Despre Opera

Impresii dintr-o altă lume

Opera Națională: De fapt, care este problema?


De mai multă vreme voiam să scriu despre acest subiect. Am așteptat să se termine stagiunea ca s-o fac. Și a fost o stagiune care a avut câteva momente interesante, care au stârnit multe discuții, amplificate și de schimbarea echipei de management a ONB. Au fost trei producții noi: Otello (regia: Vera Nemirova), Rigoletto (regia: Stephen Barlow) și Tosca (regia: Alfred Kirchner) și un revival destul de așteptat, Faust (regia: Alexandru Tocilescu). În rest, repertoriul curent, mai mult sau mai puțin interesant. Toate cele trei premiere au fost puneri în scenă moderne, ceea ce a adăugat condimentul necesar pentru împărțirea publicului în două tabere mai vocale, pe lângă segmentul amorf care a privit, uneori fără să înțeleagă prea multe, spre toată această tevatură. Mie mi-au plăcut toate cele trei premiere, în ordinea Rigoletto, Tosca și pe ultimul loc Otello. Dacă Rigoletto a fost o producție foarte bine închegată, detașându-se de celelalte (vorbim aici și de școala britanică de teatru, dar și de show-biz-ul anglo-saxon), Tosca a avut-o pe afiș pe soprana Iano Tamar și puțin a lipsit să nu apară și Marcello Giordani pentru a face departajarea aproape imposibilă. Cât despre Otello, singurul lucru care m-a făcut să fiu mai puțin entuziast a fost ideea de a păstra practic același cadru pentru o operă în patru acte, în ciuda tuturor găselnițelor regizorale inspirate. E mult? E puțin? Și una și alta, prefer să privesc spre partea plină a paharului.

Restaurantul

În cele ce urmează, trebuie să precizez, spre dezamăgirea unora dintre cititori, că nu voi folosi nici un fel de informații din interior, pentru simplul motiv că nu am asemenea informații. Toate raționamentele de mai jos se bazează pe informații publice, a căror sursă va fi indicată.

Funcția de director general al unei opere nu este deloc ceea ce își imaginează majoritatea melomanilor. Stresul acestui post este maxim. Nu numai pentru că are de pacificat orgoliile tipice dintr-un teatru, dar fiecare zi în care opera are spectacol este o înfruntare a unui potențial dezastru. Oare primadona va putea cânta rolul dificil din seara asta? Oare noua producție care urmează se va încadra în buget? Oare ministerul îi va mai da bani? Oare angajații vor face grevă? Publicul, va veni? Criticii, oare ce vor spune? Dar cel mai important răspuns pe care nu și-l va putea da niciodată este cel la întrebarea: Oare opera asta va mai exista și anul următor? Vor afla răspunsul abia la finalul stagiunii… De partea cealaltă a baricadei dintr-un teatru sunt soliștii. Ei au o singură responsabilitate, în primul rând față de ei înșiși: să cânte bine. Și pentru ei, totul se reduce la asta.

Nu cred că a existat vreun mare director de operă care să fie simpatic. De fapt, cei mai mari au fost niște personalități foarte dificile, în special pentru artiști. Antonio Ghiringhelli preia conducerea lui Teatro alla Scala în 1946 și timp de două decenii face din acest teatru centrul universului operatic. Toscanini inaugurează acest mandat cu un concert legendar, apoi va urma domnia Mariei Callas și a Renatei Tebaldi. Cu toate acestea, artiștii i-au păstrat o amintire urâtă acestui om aproape inflexibil în fața compromisurilor. Rămâne celebră seara în care Maria Callas, cântând în opera Il pirata de Bellini, arată spre loja sovrintendente-lui scaliger atunci când intonează versurile: Il palco funesto per lui s’inalza… Aproape că nu e nevoie să traduc în limba română aceste cuvinte, ci doar să amintesc că palco în limba italiană are o dublă semnificație: eșafod (cel care se înălța pentru execuția iubitului Mariei din operă), dar și lojă (cea din care o privea Ghiringhelli). Dar Rudolf Bing? Celebrissim director al Metropolitan Opera între 1950-1972, sub conducerea lui au uimit publicul american tenori ca Jussi Björling sau Franco Corelli, practic angajați permanenți ai teatrului. Zinka Milanov și Renata Tebaldi își disputau supremația mondială și pe această scenă. Cu toate acestea, și astăzi paginile de memorii ale unor dive sunt străbătute de un fior de groază la amintirea acestui director. Ce aveau în comun acești directori? Autocrația, dar și viziunea. Promovarea unor potențiale staruri dar și domesticirea capriciilor unor dive. Și succesul. Fără el, toți acești directori ar fi dispărut repede în neant.

De aceea nu mă pot alătura corului de contestatari care-mi cere să arunc cu cerneală pe hainele directorilor de operă. Nici pe Răzvan Dincă, nici pe Beatrice Rancea, nici pe alții. Atâta vreme cât acești oameni nu și-au trădat vocația, nu și-au încălcat promisiunile, ci, dimpotrivă, s-au bătut cu oricine ca să realizeze ceva pentru teatrul lor, ei merită tot respectul.

Să revin însă la subiectul ONB. Ce așteptăm de la acest teatru? Ce ne dezamăgește? Ce ne place? Managementul ONB s-a schimbat de ceva vreme. Clădirea din Piața Eroilor va suferi o renovare masivă în vara aceasta. Aștept cu mare interes să văd cum va arăta redeschiderea în stagiunea 2014-15. La începutul acestui an, domnul Răzvan Dincă a acordat două interviuri interesante agenției Mediafax și ziarului Adevărul. Din aceste două interviuri se poate deduce un plan, după părerea mea – coerent, de resuscitare a celei mai importante opere din România. Planul ar fi acesta:

  • Programarea spectacolelor 2014-2015 stabilită de la început pentru toată stagiunea. Ținta este să se poată ști cu precizie,  cu cel puțin un an înainte, ce spectacole se vor cânta.
  • 7 producții noi, printre care La traviata (regia: Paul Curran, în octombrie) și Falstaff (regia: Graham Vick, în februarie 2015, dirijor va fi Guillermo Garcia Calvo)
  • Numirea unui dirijor principal și a unui coordonator muzical
  • Invitați străini pentru rolurile principale, în special artiști români care au cariere internaționale notabile.
  • Susținerea trupei de balet și a conducerii acesteia (Johan Kobborg)
  • Renovarea clădirii Operei, construcția unei clădiri pentru Operetă, sală de repetiții pentru operă.

La o primă vedere, este un proiect cât se poate de viabil, o viziune normală asupra a ceea ce ar trebui să se întâmple la o operă. Este practic imposibil să poți invita staruri să cânte la București, atâta vreme cât aceștia au agendele încărcate chiar pe ani de zile în avans, cu cât au cota mai mare. Ca să lămurim și o chestiune legată de costuri: un star internațional este plătit în jur de 10-15.000 EUR pentru a cânta un rol principal într-o seară. Este mult, dar nu este o sumă de neimaginat. Dar între 12.000 EUR de câștigat la București sau la Viena, artistul acesta nu va alege Bucureștiul decât cu greu, dacă nu știe când, ce și cu cine va cânta. O dovadă concretă a profesionalismului este cerută înainte de toate. Cât despre cele șapte premiere, deși sună fantastic, cred că este o declarație optimistă mai degrabă. Metropolitan Opera programează abia cinci în stagiunea viitoare, dintre care patru producții sunt noi, iar a cincea este adusă de la Covent Garden (și nu urlă nimeni că e „import”).

Sunt circumspect și foarte curios însă când vine vorba de numirea unui director muzical/dirijor principal. În mod normal, cele două noțiuni se confundă. Răspunderea unui asemenea post este foarte mare, va fi dispusă conducerea ONB să delege autoritatea necesară unui dirijor? Tiberiu Soare, cel care părea să aibă toate atributele unei asemenea responsabilități, a plecat invocând tocmai interferența managementului în atribuțiile dirijorului. Autocrație. Cei care au rămas… nu știu, dar peste tot în lume acest post este ocupat de o personalitate foarte puternică. James Levine la Met, Antonio Pappano la Royal Opera, de reținut însă că nici măcar Daniel Barenboim nu a făcut față cerințelor de la Scala. Cine ar putea face ceva la ONB? Sunt în continuare foarte mirat că un artist de anvergura lui Christian Badea, cu activitate consistentă în toate teatrele mari de operă din lume, nu a dirijat la ONB vreodată. Și vorbim de un dirijor care vine des în România, susținând concerte de o foarte bună calitate la Ateneu sau la Sala Radio, nu e vorba de o persoană inaccesibilă. De ce nu îndrăznim mai mult? Ar putea fi ceea ce a fost Rafael Kubelik pentru Covent Garden, un constructor al unei orchestre competitive, un om de bun gust care a stabilit un nivel al calității artistice greu de egalat în lume. Păstrând proporțiile, Christian Badea ar putea face acest lucru pentru ONB.

Deși articolul este centrat pe subiectul operei, țin să menționez că sprijinirea baletului este o inițiativă care merită lăudată dincolo de latura artistică. O trupă de balet nu costă nici pe departe atât de mult precum una de operă. Mai mult, o trupă de balet de bună calitate aduce profit. Cum nu toate teatrele de operă posedă și o stagiune de balet ci folosesc dansul numai în scop utilitar (în operă), profituri se pot face mai ales din turnee. Condiția esențială este calitatea ireproșabilă. Așa a fost cazul, și este în continuare cu Royal Ballet, care în perioada de după război, vreme de zeci de ani, a fost o sursă de autofinanțare pentru Covent Garden, unde subvențiile primite de la stat, începând cu 1946, au fost insuficiente, timp de mulți ani (mai multe informații, în excelentul volum al lui Francis Donaldson – The Royal Opera House In The Twentieth Century). Aceasta este adevărata miză a aducerii lui Johan Kobborg și a construirii unei trupe competitive, fie și cu balerini japonezi.

Cât despre mult discutata problemă a fuziunii Operei cu Opereta, îmi permit să ignor acest scandal, care nu este nici măcar o mare noutate. Dovedesc cu un citat dintr-un articol al Ion Luca Caragiale, scris la începutul secolului XX. Pur și simplu simt exact același lucru pe care îl spune marele scriitor:

Înainte de deschiderea stagiunii s-a făcut multă discuție despre opera și opereta română. Erau și aci, ca în orice discuție despre ceva ce are să fie, pesimiști și optimiști. Ba are să iasă rău, ba are să iasă bine, ba nu, ba da, și discuția încălzindu-se, pe lângă celelalte și celelalte, s-au zis și vorbe groase. De aci s-au ivit supărări, cari s-au tradus mai la urmă prin faptul regretabil că Direcția teatrelor a refuzat gazetelor pesimiste locul la care aveau dreptul în Teatrul Național după datină și bună-cuviință.[…] Ce bine că noi am rămas în acea discuție neutri! Noi avem bilet și, fiindcă ținem mult la el și voim să-l păstrăm, promitem onor. direcții cea mai desăvârșită amabilitate.[…] S-a deschis, în sfârșit, stagiunea în necazul pesimiștilor, și încă d-a dreptul, fără încunjur, cu operă.

Cât despre ce înseamnă o sală de repetiții, un amănunt deloc interesant pentru marele public, dar esențial pentru o operă, o să citez ce spunea în 1962 Georg Solti, pe vremea aceea director al Royal Opera House:

Principala dificultate a fost lipsa unui spațiu destinat repetițiilor. Singurul spațiu mai mare era chiar scena și era nevoie ca ea să fie disponibilă nu numai pentru Opera Company, dar și pentru The Royal Ballet.[…] Când se întâmpla ca scena să nu fie disponibilă, trebuia să închiriem săli din altă parte, dacă și când acestea erau disponibile. Din fericire, am reușit să obținem o sală de cinema, care ar trebui să fie gata pentru repetiții în noiembrie. Acesta este un enorm (în orig. tremendous, n.n.) pas înainte…

În rest, nu am motive să nu cred declarațiile managementului ONB, pentru simplul motiv că în septembrie 2013, Răzvan Dincă anunța într-un alt interviu venirea lui Kobborg,  Rigoletto-ul lui Barlow, patru spectacole de Tosca, doar aducerea lui Marcello Giordani a eșuat, din motive care nu țineau de voința nimănui de la ONB. Toate aceste promisiuni s-au dovedit a fi adevărate, iar noi pornim aici de la prezumția de nevinovăție.

Toate bune și frumoase, dar cu ce bani? Câteva date:

  • Bugetul ONB este de 4,5 milioane de EUR (în afara cheltuielilor legate de renovarea clădirii, care se ridică la cca. 8-9 milioane de EUR, din fonduri europene)
  • Nr. de angajați – cca 750-800 (550-600 la Operă, 200 la Operetă)
  • Nr. de locuri la ONB: aprox. 1000
  • Gradul de umplere: necunoscut.

Ce înseamnă aceste numere poate părea limpede, citindu-le. Dar ar trebui să le comparăm cu alte companii de operă din lume. Nu vom lua în discuție, din cauza disproporției, teatre ca Metropolitan sau Covent Garden, deși unele amănunte pot fi relevante. Începând cu anul 2014, revista britanică Opera Now publică în fiecare număr un articol dedicat unei companii de operă, oferind multe date interesante, spre care spectatorul român poate privi cu mai puține complexe de inferioritate.

Grand Théâtre de Genève:

  • Locuri: 1600, Grad de ocupare: 90%
  • Buget total: 83 milioane EUR, din care subvenție stat: 54 mil. EUR – acoperă 65% din buget (cantonul Geneva, cu o populație de 200.000 locuitori, asigură acești bani), subvenții private: 4.1 mil. EUR, iar restul este completat din bilete și alte surse de autofinanțare.
  • Teatrul programează anual o Stagione (nu repertoriu): 8 producții de operă și 3 de balet. Pentru sezonul 2014-2015 sunt așteptate 5 producții noi și un import (Porgy and Bess).
  • Director musical: Neeme Järvi (directorul orchestrei Suisse Romande); Director general: Tobias Richter – care amintește într-un mini interviu că birocrația elvețiană e greoaie.

Semperoper Dresden

  • 800 angajați, dar aici vorbim numai despre operă.
  • Subvenție publică: 46 mil. EUR (Covent Garden are cca 23 mil EUR)
  • Staatskapelle Dresden asigură orchestra, care are 154 instrumentiști cu contracte full-time, un caz rar în lume.
  • Teatru de repertoriu – 30 de producții în sezonul 2014/15 din care producții noi vor fi 4 (Arabella, Konigskinder, Pelleas et Mellisande, Nozze di Figaro) + o premieră mondială (Mise en abyme de Ronchetti)
  • Director musical: Christian Thielemann, Director general – nu are, Serge Dorny a fost demis, se pare că la Dresden trebuie să ai nervi de oțel pentru a rezista presiunii interne a teatrului și a orchestrei (care și-a negociat recent singură un contract cu o televiziune locală, peste capul managementului)

De Vlaamse Opera

  • Sezonul este de tip Stagione, dar producțiile merg în mai multe orașe.
  • Subvenție: 23.3 mil. EUR
  • Producții noi în sezonul 2014/15: 4 (Rosenkavalier, Otello de Rossini, Lady Macbeth, Bluebeard castle/Winterreise, Don Giovanni)
  • Manager: Aviel Cahn

Dar iată și problemele unor teatre de operă din Europa:

Palau de les Arts Reina Sofia, Valencia

  • 1470 de locuri
  • Manager: Helga Schmidt (fost director artistic la Covent Garden la 33 de ani, acum are 72). Când a fost numită la Valencia, a cerut buget pentru a face o orchestră bună. Acum vin regulat să dirijeze aici: Lorin Maazel, Zubin Mehta, Riccardo Chailly și Plácido Domingo.
  • Din cauza crizei economice și a reducerii bugetului, au renunțat la Ring-ul lui Wagner și la Rosenkavalier (drepturile de autor fiind prea mari). Vor face în schimb noi producții cu La traviata și La bohème.
  • Bugetul pentru sezonul 2014/15 a fost anunțat în 23 decembrie 2013, ceea ce a ridicat enorme probleme de planificare (ca să știi pe cine poți invita, trebuie să știi cu ce plătești).
  • Nici un fel de date financiare nu sunt dezvăluite în articol.

Opera Regală din Suedia (Kungliga Operan)

  • În Stockholm sunt de fapt două teatre de operă – Gustavian și Oscarian (unde se cântă cel mai mult).
  • Manager: Brigitta Svenden, Director Muzical: Lawrence Renes (Olanda) – după multe sezoane fără dirijor principal.
  • Guvernul este dispus să aloce 246 mil. EUR pentru un teatru nou, managementul nu vrea. Aparent este incredibil, dar motivul este că, odată investiți atâția bani într-o clădire superbă, ar trebui apoi un buget pe măsură pentru a fi folosită la nivelul investiției, prin aducerea de staruri internaționale, producții scumpe etc. Politica operei este moderată din acest punct de vedere, mizând pe talentele locale care au ajuns între timp vedete mondiale dar care revin să cânte și în Suedia: Nina Stemme, Iréne Theorin, Katarina Dalayman.

Opera Națională Sofia

  • Director General: Plamen Kartaloff – mare fan Wagner, care, după o vizită la Bayreuth în tinerețe, s-a jurat să promoveze muzica lui în Bulgaria. Acum are șansa să o facă.
  • Cele mai mari succese recente au fost o premieră: Ring-ul Wagnerian (2013) – cântată exclusiv de soliști bulgari (care sunt educați la fel ca ai noștri, după școala italiană de canto), succesul a fost uriaș, și Boris Godunov – spectacol outdoor, în fața catedralei Alexander Nevsky din Sofia. În 2015 este programată o producție nouă a operei Tristan und Isolde.
  • Politica lui Kartaloff este destul de radicală: s-a renunțat la Aida și Traviata, în favoarea unor opere mai puțin cântate prin Balcani: Lakmé, Povestirile lui Hoffmann, Werther, Robert le Diable, evident, toate sunt producții noi.
  • Kartaloff nu amintește nici un fel de date financiare, dar problema cea mai mare a Operei din Sofia este aceeași ca în România, aceea de a putea convinge clasa politică, indiferent de partidul care este la guvernare, de necesitatea finanțării acestei arte.

Cam așa stau lucrurile în lume. Ce frapează este consistența finanțării publice a operei. Cu un buget de 4,5 milioane de EUR, ONB stă extrem de prost în fața altor teatre. Să mai adăugăm că este cel mai mare buget al unei instituții de operă din România.

De fapt, răspunsul complet al directorului ONB privind bugetul este: Pot să vă spun, dacă nu mă înşel, undeva în jurul valorii de patru milioane şi jumătate de euro, ceva de genul ăsta. Dar 70% din acest buget sunt salarii, încă un procent de vreo 10 – 15% sunt cheltuieli de administrare, capital, restul rămânând pentru proiecte culturale. […] Pentru noi, nu bugetul este atât de important, ci cum îl mărim.

Este posibilă în România o subvenție publică (din bugetul ministerului Culturii dar și cel local) de 20 de milioane de EUR pentru un teatru de operă? Nu e chiar imposibil, dacă privim spre găurile negre create în bugetul de stat de autostrăzile care nu se mai fac niciodată sau alte mari proiecte similare, în care banii publici se găsesc cu mare ușurință. Pe de altă parte, calitatea spectacolelor teatrelor de operă din țară este încă atât de scăzută încât trebuie multă reconstrucție, la nivelul principiilor de bază: o orchestră bună, ansambluri funcționale și profesioniste etc. În timp, performanța crescând, va fi nevoie și de o subvenție tot mai mare. Din perspectiva aceasta, poate că 4,5 milioane de EUR reprezintă o sumă rezonabilă, dar este esențial ca în 2015 aceasta să crească semnificativ, iar în stagiunea 2015-16 ar trebui să fie de cel puțin 12-15 milioane de EUR pentru a avea o operă competitivă la nivel european.

Să facem un mic calcul comparativ cu Grand Théâtre de Genève: Dacă o comunitate  de 200.000 de locuitori, având un PIB/cap de locuitor de 48.000 EUR, alocă 54 de milioane de EUR pentru operă, atunci Bucureștii cu o populație de 2.000.000 de locuitori, având un PIB/cap de locuitor de 13.300 EUR, ar trebui să poată aloca fără probleme o sumă similară. Populația e de 10 ori mai mare, în timp ce PIB-ul e doar de 3 ori mai mic. Fiscalitatea din Elveția este mai mică decât în România. O regulă de trei simplă indică o capacitate de finanțare a Operei de minumum 100 milioane de EUR din partea Bucureștiului. Cu toate acestea, bugetul total al ONB este de aproape 20 de ori mai mic decât al Operei din Geneva. Dacă primarul micului Paris se mai întreabă de ce oare cel mai mare partid din România nu reușește să atragă intelectualii, iată un posibil răspuns….

Și totuși, chiar și așa, reduși la stadiul de a inova din nimic, precum românii de acum 30 de ani reparau mașinile Dacia cu patentul și sârma, se întâmplă și lucruri neașteptat de bune. Rigoletto la ONB, aducerea producțiilor franceze ale lui Andrei Șerban la Iași (au fost Indiile galante, dar în sezonul 2014-15 vor fi Lucia di Lammermoor și Italianca în Alger), chiar și producțiile noi ale Traviatei și Boemei, departe de a fi doar decente (sunt chiar bune!), arată o capacitate managerială ieșită din comun a unor directori care sunt foarte repede judecați foarte aspru. Și cu ce bani? Cu mai nimic! Cu acrobații bugetare fără plasă de siguranță. Cu temeneli în fața clasei politice care nu-i fac pe acești directori decât să devină, în viață, un fel de Violetta Valery, deși lumea crede cu totul altceva. Pentru că Opera este apolitică și toate partidele politice trebuie să înțeleagă acest lucru, să-și facă un titlu de glorie din finanțarea acestei arte complexe. Opera nu-și poate permite să combată pe scena politică, dar are capacitatea să seducă politicul pentru a obține bani. Directorii de operă ar trebui să-și propună un obiectiv din a-l face pe primul ministru să prefere să vină la o premieră într-un teatru de operă românesc în locul Concertului de Anul Nou de la Viena. Și e un obiectiv realizabil.

La Traviata - Opera Națională Iași - (c) Cristian Popescu

Să vedem și ce li se impută? La București domnește un val de șovinism. Aproape nici un invitat străin nu scapă de suspiciunea că ar fi o înșelătorie la mijloc. Că sunt terminați vocal, sau că nu reprezintă nimic, mereu se cere să fie programați la premiere artiștii români. Sunt onorabili, ne mândrim cu ei, toate bune și frumoase, dar numele lor pe afiș, în lipsa consacrării internaționale, nu atrage marele public, ci doar un mic segment al acestuia, cel semidoct și/sau nostalgic. O privire în timp, tot spre Caragiale, arată foarte bine ce înseamnă această teorie:

Modestia este decorul talentelor tinere. O primadonă plătită foarte scump, chiar dacă ar avea talent, ar însemna că nu este modestă și începuturile trebuiesc să fie modeste, deși îndrăznețe. De exemplu, poți să începi rău, fără talent, fără pricepere, fără apucătură: e o îndrăzneală lăudabilă dacă este modestă. Publicul nu trebuie să fie pretențios. Trebuie să nu uite că și acesta este un început nou de operă română, un început, îndrăzneț poate, dar fără-ndoială modest.[…] Publicul trebuie să aibă îndrăzneala a-l încuraja și să fie modest în pretențiuni. 

La Iași, directorul Operei, Beatrice Rancea, este acuzată de prea mult ego, se sugerează chiar cultul personalității. S-a uitat faptul că înaintea venirii ei, multă lume nici nu știa că la Iași ar exista și o operă, că sălile erau pustii, că Iașiul a produs în timp foarte puține voci (doar Viorica Cortez și Doina Dimitriu, dar las acribia contestatarilor să completeze lista). La Iași, de la nimic s-a ajuns ca un oraș întreg să fie înțesat de o reclamă superbă făcută operei, de parcă am fi la Salzburg în timpul festivalului, și nu în urbea în care abia acum se formează o trupă de foarte tineri soliști, abia ieșiți din cor, dar care umplu teatrul de public, venit să le admire tinerețea și curajul de a visa. Poate ar trebui să ne amintim că la Metropolitan, Rudolf Bing a avut parte de o gală aniversară când s-a retras. James Levine a fost omagiat tot cu o gală după 25 de ani de activitate (între timp a trecut de 40), la Viena a fost Ioan Holender, sărbătorit la retragere printr-o altă gală, editată și pe un DVD. Nimeni nu a vorbit de vreun cult al personalității. Sigur, nici la New York, nici la Viena nu vin nici mitropoliți să înmâneze premii pe scenă, nici primari care să țină discursuri, dar așa se întâmplă lucrurile peste tot în România, va exista o evoluție și aici, în timp. Nu mai trageți în directori!

Îl invoc la final tot pe Ion Luca Caragiale, pentru actualitatea gândirii lui, de un sarcasm pe care numai un om cu mentalitate europeană autentică îl putea avea.

Pentru ca să ai o trupă de operă, îți trebuiesc trei lucruri: bani, bani și bani; și pas d’argent, pas de chanteur – n-ai bani, n-ai cântăreți.[…] Pentru ca să ai operă, și mai cu seamă operă națională, îți trebuie îndrăzneală, îndrăzneală și iar îndrăzneală. […] Scenele mari din Europa se țin totuși de vechea sistemă. Ele, în loc de îndrăzneală, întrebuințează tot banii. Un grupet, un tril, o cadență costă mii de franci. Ce sistem de corupție, ce venalitate! Prefer simplicitatea noastră națională: moravuri curate, leafă mică, îndrăzneală mare, triluri gratuite. 

(va urma)

Update: Partea a doua a articolului, aici: Opera Națională: Ce-i de făcut?

41 comments on “Opera Națională: De fapt, care este problema?

  1. Prof. Dr. h. c. G. E. Crăsnaru
    Iulie 3, 2014

    Draga prietene,
    Am citit minunatele informații pe care le pui la dipoziție cu atâta siguranță și sunt bine fundamentate prin informata rețea Internet. Astfel îmi pot da seama că cei 45 de ani petrecuți de mine în lumea teatrelor de operă, au fost un timp pierdut în care nu am înțeles decât prea puțin sau nimic… din această artă. Tot ce am văzut sau am făcut a fost doar o iluzie…
    Prima opera pe scena căreia am debutat a fost o catastrofă! Intendenți ca: George Georgescu, Ionel Perlea, Mihai Brediceanu, Octav Enigărescu, Petre Codreanu, oameni de teatru ca Egizio Massini, Jan Bobescu, Ginel Teodorescu, Jan Rânzescu și alții, nu prea au știut ce este cu adevărat un teatru liric! Ce bine că mi s-au deschis astăzi ochii și pot învăța de la ADEVĂRAȚI profesioniști ca Dl. Dincă și alți maeștri ai artei și ai Internetului, ce este cu adevărat opera ca spectacol, ca instituție și ca mod de existentă, de producție etc.
    Într-adevăr, mi-am pierdut timpul cântând 134 de roluri de operă în teatre fără nivel ca Salzburg, Scala, Paris, Monte Carlo, Amsterdam, Tokyo, Hamburg, Zurich și altele, cu dirijori sau regizori necultivați prin Internet ca Markewitch, Karajan, Neumann, Sigi Koeler, Mutti, Foster, Zeffirelli și mulți alții! Minunați intendenți ca Liebermann, Cr. Groszer, John Mordler și mulți alții care au construit cu dragoste teatre și spectacole nemuritoare de operă, au greșit într-adevăr purtându-se civilizat și repectându-i pe artiști – de la staruri până la ultimul mașinist – cu DEMNITATE, respectându-i pe oameni și munca lor, fără AROGANȚĂ, care este metoda cea mai bună de a-ți ascunde INCOMPETENȚA!!
    Cu multe salutări prietenești! Și mult success!!
    G. E. Crăsnaru

    Apreciază

    • despredemnitate
      Iulie 3, 2014

      Bună seara și mulțumiri pentru comentariu.
      Nu reiese de nicăieri că ONB sau alte teatre din țară ar fi mai bune decât cele din Occident, ci dimpotrivă, am încercat să explic că este nevoie de bani pentru asta, bani care se găsesc în România, dar care nu sunt alocați culturii.
      Apoi, nu am înjurat nici trecutul pe care-l invocați. Dar așa cum azi nu mai există nici un tenor precum Franco Corelii, tot așa și numele pe care le-ați scris (George Georgescu, Ionel Perlea, Mihai Brediceanu, Octav Enigarescu,Petre Codreanu, Egizio Massini, Jan Bobescu, Ginel Teodorescu, Jan Ranzescu) sunt ale unor persoane decedate.

      Cu stimă și admirație,
      Despre Opera

      P.S. Multe din informațiile din articol NU provin din internet.

      Apreciază

  2. despredemnitate
    Iulie 4, 2014

    Tabone a fost OK.

    Apreciază

    • operalover
      Iulie 4, 2014

      Daca Tabone a fost ok… atunci cred ca nu ati vazut Rigoletto. adica nu l-ati ascultat.
      In conditiile in care luam de buna aceasta afirmatie, sunteti din pacate foarte departe de a putea aprecia ce inseamna standardul de performanta in opera si deci afirmatiile dvs de pana acum pot fi considerate neavenite. Cu stima

      Apreciază

    • despredemnitate
      Iulie 4, 2014

      părerea ta🙂 (și a lu’ XYZ)

      Apreciază

    • despredemnitate
      Iulie 4, 2014

      Scuze, scuze!😀

      Apreciază

  3. sebastianmihail
    Iulie 4, 2014

    Nu am habar cine e acest domn care a comentat primul, dar se pare că nu prea ştie să scrie coerent. Şi se mai şi semnează „profesor doctor”. Jenant.
    În altă ordine de idei, voiam să spun că mi-a plăcut articolul, vă urmăresc cu interes cultural.🙂

    Apreciază

    • despredemnitate
      Iulie 4, 2014

      Domnul George Emil Crăsnaru este unul dintre cei mai mari bași-baritoni din România, cu o carieră importantă în străinătate.

      Mulțumesc pentru aprecieri.

      Apreciază

      • sebastianmihail
        Iulie 4, 2014

        Mulţumesc şi să mă ierte că nu ştiam. Dar nu se poate ca un profesor să scrie în felul în care a făcut-o dumnealui.

        Apreciază

      • despredemnitate
        Iulie 4, 2014

        Domnul Crăsnaru este plecat de vreo 30 de ani din țară, unele deprinderi se mai pierd. Apoi, comentariile de pe blog, odată trimise nu mai pot fi corectate ulterior.
        Mi-am permis să corectez eu, din punct de vedere gramatical ce a scris.
        Cred că domnia sa a înțeles greșit sensul articolului, ca urmare a unor dezamăgiri personale în relația cu etsablishmentul muzical românesc și din acest motiv tonul comentariului pe care l-a făcut este ironic.

        Apreciază

      • sebastianmihail
        Iulie 4, 2014

        N-am avut nimic cu tonul comentariului, e opinia domniei sale şi o repespectăm.
        Doar m-au cam durut ochii când am citit.🙂

        Apreciază

      • despredemnitate
        Iulie 4, 2014

        🙂 Înțeleg. Sper că s-a remediat acum.🙂

        Apreciază

    • operalover
      Iulie 4, 2014

      poate era doar neatent din cauza indignarii..

      Apreciază

  4. delMonaco
    Iulie 4, 2014

    as fi vrut sa nu ma vad obligat sa scriu asta..

    Apreciază

  5. delMonaco
    Iulie 4, 2014

    Premiere care de fapt reitereaza titluri deja existente…regie si scenografie moderna dar urata , adica urata raaau de tot ( ca la Tosca de ex ).Dirijori adusi pe bani multi fara discernamant aristic ; acelasi ”discernamant” fiind folosit si la alegerea unor cantareti care nu se aud , sau cand se aud, parca preferai situatia anterioara…, unii nu stiu de ce sunt in scena, altii isi traiesc propriile excitatii sonore care oricum se aud prost si nu transmit nimic publicului..Ce sa mai zic …o Opera care a luat-o in jos dupa ce incepuse sa urce (2008-2011) cu spectacole putine …mediocre.dar care inghite mai multi bani acum decat in anii anteriori..oferind publicului un produs artistic din ce in ce mai redus si mai prost calitativ.
    Nu vorbesc de Balet.. eu sunt fan de opera si imi aduc aminte de Aida, Aida la care publicul aplauda la ridicarea cortinei la Nil…de Lakme-ul de o frumusete fabuloasa .. de Nabucco pe care nu l-am mai vazut anul asta . Nu eram in oras la unicul spectacol, oricum compromis de prezenta unei soliste pe care eu nu o mai consider demult capabila sa cante roluri mari.
    Sa obligi publicul pe banii sai sa asiste la subproductii , sa pui pe tusa solistii sai indragiti sau sa ii dai afara( ma rog,neprelungindu-le contractele) sa te mai si lauzi ca acum e mai bine sau ca ai face mai mult dar nu ai bani!!!!
    Ei bine, va invit dragi iubitori de opera sa boicotam aceste actiuni ale acestor neaveniti ce au ajuns prin diverse mijloace pe care nu le enumar aici sa conduca Opera Noastra !!!

    Apreciază

    • delMonaco
      Iulie 4, 2014

      neoferind altceva decat cateva spectacole …asa cum am spus.. nu ai de ales si mai mergi din cand in cand cu speranta ca…
      nu sunt tendentios deloc inca!!
      cu tot respectul

      Apreciază

  6. delMonaco
    Iulie 4, 2014

    ca sa nu mai vorbim ca noi, publicul, intr-adevar mergem la Opera nu doar pt muzica ci mai ales pentru voci… voci frumoase mai ales.
    vocile solistilor, ce ma faceau sa ma bucur sau sa lacrimez in sala, pe care le iubesc pt expresivitatea lor si care acum nu mai sunt se pare in planurile conducerii ..
    Nu vreau sa ascult voci urate!! Mi-e dor de Traviata lui Colpos si de Barbierul lui Basalic sau de Simon-ul si Contele de Luna al lui Pascu si vreau sa ma intorc de la spectacol cutremurat de tristetea lui Liu interpretata de d-ra Zancu, de pianissimele si de plansul Aidei, d-nei Munteanu sau de forta ei in ruladele lui Abigail sau in povestea lui Turandot,vreau sa sufar cu ea la Mario Mario din actul 3, sa fiu incantat de energia si agilitatea vocii d-nei Ulieru-Petrovici, si caldura si exuberanta doamnelor Jinga si Ispan, de dramatismul lui Don Jose al d-lui Lopez, de dramatismul scenic a lui Ortrud creat de d-na Pascu, de Scarpia lui Vasiliu, de moarte lui Macbeth cantata de Secobeanu ,mi-e dor de vocea lui Pompei!!!! Mi-e dor de Elvira Feliciei Filip si a d-nei Chesei!
    VREAU SA ASCULT VOCI MARI SI FRUMoASE PE SCENA OPEREI!!!
    Nu voci mici si sterse, cu defecte si scartaieli si tiuituri !!! Asta am auzit 80% din stagiunea asta!!
    Vreau frumos si armonie.. sunt tendentios cu asta???

    Apreciază

    • despredemnitate
      Iulie 4, 2014

      Vă înțeleg nostalgia, și eu am propriile mele nostalgii, dar să rămânem totuși în realitate. Colpoș e la final de joc, Pompei Hărășteanu are vreo 90 de ani și pot înșira destule în continuare, chiar dacă tema articolului este cu totul alta. Felicia Filip… mă rog, unora le place, dar a fost Elena Moșuc, o Traviata superbă (deși nostalgicii nu au ținut minte decât tenorul care n-a cântat bine).
      Voci mari și frumoase, fie. Dar vocile mari nu prea mai există, în general în lume, nu doar la noi. Putem continua discuția despre vocile mari și frumoase la articolul „Amurgul zeilor” (dup ce-l citiți): https://despreopera.wordpress.com/2014/05/14/amurgul-zeilor/

      Aici aș zice că putem discuta mai degrabă alte tendențiozități (bani, bugete, planuri, realizări, promisiuni, management etc.)

      Apreciază

      • delMonaco
        Iulie 5, 2014

        Stimate Despre Demnitate( nu stiu daca Dl sau D-na..) NU E CHIAR O CRIZA DE VOCI MARI!! e doar o criza de artisti mari !!
        Lili Mosuc e o artista, dar cu o floare … si pe deasupra insotita de un asemenea hal de tenor!!! A fost o ofensa in cel mai pur semn al cuvantului.
        Cat despre faptul ca unii din cei evocati sunt la sfarsit de cariera , e doar pierderea noastra si mai ales a dvs a celor tineri, pt ca deduc (din insufletirea cu care sustineti in toate comentariile o atitudine anti age sa zicem🙂.ca sunteti sub 35 de ani. Nu veti mai avea la ce sa va raportati pt a constientiza ce inseamna FRUMOSUL si UMANITATEA ARMONIOASA….Opera trash e un curent ce s-a dezvoltat si mai prospera inca datorita lipsei de talent , spiritualitate si binenteles a crizei atat materiae cat si de valori…dar ea trage in derizoriu arta si odata cu ea pe noi..

        Apreciat de 1 persoană

      • despredemnitate
        Iulie 5, 2014

        Deducțiile dvs. sunt foarte simpatice, dar greșite. Trebuie să recunosc că vă admir anduranța de a putea merge la toate spectacolele din stagiunea ONB. Pe mine, o cantitate de mediocritate atât de mare m-ar doborî, cu siguranță.
        Ca să lămurim totuși o mare confuzie: mi-ar place foarte mult să văd o producție clasică frumoasă, cu atât mai mult o premieră, dar la ONB nu e cazul de așa ceva. Unde nu-i ceva deja învechit și degradat, atunci e de prost gust.

        Apreciază

  7. despredemnitate
    Iulie 4, 2014

    „fost patron de carciuma” – hahaha!
    Ghici ce a făcut Rossini după ce a compus ultima sa operă? Brânză! Vindea brânză! Și a făcut-o timp de 40 de ani!

    Apreciază

  8. despredemnitate
    Iulie 4, 2014

    A propos de „cultul personalității”, și Peter Gelb apare peste tot în materialele de la Met. Ba chiar în interviurile din entracte…

    Apreciază

  9. liliana
    Iulie 6, 2014

    Vad ca in „planul de masuri” unul din puncte prevede numirea unui nou dirijor. Eu nu vreau decat sa aflu: de ce a plecat Tiberiu Soare de la pupitrul ONB ???

    Apreciază

    • despredemnitate
      Iulie 6, 2014

      Un răspuns – în acest interviu:

      „Am demisionat de la Opera Națională din București din aprilie. Noua direcţie interfera cu partea artistică, ori în operă e extrem de important să ai doi stâlpi dacă vrei să-ţi iasă un spectacol, regizorul şi dirijorul (plus scenograful). Când intervii în echipa asta, lucrurile se strică, aşa că am plecat.”

      http://www.artactmagazine.ro/interviu-tiberiu-soare.html

      Apreciază

      • despredemnitate
        Iulie 7, 2014

        Hai să nu ne coborâm să discutăm la nivelul ăsta despre ONB. De ce nu e X și e Y și ce a băut Z.

        Apreciază

  10. Pingback: Prin blogosfera literara (30 iunie – 6 iulie 2014) | Recenzii filme si carti

  11. Marta
    Iulie 8, 2014

    Sunt lucruri bune care se intampla la ONB ( renovarea, felul in care arata holul,libraria,barurile,glam-ul anumitor evenimente, publicitatea) sunt si lucruri mai putin bune ( anumiti invitati,desi nici aici nu trebuie sa generalizam, pentru ca am fost incantata de Traviata Elenei Mosuc si de Suzanna Narcisei Brumar ). Orice schimbare este contesatata de unii si sustinuta de altii. In ceea ce priveste solistii casei, sunt voci bune si mai putin bune,intr-adevar este pacat daca sunt programati sa cante doar un spectacol pe luna, dar nici practica de pe vremea fostei directiuni nu mi se parea ok, se intra in spectacol fara generala. Una peste alta doar timpul ne va spune cine are dreptate, pana atunci respect pentru toti cei care iubesc opera si o sustin intr-un fel sau altul , vreti sau nu vreti suntem toti in aceeasi barca.

    Apreciază

  12. Sorin
    Iulie 8, 2014

    „La București domnește un val de șovinism. Aproape nici un invitat străin nu scapă de suspiciunea că ar fi o înșelătorie la mijloc. Că sunt terminați vocal, sau că nu reprezintă nimic, mereu se cere să fie programați la premiere artiștii români”
    Constat inca o data ca ideea asta falsa si gresita revine obsesiv. A nu stiu cata oara. Fara nuante, fara amendamente. Nu stiu de unde a aparut, cum s-a construit si consolidat, dar e perpetua si permanenta, ubiquitara. Eu nu am auzit pe nimeni, nici in sala, nici in alte locuri, sa afirme ca si-ar dori in mod necesar un artist roman in loc de un invitat strain. Problemele cu invitatii au fost cu totul altele si poate de aici s-a interpretat gresit atitudinea unor membri ai publicului. De-a lungul anilor am vazut un numar de invitati de toata mana [si cota] adusi la ONB in diferite circumstante. Unii din ei veneau chiar cu carti de vizita ametitoare. Prestatiile lor au fost insa de cele mai multe ori modeste si au dezamagit. Extrem de putini au reusit sa-si sustina numele. O buna parte au fost artisti aflati la final de cariera, cu resurse epuizate, la care publicul a venit mai mult ca sa stie ca a reusit, fie si doar o data in viata, sa-i vada live. Unii din ei au avut niste prestatii mult sub nivelul la care se prezentau curent chiar in perioada respectiva pe alte scene. Dar nu au venit pe bani putini, iar publicul a resimtit asta ca pe un afront. De aici au aparut comentarii de genul „de ce sa mi-l aduca pe X din strainatate, cand Y al nostru se prezinta mai bine?” As zice ca publicul s-a „fript cu ciorba” atat de des ca acum sufla si in iaurt.

    Dar acestea sunt fape istorice si poate ar trebui sa incepem si noi sa ne schimbam putin, odata cu schimbarea de conducere. Personal nu sunt foarte entuziasmat de ea, dar, asa cum am mai spus, inca e prea deverme sa ne pronuntam, mi se pare prematur sa aruncam cu pietre dar si sa ne extaziem.

    Ceea ce mi se pare pozitiv e faptul ca schimbarile pe care le anunta si care ar putea fi o reala imbunatatire nu sunt doar declaratii, ci se pun in practica. E foarte adevarat si faptul ca, asa cum e scris mai sus, cu bani putini nu poti face foarte mult, dar speram ca acesti putini bani sa nu fie cheltuiti aiurea, asa cum au fost in ultimii 25 de ani.
    O problema a ONB este chiar sala, acum se lucreaza la asta si sunt foarte curios cum va iesi. Acustica e foarte proasta, cunosc voci care se aud impecabil la Viena, Paris sau chiar la Arena di Verona si care au sunat modest sau aproape deloc pe scena ONB.

    O mare problema cu care insa nu doar ONB se confrunta sunt oamenii. Dupa circa 50 de ani de comunism s-a produs o fractura a traditiilor si a sistemelor de valori, una atat de grava, data de schimbarea completa de generatii, incat nu se va vindeca probabil decat dupa o noua schimbare completa a generatiilor, adica dupa alti vreo 50 de ani.
    Comparatia ONB cu alte teatre europene e doar statistica, ele evolueaza intr-un alt climat cultural-social-economic complet diferit de cel romanesc. Chiar si vecinii nostri bulgari sau unguri au depasit intr-o oarecare masura aceste probleme, care la noi s-au cronicizat. In celelalte tari exista o traditie continua si o cultura bine intretinuta legata de arta spectacolului si de institutia Operei, care are o imagine de mult pierduta de Opera din Bucuresti ca si de celelalte din tara.
    Mi-e greu sa cred ca ONB va putea obtine curand o finantare adecvata in acest context. Pe de o parte, oamenii s-au invatat ca „statul” trebuie sa le dea totul, asa ca stau. Atragerea de fonduri private e sublima dar lipseste cu desavarsire – asta ca sa-l parafrazam inca o data pe Nenea Iancu. Biletele la spectacole sunt probabil cele mai ieftine din toata Europa si nu ai cum sa aduni fonduri din combinatia sala mica + bilete ieftine + spectacole putine +/- spectatori putini. Fondurile publice sunt directionate politic si – asa cum s-a scris mai sus – Opera a cam fost exclusa din ecuatiile politicului; in plus, economia romaneasca traieste mai mult in subteran si taxele mai mult nu se platesc, deci sansele sa vina fonduri sunt minime.
    Un atu destul de puternic ar putea fi venirea – anuntata pe mai multe canale – a lui Ioan Holender in echipa manageriala. Nu e un personaj simpatic, dar a facut din Opera din Viena un punct de referinta pe harta spectacolelor de opera si asta timp de … cati… 12? 20 de ani?…. La ora actuala e o personalitate atat de puternica incat e foarte greu de ignorat, ca sa nu spun imposibil.

    Cat despre povestea cu Opera si Opereta – am mai spus-o si in alte randuri, fiecare o vede din punctul de vedere care-i convine. Ceea ce e cert, deocamdata, e faptul ca directiunea le tine complet separate – atat de separate incat nici macar artistii care incercasera sa coabiteze cu ambele institutii nu mai au cum sa o mai faca fiind nevoiti sa aleaga – iar Opereta va avea foarte curand, pentru prima data dupa vreo 30 de ani, o sala proprie, aflata in stadiu de finalizare, langa Biblioteca Nationala si langa Camera de Comert.

    Despre repertoriu am impresia ca pana acum s-a tatonat terenul, s-au incercat diferite variante, pentru a vedea ce functioneaza mai bine. Poate vor mai exista si alte experimente si poate ca nu e rau, intrucat e greu sa faci ceva fara sa ai niste repere cat mai precise.

    De gresit s-a mai gresit si se va mai gresi – nu asta e relevant, ci modul in care vor fi asimilate aceste greseli, ceea ce se va invata din ele si modul in care se vor folosi invatamintele.

    Apreciat de 1 persoană

    • despredemnitate
      Iulie 8, 2014

      Aveți foarte mare dreptate.

      Povestea cu șovinismul este poate exagerată, dar facțiunea de public cu adevărat șovină este foarte vocală, încât pare mult mai mare decât este în realitate. Pe de altă parte există un șovinism imanent rămas din perioada comunistă, care încă mai produce tot felul de reflexe necondiționate de tip xenofob. Am devenit oarecum hipersensibil la povestea asta.

      În altă ordine de idei, pesimismul dvs. are argumente solide. Problema este că pesimismul nu prea ajută în situația dată. Mai mult, generează un curent de opinie care nu mai poate exprima nici o idee sau soluție (și e nevoie de idei și soluții întotdeauna) ci frustrare, descurajare, mergând până la critica schizofrenică (nimic nu-i bine, toți sunt idioți, ce mult mi-a plăcut totuși spectacolul x). Nu vă vizez pe dvs. cu acest ultim paragraf, dar e o situație pe care o întâlnesc destul de des.

      Apreciază

      • despredemnitate
        Iulie 8, 2014

        E complicat, întâi trebuie definiți termenii. În 1929, definiția șovinismului era, cf. dicționarului lui Șăineanu cam așa:

        șovinism – n. sentiment exaltat de patriotism (= fr. chauvinisme).

        care este și sensul corect al cuvântului, pentru că Larousse îl definește așa:

        chauvinisme – Patriotisme ou nationalisme exclusif, dénigrant systématiquement tout ce qui est étranger au profit d’une admiration inconditionnelle pour ce qui est national.

        Printr-un îndelung mecanism de care ideologia național-comunistă din România nu este deloc străină, s-a ajuns ca în DEX, ediția 2009 definiția să arate diferit (motivul e simplu: ca să denunțe șovinismul maghiar, căruia i se impută voalat și vina de a fi de extremă dreapta):

        ȘOVINÍSM – s. n. Ideologie și politică de ațâțare a urii și dușmăniei între națiuni și popoare, de propagare a ideii superiorității unei națiuni asupra altora, de promovare a exclusivismului și intoleranței naționale; naționalism extremist. – Din fr. chauvinisme.

        Dovada? Definiția din 1986, din DN:

        ȘOVINÍSMs.n. Naționalism extremist care are drept scop ațâțarea vrajbei naționale și a urii între popoare sau între naționalități conlocuitoare, propagarea rasismului și exclusivismului național. [Cf. fr. chauvinisme].

        Normal că după această ultimă definiție, nici un român de pe planeta Pământ nu ar putea concepe că un conațional de-al lui ar fi șovin.

        În concluzie, eu înțeleg prin șovinism definiția corectă, universal valabilă, cea a lui Șăineanu și a dicționarului Larousse. Și din această perspectivă, cea corectă, puteți fi sigur că șovinism se găsește din plin în România.

        Dacă vă e mai comod și mai clar, pot să înlocuiesc oricând termenul de „șovin” cu cel de „național-comunist”. Dar cred că lumea s-ar simți și mai ofensată dacă aș face asta. De aceea am rămas la termenul de „șovin”.

        Apreciază

  13. delMonaco
    Iulie 9, 2014

    ma intreb de ce nu s-a gresit atat de mult si de des inainte?? oare pentru ca erau la conducerea ONB profesionisti? si in acelasi timp oameni care siubeau opera si stiau cum trebuie sa functioneze eficient? invitatii de acum ( cei bunicei , sunt tot cei de atunci..) iar ceilalti… sunt o risipa de resurse. pe banii dati lor preferam sa vad spectacole cu tineri solisti din tara ( adica tineri studenti) sau daca nu ii prefer pe cei ai casei.

    Apreciază

  14. despredemnitate
    Iulie 9, 2014

    Între timp, articolul a fost preluat și de „Cotidianul”:

    http://www.cotidianul.ro/care-e-problema-cu-opera-nationala-bucuresti-242960/

    Apreciază

  15. Becheru
    Iulie 25, 2014

    Mi-e trama sa merg la opera… Un balci trist cu femei battane si scancitoare, cativa tenori feumosi si clari care se pierd in fustele primadonelor grasane si prea gros machiate. Balci!

    Apreciază

    • despredemnitate
      Iulie 25, 2014

      Hahaha! Nu veniți, lăsați-i numai pe ciudați.
      Evident, comentariul dvs. se bazează pe… ignoranță. Revedeți filmul „Don Juan” cu Errol Flynn, apoi citiți un rezumat al libretului pentru opera „Don Giovanni” de Mozart, apoi încercați să o și vedeți, de preferință live. Ce ziceți, încercați?

      Apreciază

  16. Pingback: Opera și Criza (9): Soluții pentru ONB | Despre Opera

  17. Pingback: Șansa ONB: Reforma | Despre Opera

  18. Pingback: Șansa ONB: Reforma | Despre Opera

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Information

This entry was posted on Iulie 3, 2014 by in Nou și interesant and tagged , .

Cele mai bine evaluate

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.

Alătură-te altor 3,540 de urmăritori

Follow Despre Opera on WordPress.com

Despre Opera pe Facebook

%d blogeri au apreciat asta: