest aspect. Desigur ca nu credeti ca sunteti un impostor. Ar fi fost un pic ciudat daca nu nebunesc sa admiteti acest atribut aici. Deci ramane negatia. Simpla negatie.
        De asemenea, hilara este si cauza suprinderii dvs. Nu intrebarile si problematizarea v-au surprins – sa inteleg ca nu e prima data? – ci absenta diacriticelor. chiar, daca suntem la capitolul grammar nazi cum e corect? diacritice sau diacritici cum ati folosit dvs mai sus? nopti baroce sau nopti baroc la ateneu?
        Cu bine! Nu o luati personal.😉

        Apreciază

      • despredemnitate
        Septembrie 22, 2015

        „Întrebări și problematizare” – văd că stați bine cu orgoliul.

        Nopți barocoase vă doresc🙂

        Am corectat „diacritice” – mulțumesc pentru corectură

        Apreciază

  5. Ema
    Septembrie 21, 2015

    Am fost si eu la ultimul spectacol si ma asteptam sa aud un angajament ferm (cu plan real) pentru construirea unei sali de concerte. Sonorizarea a fost un dezastru chiar un momentul in care orchestra Concertgebouw a acordat un bis minunat.
    Am plecat de la concert cu un fel de daznadejde, gandindu-ma ca peste doi ani vom asculta alte orchestre minunate in aceleasi conditii.

    Apreciază

  6. despredemnitate
    Septembrie 22, 2015

    Reblogged this on Je suis Enesco.

    Apreciază

  7. Pingback: Enescu 2017 – O privire asupra programului artistic | Despre Opera

  8. mm
    Iunie 1, 2016

    Avakian este un pretentios prestios dar din pacate pentru el si pentru noi, un mediocru. Ca orice minoritar crede ca lumea incepe si se sfarseste cu el. L-am avut profesor si nu pot uita exercitiul de sintaxma folosit pentru a spune acelasi lucru de zece ori. In plus un tip fara substanta dar supravietuitor de marca. A stiut sa-si poarte viata stand capra la orice stapan.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Information

This entry was posted on Septembrie 21, 2015 by in Festival Enescu 2015, Muzica, Nou și interesant and tagged , , , .

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3,540 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Facebook

%d blogeri au apreciat asta: