Opera și Criza (8): Lyric Opera, Chicago – Revenind de departe!


Cazul atipic al Operei din Chicago, înființată în același an, 1954, cu ONB, dă ocazia unor comparații interesante între cele două instituții muzicale. Cea americană – de un succes internațional, cea românească – practic necunoscută și izolată de zeci de ani.

Lyric Opera din Chicago a pariat în ultima vreme pe publicul numeros pe care-l pot aduce musicalul și opereta. Printre titluri, Carusel, pe care spectatorii români îl pot vedea zilele acestea la… Teatrul Bulandra, în regia lui Andrei Șerban (și despre care vom vorbi mai multe săptămâna viitoare). E simptomatic pentru deriva Teatrului de Operetă faptul că un musical celebru, prezentat în premieră în România, nu are premiera acolo unde ar părea firesc să o aibă.

Problema este că existența acestui Teatru de Operetă este de o singularitate bizară, întrucât în lume nu există prea multe asemenea instituții muzicale. De aceea este cu atât mai curioasă încrâncenarea cu care este atacată construcția singurei clădiri destinate unui teatru de după revoluție. Dar și întreaga cruciadă, la fel de dogmatică precum cele din Evul Mediu, privind unificarea cu Opera. Pentru că Teatrul de Operetă „Ion Dacian” nu este altceva decât un cimitir al elefanților pentru artiști lirici care și-au pierdut vocea, sau un refugiu pentru starlete care nu vor ajunge niciodată să cânte operă. Ar trebui să ne aducem aminte că Răpirea din Serai sau La rondine sunt tot niște operete, dar pe care artiștii numitului teatru nu vor fi niciodată în stare să le cânte.

Pe de altă parte, cititorii acestui serial au putut constata că marile opere din lume beneficiază de mai multe săli, în cele mai mici desfășurându-se spectacole cu opere contemporane, experimentale etc. Nu și la ONB, unde asemenea spectacole se țin prin foaier sau diverse saloane. În același timp, din când în când, de ce nu s-ar putea prezenta un spectacol precum Fantoma de la Operă chiar în sala mare a ONB?

Dacă la Metropolitan Opera apariția unei Renée Fleming în opereta Văduva veselă a fost un mare eveniment, în mod bizar, la București, cei mai vocali împotriva unificării Operei cu Opereta sunt tocmai soliștii de operă. De neînțeles, în afara unor motivații care nu au nimic de a face cu arta.

Ultima bătălie cu Criza povestită de revista franceză Diapason este Lyric Opera din Chicago. Dar nu este încă ultimul episod. Mâine, vom vorbi despre soluții.

Lyric Opera, Chicago

Revenind de departe!

Din 1954, când a fost fondată, și până în 2010, aventura Lyric Opera din Chicago este cea a unei success story artistice și financiare. Pentru un european, acest teatru pare o construcție ciudată, ridicată în inima unui zgârie-nori în 1929, de Samuel Insull! Proiectul avea la bază ideea că veniturile obținute din apartamente și birouri vor contribui la finanțarea companiei. O idee strălucitoare, care nu a funcționat.

În 2006, stagiunea lirică de tip stagione (fără alternanțe) se limitează la opt producții și adună 259.000 de spectatori, cărora le sunt propuse 83 de reprezentații, într-o sală uriașă, cu 3.563 de locuri pe scaune. Între 1954 și 2015, se succed doar patru directori, semn că lucrurile mergeau fericit: Carol Fox (26 de ani de mandat), Ardis Krainik (16 ani), Willian Mason (14 ani) și, în final, Anthony Freud. Bugetul, în valoare de 52,7 milioane $, este echilibrat prin aportul triplu din vânzarea biletelor (27,2 milioane $), din mecenat (16,6 milioane $) și din activități comerciale complementare (8,9 milioane $). Gradul de ocupare a sălii este în acel moment printre cel mai bune din SUA, după Opera în aer liber de la Santa Fe.

Dar iată că, între 2007 și 2011, Lyric pierde 56.000 de spectatori, în timp ce căderea piețelor financiare americane îi amputează endowment-ul cu 39 de milioane $. Numărul de reprezentații scade la 68, nefericirea este totală. Lyric intră în spirala clasică: diminuarea activităților artistice, scăderea veniturilor, una favorizând-o întotdeauna pe cealaltă. Lucru pe care îl refuză Anthony Freud, numit director general în 2011. Vizionar, el cunoaște la fel de bine opera din Europa și opera din SUA: mai înainte a condus Welsh National Opera din Marea Britanie și Grand Opera din Houston, Texas. Își prezintă planul de salvare în fața Board of Trustees, prezidat acum de David Ormesher. Planul său se numește Breaking the ground (a rupe, a reînnoi).

La Chicago, opera cea mai reprezentată de la începutul acestui secol este… o comedie muzicală, The Sound of Music.
La Chicago, opera cea mai reprezentată de la începutul acestui secol este… o comedie muzicală, The Sound of Music.

Prima inițiativă, proiectul Lyric Unlimited, trebuie să crească beneficiul cultural adus de Operă orașului și regiunii Chicago. Misiunea și audiența vor fi extinse spre diverse comunități, în special spre cele latino-americane. Cu un bagaj de experiențe reușite în Houston, Anthony Freud propune colaborări cu Muzeul de arte mexicane și cu diferite instituții locale. Organizează, în mai multe locații din regiune, reprezentații cu două opere pe muzici mariachi, Cruzar la Cara de la Luna  și El Pasado nunca se termina, compuse de José Martinez și Leonard Foglia.

Melodia fericirii

Succesele sunt imediate, demersul este apreciat de toți cei implicați în mecenat. Lyric Unlimited grupează, în mod logic, programele deja existente de inițiere în operă destinate publicului școlar. Noul director decide, de asemenea, să programeze musicaluri după stagiunea obișnuită de la Lyric. Mikado, Show Boat, Oklahoma, Carusel de Rodgers&Hammerstein triumfă și contribuie la redresarea vânzărilor din bilete. În 2014, treizeci de reprezentații cu The Sound of Music strâng 71.000 de spectatori! Organizate în foaierele de la Lyric, concertele scurte și gratuite, din care jazzul nu este exclus, au ca scop atingerea unor noi tipuri de public.

Căutarea excelenței continuă să fie cuvântul de ordine în stabilirea programului. O creație mondială, Bel Canto, va vedea lumina zilei în decembrie anul acesta, compusă de peruvianul Jimmy Lopez. În 2016, o nouă Tetralogie, în regia lui David Pountney. Anthony Freud și directorul său muzical, Sir Andrew Davis, fac echipă cu Renée Fleming, creative consultant și ambasadoare a Operei Lyric, care pledează pentru cauza muzicii și a operei la Chicago și în Illinois. În această stagiune, diva va fi Văduva Veselă de Lehar, dirijată de Sir Andrew în producția lui Susan Stroman, mutată de la Metropolitan la Lyric.

În 2014, vânzările de bilete au depășit nivelul din 2006. În același an, endowment-ul atinge 180 de milioane $. Mecenatul și-a dublat nivelul în mai puțin de zece ani. Revenită de departe, Lyric Opera is breaking the ground!

Despre autorul articolului:

Philippe Agid
Philippe Agid

După ce a lucrat în administrația publică și a condus Fondation nationale pour l’enseignement de la gestionPhilippe Agid a ocupat diverse posturi de responsabil în cadrul grupului Lafarge. Între 1995 și 2001 a fost director adjunct al Operei Naționale din Paris. Împreună cu Jean-Claude Tarondeau, profesor emerit la ESSEC, este autorul volumelor Opéra de Paris, Gouverner une grande institution culturelle (Vuibert, 2006) și Le Management des Opérascomparaisons internationales (Descartes &Cie, 2011).

Diapason, Oct. 2015
Diapason, Oct. 2015

9 comentarii

  1. Am o singură întrebare pentru autoul acestor rânduri (care, după cum se vede, nu se semnează): cine v-a sugerat ideea „Pentru că Teatrul de Operetă „Ion Dacian” nu este altceva decât un cimitir al elefanților pentru artiști lirici care și-au pierdut vocea, sau un refugiu pentru starlete care nu vor ajunge niciodată să cânte operă. Ar trebui să ne aducem aminte că Răpirea din Serai sau La rondine sunt tot niște operete, dar pe care artiștii numitului teatru nu vor fi niciodată în stare să le cânte.”? Aveți siguranța că este adevărat ceea ce ați scris? Aveți certitudinea că nu aduceți atingere carierelor multora dintre noi, soliștii de la Operetă, CA INTERPREȚI DE ORERĂ în țară sau în afara granițelor României? V-ați interesat vreodată, din pură curiozitate, să aflați care și câte sunt premiile noastre la concursuri internaționale de canto sau care sunt titlurile de operă și câte reprezentații au avut unii dintre noi? Probabil că faceți parte dintre superficialii zilelor noastre care au impresia că știu valoarea lui Zero Absolut doar băgând un deget în congelatorul de acasă!

    Apreciază

  2. Pasul către musical al lui ENO este cauzat de scăderea finanțării acordate de Arts Council cu 29%. Stagiunea 2015-2016 programează o versiune semi-concert a unui alt musical: Sunset Boulevard, cu Glen Close în rolul pricipal. Dar asta se întâmplă în condițiile în care West End, cartierul artistic al Londrei, este plin de teatre care prezintă musical-uri pe bandă rulantă.
    Este clar că musical-ul are o renatbilitate mai bună decât opera, tocmai de aceea ar trebui ca merile succese de la Operetă să fie aduse pe scena ONB, iar în clădirea de pe Victoria Socialismului, UNICA clădire destinată unui teatru construită după revoluție în București, să fie programate experimente inteligente ale ONB.

    Apreciază

  3. Citesc blogul și îmi plac multe pe-aici … Am și văzut unele din producțiile prezentate aici și la ONB și la Viena ori Londra. De asemenea, sunt amatoare și de operetă .. Așa că n-am înțeles înverșunarea împotriva operetei (ca gen) sau doar împotriva teatrului de operetă (ca instituție) ?! N-ar trebui să existe? … în fine, când văd eterna opunere a celor două, îmi vine în minte un citat dintr-un compozitor minunat pe nume Emmerich Kalman:” Ştiu că numai o jumătate de pagină de Liszt va cântări mai mult decât toate operetele mele. Compozitorii mari vor avea întotdeauna admiratorii lor, dar paralel cu ei trebuie să existe şi compozitori pentru un public căruia să-i placă o operetă veselă, uşoară, spirituală şi elegantă.”

    Apreciază

    • E foarte simplu. Din același motiv. Nu am reușit niciodată să înțeleg înverșunarea împotriva unificării Operei cu Opereta. Demolarea mediatică a singurei clădiri destinate unui teatru construite după revoluție.
      Cred că lucruile astea nu trebuie discutate cu delicatețe.

      Apreciază

  4. E adevărat că este singura clădire destinată unui teatru construită după Revoluție, Dar era și singura instituție care nu avea o clădire a ei.
    Și discutând cu prietenii despre tragedia de la Clubul Colectiv, am aflat că Teatrul de Operetă nu ar avea autorizație de funcționare … (?!)

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.